-
La marginea dorinţei … Omul spune : „Ce-aş putea face cu Dumnezeu ?” DOMNUL poate spune altceva : „Ce-aş putea face cu acest om ?
-
„Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (II Corinteni 3 : 18). Transformarea este treptată, înspre mai lucitor, mai slăvit. În cartea Daniel, (12 : 3) scrie astfel : „Cei înţelepţi
- vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire
- vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci”. Trec anii şi Domnul Isus, le face ucenicilor o promisiune mai mare : „Atunci cei neprihăniţi
- vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă”. (Matei 13 : 43). Am spune că este destul, dar nu este aşa, fiindcă trebuie să ne amintim cuvintele apostolului Ioan : „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El ; pentru că Îl vom vedea aşa cum este”. I Ioan 3 : 2.
-
În I Samuel 17, nu numai Goliat aruncă ocara, ci şi un frate al lui David ! Goliat spune : „Arunc astăzi o ocară asupra oştirii lui Israel !” (v. 10), iar în v. 28 scrie : „Eliab, fratele lui cel mai mare, care-l auzise vorbind cu oamenii aceştia, s-a aprins de mânie împotriva lui David. Şi a zis : „Pentru ce te-ai coborât tu [era venit ca să îi aducă lui de mâncare …] şi cui ai lăsat acele puţine oi în pustiu ? Îţi cunosc eu mândria şi răutatea inimii. Te-ai coborât ca să vezi lupta.” Ocara consta în desconsiderarea celorlalţi ! Practic, Eliab un frate, făcea lucrarea celui rău, dar nu din exterior ca şi Goliat, ci din interiorul familiei Lui Dumnezeu ! Nu are cel rău destui slujitori ? Eu trebuie să fac ceea ce Domnul vrea ! Goliat se compară cu un câine („Ce ! sunt câine, de vii la mine cu toiege ?” v. 43) ! Câinele latră şi muşcă, oaia nu !
-
„Cine eşti tu ?” (Rut 3 : 9), este o întrebare pusă în noapte, când faţa nu se vedea, (Boaz o întreabă pe cea nevăzută, pe Rut). A face feţe feţe este o expresie prin care românii arată o realitate : faţa se face, este ceea ce arăt în exterior, imaginea mea ! Rut era o văduvă tânără, dintr-un punct de vedere, dar, într-un fel se vede ea, altfel o vede Boaz şi altfel o ştie cetatea :
-
„Eu sunt Rut, slujnica ta … ” (Rut 3 : 9), aşa se considera, deşi nu era slujnica lui (2 : 8).
-
„Fii binecuvântată de Domnul, fiică !” (Rut 3 : 10).
-
„ … toată cetatea ştie că eşti o femeie cinstită …” (Rut 3 : 11).
-
„ … o străină … ” (Rut 2 : 10), iniţial aşa se vedea ea. Şi aşa şi era, o străină de viaţa lui Dumnezeu ! Dar, lucrând în ogorul LUI … nu mai era aşa ceva !
-
„Sfaturile în inima omului sunt ca nişte ape adânci, dar omul priceput ştie să scoată din ele” (Proverbe 20 : 5). În adevărurile profunde ale Cuvântului lui Dumnezeu se găseşte Viaţa … la fel ca balenele din oceane ! Cu cât este mai mare adâncirea creştinului în Christos, cu atât apa va avea mai multă viaţă ! După cum o balenă nu se poate naşte într-o baltă, la fel nicio credinţă puternică nu se poate naşte într-un om slab înrădăcinat în Christos, în Duhul LUI, în Dumnezeu şi în Cuvântul LUI ! Înălţimea copacului constă tocmai în adâncimea înrădăcinării !
-
A fi vorbitor este altceva decât a fi vorbăreţ ! Pentru a prinde peştii mari, nu este destul să fie apă multă ci trebuie să fie şi adâncă. Nu atât mulţimea vorbelor contează, ci adâncimea lor spirituală ! În funcţie de adâncimea de unde sunt scoase este şi puterea lor de pătrundere în adâncul fiinţei ascultătorului ! Aceasta produce schimbarea : DUHUL ce pătrunde în adâncul omului, fiindcă lucrurile duhului nu numai duhul omului le ştie, ci şi DUHUL SFÂNT ! Numai EL poate spune unei femei : „cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul” (Ioan 4 : 18), acestea sunt cuvinte ce transformă vieţi şi schimbă destine. Oamenii adânciţi în păcate sunt scoşi prin intervenţia DUHULUI SFÂNT !