-
În Evanghelia după Luca (14.15-24), sunt descrise patru categorii de chemaţi şi una de siliţi. Primii, cei invitaţi, refuză Cina deşi nu refuză Invitaţia, sau mai bine zis Chemarea. Au fost chemaţi dar nu au dorit să fie şi aleşi. Nu s-au deranjat pentru o simplă Cină, deşi în acea Cină era ascunsă o taină în privinţa viitorului lor ! Erau oameni cu preocupări serioase, care nu-L luau în serios ! De ce ? O cină aveau şi ei, nu aveau nevoie de împărtăşirea cu EL !
-
Rătăcit între Cruce şi răscruce ! La intersecţiile intereselor personale !
-
Viaţa (cartea Estera 6 : 1 – 14): O plimbare îmbrăcat în hainele Altuia, călare pe calul Lui, condus fiind de altul pe unde îşi doreşte duşmanul … însă în limitele impuse de Împărat. Momentele de înălţare create de Dumnezeu sunt şi cele în care duşmanul este înaintea noastră, fiind foarte vizibil. După atârnarea pe lemn, hotărârea de Viaţă, pentru evrei, a însemnat moartea pentru ceilalţi, plecarea Harului de la Neamuri moment din care nu a mai exista mila, care biruieşte judecata. După Înălţarea Domnului pe lemnul Crucii, atât pentru evrei cât şi pentru Neamuri, istoria s-a rescris într-un fel de nedescris ! Din Înălţarea lui Mardoheu avem multe de învăţat !
-
Roada este a Duhului Sfânt, dar pomul în care este produsă … este al meu ! Divinul se împleteşte cu umanul … pentru a rodi !
-
În Evanghelia după Ioan 12 este scrisă o parte a unei rugăciuni pe care a făcut-o Domnul Isus : „Tată, proslăveşte Numele Tău !” Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: „L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi !”
- Norodul care stătea acolo şi care auzise glasul a zis că a fost un tunet.
- Alţii ziceau: „Un înger a vorbit cu El !”
- Isus a răspuns : „Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi.
-
Acum are loc judecata lumii acesteia,
-
acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ,
voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” – Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară.” (v. 28 – 33). TATĂL răspunde la rugăciunea FIULUI. Dar acoloerau trei categorii de ascultători şi fiecare a auzit acelaşi Glas, dar a înţeles ceea ce a vrut, ceea ce credea el, conform stării inimii lui faţă de Dumnezeu. Isus, Cel Căruia Îi este adresat mesajul, îl aude şi îl înţelege ! Pentru acest fel de ascultător, Cuvântul are putere, fiindcă EL vrea să ÎL împlinească !
-
Lipsa de trăire se manifestă prin / în vorbire. În ultima vreme a scăzut nivelul de trai … duhovnicesc !
-
Multe urechi nu înseamnă mulţi ascultători … poate fi doar auditoriul !