Gânduri XXXVI, Ioan 5.4, Is. 60.1, 1 Împ. 20.3, Hag. 2.8, Fapte 20.33, 1 Tim. 4.6

1. În perioada Noului Testament :

„ … un înger al Domnului se cobora, din când în când, în scăldătoare şi tulbura apa”. (Ioan 5 : 4)

Atribuţiile lui au fost preluate benevol de binevoitorii care au aceeaşi calificare : tulbură apele vieţii tale !

Dar pe-atunci era altfel, versetul complet fiind astfel :

Căci un înger al Domnului se cobora, din când în când, în scăldătoare şi tulbura apa. Şi cel dintâi care se cobora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut”.

Efectul tulburărilor din zilele noastre este exact invers : omul care le pune la suflet, se îmbolnăveşte … oricât de sănătos ar fi !


2.Se spune că „S-a trezit cu noaptea în cap”. Şi cum şi-a făcut lumină ?

[Expresia aceasta românească, (care are tâlcul ei), apare şi în traducerea Cornilescu în cartea Iosua 6 : 12 unde găsim scris că : „Iosua s-a sculat cu noaptea în cap, şi preoţii au luat chivotul Domnului”.]

Sfatul Biblic este scris de Isaia (capitolul 60 : 1) „Scoală-te, luminează-te ! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine”.


3. Una dintre cele mai mari greşeli posibile este să treci pe lângă viaţă fără să intri în ea !

  • Să fii aşa de ocupat încât să nu ai timp de soţie, de copii … şi să realizezi ce ai pierdut când nu mai poţi recupera !
  • Să ratezi copilăria copiilor din cauza activităţilor interminabile, care par a fi spirituale. Nu ar fi de mirat dacă într-o zi am afla că activismul are origini demonice !

4. Dumnezeu l-a făcut pe om şi a dorit ca omul să aibă relaţii bune cu EL şi cu semenii lui. Urmaşul celui rău (Cain) a făcut lucruri şi a stricat relaţiile dintre fraţi (dintre oameni) şi dintre om şi Dumnezeu (a se vedea Geneza 2 : 7, 22, 3 : 8 – 9 vs. 4 : 1 -24).

Aşa este şi azi. Întrebarea pe care trebuie să mi-o pun este : „Pe ce pun accentul, pe om şi relaţii bune sau pe lucruri, chiar dacă mi se strică relaţiile interumane ?


5. Călătoria prin viaţă este … odată în viaţă. Atunci ai posibilitatea să vezi cum cei dragi albesc, au nevoie de ochelari, apar durerile etc. Rău este că facem această clătorie fiind absenţi faţă de cei din jur, preocupaţi fiind de oglinda în care ne vedem numai pe noi …


6. Pe cine să cred ? Să urmărim două afirmaţii. Lui Ahab, Ben-Hadad i-a spus :

Argintul şi aurul tău sunt ale mele …”. (I Împăraţi 20 : 3) Dumnezeu a afirmat :

Al Meu este argintul şi al Meu este aurul, zice Domnul oştirilor”. (Hagai 2 : 8)

De fapt Ben-Hadad îşi dorea bogăţiile lui Ahab. Peste ani, apostolul Pavel scria (în Faptele Apostolilor 20 : 33) :

N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva”. De atunci, din toţi cei care au trăit odinioară … a rămas doar amintirea. Oare cu cine mă asemăn ?

Cu Ben-Hadad (omul care nu se mai satură de lucruri), cu Ahab (cel ce-şi apără posesiunile), sau cu apostolul Pavel, (căutătorul de cer), omul cu priorităţi spirituale concrete ?


7. Plantarea de informaţii :

Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrăneşti cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături pe care ai urmat-o până acum”. (I Timotei 4 : 6)

Un cuvânt mai puţin cunoscut (ca etimologie) este seminar. Conform dicţionarului Scriban (1939) cuvântul provine din „lat. Seminarium, pepinieră, d. semen, séminis, sămînță, seminare, a semăna” şi era folosit pentru : „Liceŭ teologic, școală secundară p. viitoriĭ preutĭ”. Cuvântul are şi sensul de : „Ședințe de învațămînt practic pe care un profesor universitar le ține cu studențiĭ (la litere, drept) învățîndu-ĭ cum să lucreze. Eleviĭ unuĭ seminar : tot seminaru”.