Gânduri XVIII [Şarpele de aramă, Pilda fiului risipitor]

• Unii suferă de zgârcenie cronică. Este o boală care se tratează cu pastilele dărniciei, dar bolnavul, (în general), preferă boala în locul pastilelor, fiindcă sunt amare !

• Nu ascult ce nu-mi place. Mesajul Jertfei sună ciudat … pentru căutătorii de pofte !

• Pentru mincinos, ţânţarul este din familia armăsarilor, fiind : un armăsar nedezvoltat !

• În Proverbe 23 : 21 scrie : „ … aţipirea te face să porţi zdrenţe”, dar prin veghere, ea poate fi făcută să poarte zdrenţe !

• Unii sunt poame acre fiindcă nu au ajuns la coacere … nu au stat destul la Soare (-le Neprihănirii), pentru a primi din dulceaţa LUI !

• Unii sunt lipiţi de pământ … cu somn : lipici de somn ! Sunt somnivori şi nu pot trăi altfel. Ei dorm o viaţă … aşa că nu mai au nevoie de odihnă dincolo !

• Am fost făcuţi din pământ … de către Cer ! Prea mult accentuăm materialul pământ şi neglijăm Constructorul şi ceea ce-a pus EL în noi … transpunerea LUI în noi … bucăţica din noi !

• Lupta credinţei se dă pe … tărâmul faptelor !

• Accesul în Cer se face pe genunchi ! Cerul este mult mai jos decât ÎL predică unii … din acest punct de vedere … al accesului în el ! Genunchii sunt poarta Cerului ! O poartă ce nu se mai poartă ?

• „Fiule, dă-mi inima ta şi să găsească plăcere ochii tăi în căile mele.” (Proverbe 23 : 26). Un om fără inimă … este un om mort ! Dar cum poţi să scoţi inima şi să I-o dai Lui Isus ?

• Ezechia a avut lucruri pe care le-a făcut şi lucruri pe care nu le-a făcut. A trăit după convingerile lui, bazate pe Cuvântul scris şi nu după practica majorităţii. Despre Ezechia scrie că : „ … a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David.

1. A îndepărtat înălţimile,

2. a sfărâmat stâlpii idoleşti,

3. a tăiat Astarteile şi

4. a sfărâmat în bucăţi şarpele de aramă pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuştan.

5. El şi-a pus încrederea în Domnul Dumnezeul lui Israel ; şi dintre toţi împăraţii lui Iuda, care au venit după el sau care au fost înainte de el, n-a fost niciunul ca el.

6. El s-a alipit de Domnul, nu s-a abătut de la El şi

7. a păzit poruncile pe care le dăduse lui Moise, Domnul. Şi Domnul a fost cu Ezechia, care a izbutit în tot ce a făcut.” (II Împăraţi 18 : 3 – 7).

Ezechia a avut o altă mentalitate decât cea avută de contemporanii lui, nu s-a luat după religia majoritară, pe care o practicau cei mai mulţi, (care deşi aveau Cuvântul / Legea, totuşi trăiau conform obiceiurilor), fiindcă modelele pe care şi le-a luat Ezechia au fost oamenii lui Dumnezeu : David şi Moise.

„ … a sfărâmat în bucăţi şarpele de aramă pe care-l făcuse Moise” deşi „a păzit poruncile pe care le dăduse lui Moise, Domnul”. Cumva, el a făcut ce-a spus Moise … nu ce a făcut Moise … cum avea să spună Domnul Isus : „Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi”. (Matei 23 : 3). Cei mai mulţi aveau o religie vizibilă, dar el a ales religia invizibilă, a Dumnezeului nevăzut ! „A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu … ” (I Timotei 1 : 17).

Greşeala celor din vremurile acelea, a fost aceea care se face şi astăzi. În închinarea noastră, punem pe locul întâi simbolul, iar pe Cel simbolizat, ÎL nesocotim. Dumnezeu nu le-a cerut :

• să pună un nume şarpelui de aramă

• să i se închine ca unui Dumnezeu.

Şarpele a fost folositor într-o anumită ocazie şi numai datorită faptului că Dumnezeu i-a cerut lui Moise să îl facă. Şarpele ÎL simboliza pe CEL ce avea să fie făcut păcat pentru noi … ca astfel să scăpăm de veninul de moarte al şerpilor care ne-au muşcat … al şerpilor numiţi păcate ! Este o greşeală să generalizezi ceva ce a fost un caz izolat.

Dacă cineva este muşcat de o viperă, ar greşi dacă şi-ar căuta vindecarea privind la un şarpe de aramă, pe care şi l-ar face în grabă. Ascultarea de Domnul, credinţa în EL, aduc eliberarea de puterea păcatului prin anumite mijloace. Dar remediul este Isus şi în Isus, nu în mijlocul folosit pentru întărirea credinţei. Azi am ajuns mai spirituali. Pe atunci s-au închinat şarpelui, dar nu şi prăjinei prin care acesta a fost făcut vizibil poporului ! Şi la noi, încrederea poate fi mai mare în puterea rugăciunii, (de exemplu), decât în Dumnezeu, Căruia ne închinăm.

Oare şi cel rău este creştin ? Nu ! Dar, se preface, pentru a avea acces la creştini. El este cel care vrea să-l facă pe urmaşul lui Christos, să devieze de la Calea adevărată … aşa s-a ajuns ca şarpele făcut de Moise să trebuiască să fie sfărâmat de Ezechia. Şarpele era expirat, iar dacă nu era sfărâmat cine ştie la ce-ar fi ajuns evreii să facă !

• Într-un fel se vede fiul şi în alt fel îl vede Tatăl : „Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău”, spune fiul pentru care Tatăl decide : „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea ; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim ; căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat ; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se înveselească.” (Luca 15 : 21 – 24).

Tot timpul a fost fiu … dar, un timp a fost şi mort, dar a înviat pentru că a venit la Cel Care este Viaţă ! EL îi schimbă viaţa şi calitatea ei : haină, inel, încălţăminte, mâncare, bucurie ! De la nimic la totul ! Decizia întâlnirii cu Dumnezeu este inversul păcătuirii din Eden, când omul a ales să nu mai asculte de Dumnezeu şi a devenit un viu – mort ! Trăitor din punct de vedere fizic şi mort din punct de vedere spiritual !

Tatăl nu spune : „un costum”, ci costumul, (literal haina cea mai bună), ceva ce era deja pregătit, fiind exact pe mărimea lui. Nu spune un viţel, ci viţelul cel îngrăşat … Tatăl ştia dinainte că fiul va avea nevoie şi de lipide de exemplu după lipsurile îndurate … aceasta arată că venirea fiului nu a fost o surpriză pentru EL, ci a fost ceva aşteptat. Este clar că, în timp ce fiul şi-a trăit viaţa, Tatăl i-a pregătit mântuirea !

Iniţial, când a decis să-şi schimbe viaţa, în Cuvânt scrie că : „Venindu-şi atunci în fire îşi zise : „Câţi zilieri ai tatălui meu au pâine cu prisosinţă, pe când eu pier aici de foame ! Mă voi lua şi mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta ; nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău. Tratează-mă ca pe unul din zilierii tăi.” (Luca 15 : 17 – 19, trad. Emil Pascal, 1990). Cel ce şi-a dorit totul, devine un om care acceptă puţinul : să fie ca un argat, ca un zilier, numai să fie cu Tata ! Cum se poartă Domnul cu zilierii ?

În Evanghelia după Matei (20 : 1 – 16), se explică modul în care gospo-darul lucrează cu zilierii dar şi faptul că există mai multe feluri de zilieri ! Unii care caută de lucru şi ies în piaţă de dimineaţă şi alţii, care stau, fiind întâlniţi doar cu o oră înainte de apus.

În felul lui, fiecare dintre noi, fiecare om, este un zilier … avem / are la dispoziţie o singură zi : cea dea azi ! Ieri-ul a trecut iar mâine-le încă nu există … până la vremea lui ! Aceasta arată efemeritatea omului. În Biblie există expresia până în ziua de azi, nu până mâine, fiindcă despre mâine nu ştiu nimic ! Expresia până în ziua de azi, este folosită de 78 de ori în traducerea Cornilescu ! A se vedea de ex. Geneza 26 : 33, 32 : 32, Romani 8 : 22, I Corinteni 4 : 13 … (au fost redate doar primele două şi ultimele două citate).

Gospodarul are milă pentru unii şi dreptate pentru alţii ! De ce ? Un motiv este că, pentru fiecare zilier, a trecut o zi din viaţă şi chiar dacă nu a lucrat la fel de mult ca şi altul … este tot om şi are aceleaşi necesităţi. Plata este în funcţie de nevoile omului, nu în funcţie de nevoile LUI ! Dacă ar fi judecat aşa, ar fi plătit aşa, dar Stăpânul se uită la om ! Şi îl vede prin Cel Care a murit pentru el, prin Isus Cel VIU ! Să nu uităm că un efect al învierii Lui Isus este : „ … pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi” (Ioan 14 : 19).

• Creştinii second-hand, sunt creştinii fără de care se poate … şi de obicei, se poate mult mai bine fără ei, decât cu ei ! Ei fac parte din masa de creştini, care au nume, dar n-au Viaţă : trăire, fapte de credinţă !

• În limba română avem graţiosul cuvânt : Par-fum !