Fiul cel mic a plecat de acasă, dar casa nu a plecat de la el. Fizic era departe, dar spiritual era prezent … chiar în timpul absenţei ! Fratele cel mai mare era absent tot timpul cât era prezent, cât stătea în prezenţa Tatălui, (sau în prezentul Lui) …
Trebuie să observăm că Domnul Isus foloseşte doar superlativele ; pentru fiecare om are ceva frumos de spus ; unul este : „cel mai mare”, iar al doilea este : „cel mai tânăr”. ÎL putem înţelege mai bine, numai dacă cunoaştem gândirea din acele vremuri.
În filosofia greacă, (Platon de exemplu), vorbea despre trup şi suflet, cel de-al doilea fiind mai bătrân decât primul; trupul fiind cel mai tânăr, iar sufletul cel mai bătrân, între cei doi fiind o relaţie de supus şi stăpân.
De aici şi părerea că trupul, fiind făcut al doilea, este rău şi aşa era în concepţia lor şi materia ! Expresiile cel mai bătrân şi cel mai tânăr, erau folosite pe atunci. Fiind doar doi copii, noi am fi spus : copilul mare şi copilul mic.
În Pilda Fiului Risipitor, fratele cel mai mare era simbolul Fariseilor şi cărturarilor, care „cârteau şi ziceau : „Omul acesta primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei” (Luca 15 : 2), ceea ce ei, este evident că nu ar fi făcut cu „Toţii vameşii şi păcătoşii” care „se apropiau de Isus ca să-L asculte” (v. 1).
Iar fariseismul fiind molipsitor, nici Petru, peste nu mult timp, nu-şi permite să aibă de-a face cu Neamurile, care pentru el erau considerate „ceva spurcat şi necurat” (Fapte 10 : 14), deşi : „A văzut cerul deschis” (v. 11); trebuia să înţeleagă prin aceasta că Dumnezeu, (Tatăl din Pildă), este deschis şi pentru cei pe care el îi vedea rău !
Genul de frate care nu se vede mare ci „cel mai mare” este sătul de EL, dar în acelaşi timp, are şi lucruri de care nu se mai satură … de bani, de exemplu, (a se vedea Luca 16 : 14 „Fariseii care erau iubitori de bani … ”).
Fariseul ar putea fi definit ca fiind o persoană care vrea să se sature de lucruri, dar în acelaşi timp, este sătul de EL sau, (privind din punctul de vedere al lui Dumnezeu), fariseul este o persoană, de care până şi Dumnezeu s-a săturat, (în sensul negativ însă), fiindcă :
„M-am săturat” pot spune şi atunci când am mâncat bine, dar aceeaşi expresie o pot folosi şi atunci când, nici măcar nu vreau să am de-a face cu cineva !
Şi astăzi există cele două tipuri de fraţi, care merg la acelaşi templu (şi nu prea contează confesiunea), unul pentru a se apropia de Tatăl, altul pentru a explica ce realizări a mai avut în ultima vreme, iar lista e lungă … el este genul de om firesc, care nu se poate să nu se ia de fratele lui. În Luca 18 : 9 – 14, Domnul Isus spune, poate ca o completare la Pilda din cap. 15 :
„A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi.
„Doi oameni s-au suit la Templu să se roage ; unul era fariseu, şi altul vameş. Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel :
„Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.”
Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul !” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat.”
Unul zice : „În sfârşit acasă !”, iar celălalt îşi spune : „Iar acasă ?” …
Nemulţumitul umblă în pantofi de fariseu ! Dar aceasta, nu implică şi faptul că toţi vameşii vor deveni sfinţi, dar au mai multe şanse, din cauza mustrărilor de conştiinţă, pentru viaţa lor de până la întâlnirea cu Isus.
Cel care însă, a luat din aluatul vicleniei dospeşte în el şi nu are nevoie de EL ! În prezenţa Lui Isus, unii vin flămânzi şi sunt săturaţi, iar alţii vin sătui … şi tot aşa şi pleacă !
Câteva gânduri care se potrivesc cu Pilda fiului risipitor, (primite cândva) :
- Pot să accept voia lui Dumnezeu … de nevoie sau de bunăvoie !
- Aerul de superioritate este o dovadă a stării de inferioritate, care ne caracterizează. Altfel spus : aerul de superioritate este caracteristica de bază a omului de calitate inferioară.
- Rebutul de azi poate fi debutul într-o nouă relaţie cu Dumnezeu !
- Nepotismul este o formă de neputinţă.
- Despotismul creează disputele prin discuţiile sub formă de monolog …
- Servilismul nu este o dovadă a slujirii adevărate, ci dovada că servitorul se slujeşte de stăpânul lui !
- Viaţa, (Pomul Vieţii) nu constituie o ispită, (o tentaţie), nici în ziua de azi. Şarpele nu-l ispiteşte nici acum pe om să ia din Pomul Vieţii ; tot pomul cunoştinţei este oferta zilei … de mii de ani!
Numai că astăzi există mai mulţi pomi de acest fel, pe când Isus, Viaţa a rămas UNUL SINGUR ! Numai prin EL avem acces la Veşnicie !
STUDII ASEMĂNĂTOARE :