-
Romanii făceau parte din supremaţia aflată la putere ! De aceeea şi-au şi permis să-şi bată joc de-un Om nevinovat. Pilat, una spunea în public, („ … nu găsesc nicio vină în El”, Ioan 19 : 4) şi altceva se petrecea în spate, în ascuns : „Atunci Pilat a luat pe Isus şi a pus să-L bată. Ostaşii au împletit o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi L-au îmbrăcat cu o haină de purpură. Apoi, s-au apropiat de El şi ziceau : „Plecăciune, Împăratul iudeilor !” Şi-I dădeau palme.” (Ioan 19 : 1 – 3). De ce ? Din moment ce Isus era nevinovat !? Ce înseamnă făţărnicia în realitate … nu în declaraţii ! Cât de păcătos putea fi Pilat ! Dar noi nu suntem la fel ? Cum trăim cu Isus în public, când ne văd ceilalţi şi cum trăim în ascuns ? Isus este Acelaşi, dar noi avem comportamente diferite faţă de El !
- Textul din Matei 17 : 24 – 27 poate fi rezumat astfel : Când eşti fără Isus, ai probleme … îţi faci probleme. Când revii la Isus şi stai cu Isus, El te ajută să-ţi rezolvi problemele. Cu Isus sau fără … despărţit de El ?
-
Avem dreptul la stres … de calitate ! Stres-ul este o opţiune !
-
Cei mai mulţi trec prin viaţă … dar Viaţa nu trece prin ei ! Sunt impermeabili, împietriţi, de nepătruns … rămân tot ei, indiferent de împrejurări … nu afect, nu defect !
-
Dacă-i spui unui bolnav : Bolnavule, nu ai realizat mare lucru, i-ai spus ceea ce deja ştia. Pentru a-l ajuta, trebuie spus altceva ! Acuzatorii nu rezolvă problemele … doar le amplifică !
-
Şi Raiul şi iadul, încep de pe pământ, în funcţie de egoificarea şi glorificarea eului sau de altruificarea / smerirea lui ! Alegerile de satană duc la iad, alegerile de Isus duc la Rai ! Până la urmă, contează ce model comportamental aleg : al celui rău, (cu toate aparentele avantaje : funcţie, bani etc. + compromis), sau modelul lui Isus : renunţare din start la beneficii, în favoarea slujirii dezinteresate ?
-
„Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul”. (Apocalipsa 2 : 7). Cum ar putea auzi cineva dacă nu ar avea urechi ? Aici problema nu este aceea a auzirii, ci a ascultării : Cine are urechi să asculte, adică după ce aude să şi împlinească ! De ce ? De exemplu, în lume sunt mii de posturi de radio, dar eu pot asculta numai unul singur la un moment dat. Pe care-l aleg ? Aleg ce-mi place, ce mă interesează ! Adam şi Eva au ales pomul cunoştinţei, deşi şi pomul vieţii a fost tot un singur exemplar, dar el a fost şi a rămas unul singur, dar, se pare că pomul cunoştinţei a fost presădit, înmulţit, în aşa fel încât fiecare om să-l aibă în grădină ! Nu ştim exact ce s-a întâmplat cu pomul cunoştinţei din Grădina Edenului, dar odată ce s-a trecut peste interdicţia Divină, este clar că ei s-au putut hrăni din el, la discreţie … nu ştim dacă i-a mai interesat. Oricum despre nepoţii lui Adam scrie : „ … Iabal : … a fost tatăl celor ce locuiesc în corturi şi păzesc vitele. Numele fratelui său era Iubal : el a fost tatăl tuturor celor ce cântă cu lăuta şi cu cavalul. Ţila, de partea ei, a născut şi ea pe Tubal-Cain, făuritorul tuturor uneltelor de aramă şi de fier.” (Geneza 4 : 20 – 22). Cunoştinţa a explodat, dacă putem spune aşa !
-
Vocea Lui Isus, o cunosc toate oile Lui şi-o caută numai pe ea ! Sunt oi de soi ! Dar există şi-un alt soi de oi ? În Ioan 10 : 14 – 16 scrie : „Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl ; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele. Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta ; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor”. Textul poate fi înţeles cu referire la Neamuri : „Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos. Căci El este pacea noastră care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea, şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace ; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia. El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă, celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape.” (Efeseni 2 : 13 – 17). Dar aceleaşi cuvinte pot fi înţelese şi altfel. Soiul este acelaşi, numai că celelalte oi, nu sunt ale Lui, ci ale lor ! Ele decid de cine să asculte !
-
Ce trebuie să fac pentru a nu ajunge să fiu epuizat ? Culcă-te când se stinge becul de-afară ! Acest sfat îl dădea un bătrân !