Gânduri VIII sau Logica bolnavă ! [Isus, Iov, Zaharia, Ştefan, Goliat]

Florin

„Dar DUMNEZEU, de ce l-a lăsat pe Goliat să crească aşa de mare ?”

(Este o întrebare pe care un băieţel i-a pus-o tatălui lui, în urmă cu câţiva ani). De fapt adevărul este altul. „Nu Dumnezeu l-a lăsat, Dumnezeu l-a crescut, fiindcă EL face să crească !” Goliat [1 Samuel 17.4] trebuia să ajungă la o anumită statură … la statura celui învins, pentru că : „Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii” ! (Proverbe 16 : 18).

Apostolul Pavel scria : „Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească : aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic ; ci Dumnezeu, care face să crească. Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt totuna; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui. Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu”. (I Corinteni 3 : 6 – 9)

De ce cresc necazurile mai mari decât noi ? Oare să fie doar o întâmplare ? Nu. Ele îşi au rolul lor în a ne aduce tot mai aproape de Dumnezeu !

  • „Dacă mândria te împinge la fapte de nebunie şi dacă ai gânduri rele, pune mâna la gură …” (Proverbe 30 : 32), de ce ? Fiindcă ea se manifestă prin cuvinte … care vor fi plătite, (pentru care omul va plăti, deoarece undeva există o contorizare) !

  • „În gura nebunului este o nuia pentru mândria lui, dar pe înţelepţi îi păzesc buzele lor”(Proverbe 14 : 3). Gura prevăzută cu nuia !

  • „Căci mândria inimii tale te-a dus în rătăcire, pe tine care locuieşti în crăpăturile stâncilor şi domneşti în înălţime; de aceea, tu zici în tine însuţi : „Cine mă va arunca la pământ ? (Obadia 1 : 3).

  • Viaţa Copilului LUI : Se naşte într-o iesle … şi moare pe o cruce ! Şi mai are şi curajul de-a spune : „Veniţi la Mine … !” Şi oamenii vin, deşi nu ştiu de la început exact ceea ce-i aşteaptă, fiindcă grajduri sunt destule şi cruci … la fel ! Producătorul lor trăieşte, fiindcă EL este veşnic ! Dar, prin intermediul lor, păcătoşii ajung sfinţi, iar apoi ajung la EL, după ce şcoala, numită pe pământ viaţa, s-a terminat !

  • Logica bolnavă ! Unii deduceau astfel : „Avraam era singur, şi tot a moştenit ţara ; dar noi suntem mulţi, şi ţara ne-a fost dată în stăpânire !” (Ezechiel 33 : 24). Contează calitatea omului, a trăirii lui cu Domnul, nu cantitatea de credincioşi … cu vorba !

  • Folosirea faptei sau a vorbei ? „Dar Isus le-a zis: „Lăsaţi-o în pace ; de ce-i faceţi supărare ? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine … ” (Marcu 14 : 6). Fiecare face ce poate : supărare sau „un lucru frumos faţă de” Isus … pentru Domnul ! Prin fapte sau prin cuvinte, noi facem ceva ! Şi EL le vede şi pe una şi pe cealaltă !

  • „Ce rost are risipa aceasta de mir ? Mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei şi să se dea săracilor” (Marcu 14 : 4 – 5). Ştiau valoarea lucrului, dar nu puteau aprecia valoarea gestului, a faptei făcute ! Şi pentru ei, obiectele erau mai importante decât Creatorul Întrupat ! Nu realizau, că nu peste mult timp, lumea lor avea să rămână cu obiectele, dar nu aveau să-L mai aibă pe Isus, de aceea El le spune : „pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi şi le puteţi face bine oricând voiţi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna” (v. 7). Domnul, nu că nu are de unde să dea, (ca să nu mai fie săraci), EL are de unde să dea în aşa fel încât ar fi putut crea un pământ mai mare, în care să fie aur atât de mult, încât toţi să fie bogaţi, dar EL, prin săraci, ne dă posibilitatea de-a ne îmbogăţi, pentru veşnicie ; săracii sunt modalitatea de transfer, a lucrurilor de aici … dincolo, din lumea vizibilă, în lumea reală ! Dacă ar exista numai bogaţi, nu ar mai fi fapte bune, dărnicie etc.

  • Îmi spunea cineva despre un om că : „umblă întotdeauna cu capul gol”. Mă gândeam că sunt şi oameni care umblă descoperiţi, dar sunt mulţi care au capul gol non-stop. Nu au adunat în minte nici măcar un verset din Biblie. Şi aceasta încă nu ar fi o problemă, dacă şi-ar dori o schimbare, dacă şi-ar propune să facă ceva. Adevărul este că noi nu avem probleme … noi suntem probleme !

  • „Domnul a trimis la ei proroci să-i întoarcă înapoi la El, dar n-au ascultat de înştiinţările pe care le-au primit. Zaharia, fiul preotului Iehoiada, a fost îmbrăcat cu Duhul lui Dumnezeu. El s-a înfăţişat înaintea poporului şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Dumnezeu: „Pentru ce călcaţi poruncile Domnului ? Nu veţi propăşi. Pentru că aţi părăsit pe Domnul, şi El vă va părăsi.” Şi au uneltit împotriva lui şi l-au ucis cu pietre, din porunca împăratului, în curtea Casei Domnului. Împăratul Ioas nu şi-a adus aminte de bunăvoinţa pe care o avusese faţă de el Iehoiada, tatăl lui Zaharia, şi a omorât pe fiul lui. Zaharia a zis când a murit : „Domnul să vadă şi să judece !” După trecerea anului, oastea sirienilor s-a suit împotriva lui Ioas şi a venit în Iuda şi la Ierusalim. Au omorât din popor pe toate căpeteniile poporului şi au trimis împăratului toată prada la Damasc. Oastea sirienilor a venit cu un mic număr de oameni. Totuşi Domnul a dat în mâinile lor o oaste foarte însemnată, pentru că părăsiseră pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor” (II Cronici 24 : 19 – 24).

Mila biruieşte judecata, iar Harul învinge Legea / dreptatea ! Zaharia (fiul lui Iehoiada, Marele Preot), atunci când este omorât cu pietre spune : „Domnul să vadă şi să judece !”

Cu totul altfel a fost Ştefan, faţă de cei care l-au omorât ! Avea o altă putere spirituală ! El spune :

„Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta !” Şi, după aceste vorbe, a adormit”.

Şi noi avem de făcut o alegere asemănătoare, zi de zi. Să cer dreptatea lui Dumnezeu sau mila LUI ! Este o opţiune a fiecăruia dintre copiii LUI !

Să ne reamintim însă şi această întâmplare, pe care Luca o redă în Faptele Apostolilor 7 : 52 – 60, (unde Ştefan le spunea potrivnicilor lui) :

„Pe care din proroci nu i-au prigonit părinţii voştri ? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum şi L-aţi omorât. Voi, care aţi primit Legea dată prin îngeri, şi n-aţi păzit-o ! …” 

Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia pe inimă şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu ; şi a zis :

„Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.” Ei au început atunci să răcnească, şi-au astupat urechile şi s-au năpustit toţi într-un gând asupra lui. L-au târât afară din cetate şi l-au ucis cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea :

„Doamne Isuse, primeşte duhul meu !” Apoi a îngenuncheat şi a strigat cu glas tare : „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta !” Şi, după aceste vorbe, a adormit”.

  • Despre Iov scrie că „era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău” (Iov 1 : 1). „curat la suflet” … această curăţie era ceva întreţinut : „se abătea de la rău”, motivat fiind de temerea de Dumnezeu. Iov spune : „Făcusem un legământ cu ochii mei şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare” (31 : 1).

Avea părţi bune, ca să folosim un limbaj Biblic ; (a se vedea Luca 10 : 42, unde Domnul Isus îi spune Martei că : „un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.”)

Dar, Iov avea nevoie de disciplinarea limbii : „Dai drumul gurii la rău … „ este scris în Psalmi (50 : 19). Este un defect de care Dumnezeu ne atrage şi nouă atenţia !

  • „Omule”, i-a răspuns Isus, „cine M-a pus pe Mine judecător … ?” (Luca 12 : 14) . „ … cine  m-a pus pe mine judecător … ?” este o întrebare pe care mi-o pot pune şi eu ; este o întrebare care trebuie să fie păstrată la persoana întâi ; fiecare creştin poate să o folosească, aşa cum a fost făcută ! Nu trebuie modificată.

Dacă este să ne amintim o întâmplare din Vechiul Testament, putem spune că Domnul a dat acest răspuns, readucându-i la Cuvântul scris în Exod 2 : 14 :

„Şi omul acela a răspuns : „Cine te-a pus pe tine mai mare şi judecător peste noi ?”

Este izbitoare asemănarea dintre cele două texte ! De aici putem învăţa de la Domnul Isus că trebuie să vorbim folosind cuvintele lui Dumnezeu, altfel spus Biblia, aşa cum scria şi apostolul Petru :

„Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu” (I Petru 4 : 11).

Ioan scria ceva asemănător, dspre Domnul Isus : „Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură” (Ioan 3 : 34). Prin aceste cuvinte, Ioan face clar legătura dintre Cuvânt şi Duhul Sfânt, fiindcă despre EL, Domnul Isus ne-a spus :

„Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14 : 26).

Şi să ne amintim şi Ioan 8 : 47, unde scrie clar : „Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu …”.

Se merită să notăm, cum redă Ştefan întâmplarea din Exod : „Dar cel ce nedreptăţea pe aproapele său, l-a îmbrâncit şi i-a zis : „Cine te-a pus pe tine stăpânitor şi judecător peste noi ?” (Fapte 7 : 27) … Este clar că îl subestima pe Moise !

Oare cum a reacţionat, peste ani, când Moise chiar era şef ? Cum vom reacţiona în Cer, când vom realiza că unele îmbrânceli nu le-am făcut unui oarecare … care stătea în calea manifestărilor noastre fireşti, ci chiar Domnului Isus ?

(A se vedea Matei 25 : 31 : „Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale”. Atunci se va vedea ce şi cum) !

Până atunci, pot să fac ce vreau, faţă de semenul meu, dar atunci, se va vedea diferenţa dintre cei care au trăit cum au vrut ei şi cei care au trăit, cum a vrut Isus !

Ioan scrie despre Domnul Isus : „Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului” (Ioan 5 : 27). Avea şi autoritatea necesară şi discernământul pentru a face o judecată dreaptă.

De aceea, răspunsul pe care Domnul Isus îl dă celui cu dorinţa de îmbogăţire, a arătat o radiografiere corectă a inimii lui … avea probleme ; nu avea prea puţin, (bani, cum credea el), ci dimpotrivă, în suflet avea mai mult decât îi trebuia : lăcomia, fără ea (şi fără toate păcatele), omul nu numai că poate să trăiască, ci de-abia din momentul eliberării din sclavia păcatului, el devine liber.

În felul lui, fiecare păcat este un lanţ, care nu atârnă de noi, ci noi atârnăm, ne agăţăm de el, ca şi când nu am putea fără el ! O lume în lesă, aşa am putea numi lumea lucrurilor, sau (cum spun cei de la firma care se ocupă cu distribuirea gazului) : consumatori captivi !