Gânduri XXXVI (Putere, revelaţie, îndrăzneala credinţei) Filipeni 4.13, Ioan 1.31, Ps. 81.10

1. Puterea spirituală

Apostolul Pavel a spus :

Pot totul în Hristos care mă întăreşte”. (Filipeni 4 : 13)

Într-un moment în care Dumnezeu îi vorbea într-un mod personal (direct), Iov a spus :

Ştiu că Tu poţi totul … ”. (Iov 42 : 2)

Sunt câteva întrebări, pe care poate şi noi ni le punem :

  • Din moment ce Dumnezeu poate totul, de ce nu intervine şi în viaţa mea ?
  • De ce mă lasă pe mine să duc greul ?
  • De ce nu-mi rezolvă problemele pentru care Îl rog frumos, (El ştiind foarte bine că am nevoie de ajutorul Lui) ?

Adevărul este că încercările, lipsurile, neputinţele îşi au rolul lor, în formarea, îndreptarea, maturizarea noastră.

Şi noi realizăm, mai ales în necaz, că Isus ne dă şi puterea de-a-I accepta voia şi harul de-a merge mai departe şi în lipsuri ca şi în belşug. Toate lucrurile lucrează împreună spre binele nostru … întotdeauna !


2. Importanţa descoperirii spirituale, (a revelării adevărurilor spirituale), pe care numai Dumnezeu o poate aduce în viaţa căutătorului de Isus

Despre Domnul Isus, Ioan Botezătorul a spus :

Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă : ca El să fie făcut cunoscut lui Israel …
Eu nu-L cunoşteam, dar Celce m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis : „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.” Şi eu am văzut lucrul acesta şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu”. (Ioan 1 : 31, 33 – 34)

Ioan nu-L cunoştea pe Domnul Isus ca Mântuitor, (în context se vorbeşte despre Mielul Lui Dumnezeu, a se vedea v. 29). La această cunoştinţă a ajuns prin descoperire Divină.

Numai aşa poate ajunge cineva să-L cunoască pe Domnul Isus, ca Domn şi Mântuitor ! Tot astfel se poate ajunge la cunoaşterea Lui Dumnezeu (dar numai în măsura în care ne este dat acest lucru) !

În Matei 11 : 27 scrie :

Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu ; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl ; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere”.

Tot Domnul Isus a spus :

Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu ; şi nimeni nu ştie cine este Fiul, afară de Tatăl, nici cine este Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere”. (Luca 10 : 22)


3. Îndrăzneala credinţei

În Psalmul 81 : 10 scrie :

Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din ţara Egiptului ; deschide-ţi gura larg, şi ţi-o voi umple !

Uneori avem puţin (sau deloc) fiindcă procedăm exact cum scrie : „ … nu aveţi, pentru că nu cereţi”. (Iacov 4 : 2) Să observăm un exemplu din Biblie.

În Geneza 30 : 24 scrie despre Rahela că, noului născut :

„ … i-a pus numele Iosif zicând : „Domnul să-mi mai adauge un fiu !

În Geneza (capitolul 35 : 16 – 19) este notat faptul că :

„ … Rahelei i-au venit durerile naşterii. A avut o naştere grea ; şi, în timpul durerilor naşterii, moaşa i-a zis : „Nu te teme, căci mai ai un fiu !”

Şi, pe când îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus numele Ben-Oni ; dar tatăl său l-a numit Beniamin. Rahela a murit şi a fost îngropată pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem”.

Nu ştim dacă moaşa cunoştea dorinţa Rahelei de-a mai avea un fiu !

Practic moaşa i-a adus răspunsul la rugăciunea făcută de ea : „Domnul să-mi mai adauge un fiu !”, când i-a spus : „ … mai ai un fiu !

Cât de mult poate conta ceea ce ne dorim şi ÎL rugăm pe Dumnezeu ! Doar atât a cerut (a îndrăznit să ceară) … atât a primit ! A vrut un băiat şi băiat a primit (exact cât a cerut), unul singur …