Gânduri VI … „Din ce-a fost construită pâinea ?”

• „Se pregăteşte calul pentru ziua luptei, dar ajutorul vine de la Domnul” (Septuaginta, Proverbele 21 : 33). Omul trebuie să-şi facă partea lui, cu încrederea în Domnul însă, fiindcă victoria EL o aduce. Contează însă dovedirea credinţei, a încrederii în Dumnezeu, prin faptul că pornesc la luptă, fără să-L văd, ştiind însă că : „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi” (Psalmi 46 : 1). 
• Credinţa se dovedeşte prin faptele vizibile, iar rezultatele nu întârzie să apară pentru cei care ÎL ascultă pe Dumnezeu, iar dacă aceste rezultate nu vin imediat, nu este nicio problemă … este suficient timp. În Biblie este scris despre „graba voinţei”, (nu despre multele grăbiri, de zi cu zi, care ne fac doar rău) ; apostolul Pavel le scria Corintenilor : „după graba voinţei, să fie şi înfăptuirea, potrivit cu mijloacele voastre” (II Corinteni 8 : 11). „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie …” (Iacov 1 : 19). Ascultarea trebuie să fie hotărâtă şi este foarte adevărat că multele pierderi spirituale vin din zăbava la ascultare, din cauza ascultării întârziate, făcute atunci când vreau eu, nu imediat când Dumnezeu îmi vorbeşte !
• Un pahar, (un vas), nu-l poţi umple decât cu ceea ce este în vasul din care torni. Şi părinţii şi copiii sunt vase, (A se vedea 2 Timotei 2:21 : „Deci, dacă cineva se curăţă de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună”). Umplerea o fac părinţii cu ceea ce este în ei ! Iar, dacă părinţii sunt goi de Dumnezeu, cu ce pot umple golul copiilor ?
• O fetiţă, fiind la masă a întrebat : „Din ce-a fost construită pâinea ?” Tot ea, mai târziu a făcut o observaţie (despre cei care merg cu cârje) : „Nu au oase în picioare !” De fapt, sunt multe lucruri pe care le avem de învăţat de la cei pe care, teoretic, noi îi învăţăm …
• Un alt exemplu, luat de la aceeaşi fetiţă. Când a aflat că Dumnezeu este în cerul de deasupra de stele, a întrebat-o pe mama ei : „Dumnezeu are ochi speciali cu care ne vede ?”
• Vorbe sau cuvinte ? „Domnul S-a întors şi S-a uitat ţintă la Petru. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Domnul: „Înainte ca să cânte cocoşul te vei lepăda de Mine de trei ori” (Luca 22 : 61). Pentru Petru, la momentul auzirii Cuvântului profetic, ceea ce îi spunea Domnul, era o vorbă goală. Atât preţ i-a dat, era o vorbă, nu un Cuvânt al lui Dumnezeu !

Ştia sigur că nu va fi aşa cum spune Domnul Isus. În Matei 26 : 35 scrie că : „Petru I-a răspuns: „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.” Şi toţi ucenicii au spus acelaşi lucru” (Matei 26 : 35). Dar, spre deosebire de ceilalţi ucenici, Petru a spus, cu puţin timp înainte : „Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire.” (v. 33). Căderile spirituale ne fac să-I preţuim Cuvântul, să nu-L lăsăm să treacă pe lângă noi, ca şi cum nici n-ar fi !

• Uneori Dumnezeu ne vorbeşte prin cine nu ne aşteptăm. „În vremea aceea, Abimelec, însoţit de Picol, căpetenia oştirii lui, a vorbit astfel lui Avraam : „Dumnezeu este cu tine în tot ce faci” (Geneza 21 : 22). Pare extrem de real acest cuvânt, dar pentru Avraam în acele momente, a contat enorm. De ce ? El tocmai, o izgonise pe Agar, (împreună cu primul lui copil, pe Ismael), doar pentru a avea pace în familie … În mod sigur, era frământat în el, iar Abimelec, nu avea de unde să ştie ce se întâmplase între ei, fiindcă nu era un gest căruia ar fi putut să-i facă reclamă ! A fost o încurajere binevenită, deoarece „Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama” (Iov 33 : 14).  Nu a fost cazul lui Avraam, el a luat seama. Transmisia este … problemele sunt la recepţie.

Abimelec mai spune : „Jură-mi acum, aici, pe Numele lui Dumnezeu, că nu mă vei înşela niciodată, nici pe mine, nici pe copiii mei, nici pe nepoţii mei şi că vei avea faţă de mine şi faţă de ţara în care locuieşti ca străin, aceeaşi bunăvoinţă pe care o am eu faţă de tine. Avraam a zis: „Jur ! ” (Geneza 21: 23, 24). A cerut o binecuvântare pentru viaţa aceasta, fiindcă ştia că, (cel puţin teoretic), ar fi putut trăi atât cât să-şi vadă şi nepoţii, adică a treia generaţie, sau folosind un termen biblic, al treilea neam.

Dumnezeu ţine cont de acest jurământ … dinainte de a fi făcut, pentru că îi spusese lui Avraam (despre sămânţa lui, adică urmaşii pe care avea să-i aibă, dar încă nu avea nici unul măcar) : „În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea amoriţilor nu şi-a atins încă vârful.” (Geneza 15 : 16). Dumnezeu l-a călăuzit pe Abimelec cât să ceară protecţia divină peste zona lor : încă trei generaţii, fără să ştie că sentinţa lui Dumnezeu era deja dată, iar al patrulea neam urma să suporte consecinţele !

Un alt aspect pe care îl putem învăţa, este problema egoismului. Să port de grijă doar pentru ceea ce ţine de mine … cam trei generaţii. Dumnezeu este cu totul altfel :

• promite binecuvântări pentru patru generaţii,
• iar pentru cei credincioşi şi durata de viaţă este mai mare. „Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani şi a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi până la al patrulea neam” (Iov 42 : 16). În general noi ştim versete care au promisiunile generale, dar mai puţin le observăm în împlinirea lor, din viaţa celor descrişi în Biblie.

Dumnezeu spune : „Domnul este încet la mânie şi bogat în bunătate, iartă fărădelegea şi răzvrătirea; dar nu ţine pe cel vinovat drept nevinovat şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam” (Numeri 14 : 18). Iar ce promite Dumnezeu este adus la îndeplinire de Cel veşnic. Noi trăim puţin şi apoi plecăm, dar EL rămâne acelaşi şi peste mii de ani …

„Domnul a zis lui Iehu: „Pentru că ai adus bine la îndeplinire ce este plăcut înaintea Mea şi ai făcut casei lui Ahab tot ce era după voia Mea, fiii tăi până la al patrulea neam vor şedea pe scaunul de domnie al lui Israel” (II Împăraţi 10 : 30). Trec generaţiile dar Cel care a promis rămâne Acelaşi, iar cronicarul notează că : „Astfel s-a împlinit ce spusese lui Iehu, Domnul, când zisese: „Fiii tăi până la al patrulea neam vor şedea pe scaunul de domnie al lui Israel.” (II Împăraţi 15 : 12).