Gânduri XXIX, Evanghelia după Matei 4:8–9

Florin

  • Gânduri XXIX„Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor şi I-a zis : „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie”. (Evanghelia după Matei 4 : 8 – 9) Împărăţii … strălucire etc. Momeli ! Cum vede însă Dumnezeu pământul ? Un scăunel, (în traducerea Cornilescu, termenul folosit este aşternutul picioarelor : „Aşa vorbeşte Domnul :

  • „Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele ! Ce Casă aţi putea voi să-Mi zidiţi şi ce loc Mi-aţi putea voi da ca locuinţă ?” Isaia 66 : 1), iar neamurile (care poate reprezintă 99,99 % din populaţia totală), o picătură dintr-o vadră, sau un fir de praf de pe cântar, („Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă ; El ridică ostroavele ca un bob de nisip”. Isaia 40 : 15) !                                                                                                                                      

  • Peste aşa ceva să fii împărat ? Împăratul firului de praf sau Împăratul stropului de apă ? Cam puţin pentru Dumnezeul Cel Atotputernic ! Cam aşa sunt toate ofertele celui rău, dacă le analizăm prin prisma Bibliei ! Oferă nimicul şi cere totul şi încă pentru veşnicie! Aparent însă este exact invers … pare că cere foarte puţin, în comparaţie cu cât de mult oferă !

  • Dumnezeu ţi-a dat minte … fii cuminte !

  • În data de 2 octombrie 2012, cineva s-a rugat : „Doamne vorbeşte-mi !”, după care a deschis Biblia : „El mi-a vorbit aşa …”. (Daniel 7 : 23) Este incredibil cum răspunde Dumnezeu, la rugăciunile copiilor Lui !

  • Un cuvânt primit de la Domnul : „Rezultatele vor fi, în măsura în care fiecare din noi se biruieşte pe sine” !

  • Hrăneşte-ţi stomacul … nu foamea !

  • În limba română este folosită expresia : „Mi s-a lipit de mână” ! De parcă lucrul ne vrea pe noi ! Adevărul este că mâna se lipeşte de-un lucru, ca urmare a comenzii date de inimă. Şi „fiecare este robul lucrului de care este biruit”. (II Petru 2 : 19) Nu mâna se lipeşte, ci inima, ea fiind magnetul ce atrage spre ea lucrurile … de care este atrasă.

  • Dar acesta nu este un rău în sine, contează însă dacă lucrurile spre care tindem sunt din Cer sau de pe pământ : „Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”. (Coloseni 3 : 1 – 3) Aici este problema. De ce sunt atras ?

  • „Şi Saul s-a dus acasă în Ghibeea, însoţit de o parte din ostaşi, a căror inimă o mişcase Dumnezeu. S-au găsit însă şi oameni răi, care ziceau : „Ce ne poate ajuta acesta ?” Şi l-au dispreţuit şi nu i-au adus niciun dar. Dar Saul s-a făcut că nu-i aude”. (I Samuel 10 : 26 – 27) Om de seamă este / ajunge, cel ce nu ia în seamă toate nimicurile care i se fac !

  • „Şi Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de faţa Domnului. S-a coborât la Iafo şi a găsit acolo o corabie care mergea la Tars. A plătit preţul călătoriei şi s-a suit în corabie ca să meargă împreună cu călătorii la Tars, departe de faţa Domnului”. (Iona 1 : 3)

  1. Iona nu era făcut pentru a merge la Tars. Domnul avea în vedere un om care să se nască în Tars şi care avea să facă lucrarea spirituală, (nu se ştie exact dacă este vorba despre acelaşi Tars). În Fapte 9 : 11 scrie despre : „ … Saul, un om din Tars”. În Faptele Apostolilor 9 : 30 este notat cum este scăpat Saul cu viaţă : „Când au aflat fraţii de lucrul acesta, l-au dus la Cezareea şi l-au pornit la Tars”. Trec anii şi : „Barnaba s-a dus apoi la Tars, ca să caute pe Saul”. (Faptele Apostolilor 11 : 25) Este clar că ani de zile Saul, (viitorul apostol Pavel), a stat acolo.

  2. Iona trebuia să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui, nu în lucrul lui Saul din Tars.

  3. Nu era treaba lui Iona să meargă unde mergea şi lumea. „Unde merg toţi, voi merge şi eu”, spun senini unii oameni, fără a realiza că în viaţa de toate zilele nu fac aşa ceva ! Aceasta este o concepţie păgână, nu creştină. Varianta creştină sună altfel : „Unde merge Isus, voi merge şi eu”. Uneori lumea are parte de câte-o furtună, pentru că ne are cu ea şi pe noi creştinii. Noi suntem o piedică pentru cei din lume, în drumul lor, când de fapt noi ar trebui să fim proorocii, prin care ei să audă Cuvântul lui Dumnezeu, în locurile în care Domnul ne trimite !