Auzul este selectiv. Noi nu auzim toate lucrurile. Prin ureche intră în om, doar ceea ce-l interesează, sau îl impresionează. În Faptele Apostolilor 20 : 38 scrie:
“Căci erau întristaţi mai ales de cuvântul pe care îl spusese el că nu-i vor mai vedea faţa”. Dar apostolul Pavel, spune lucruri importante despre Biserică. Sunt notate în optsprezece versete! Şi totuşi, ei nu aud decât o parte din versetul 25 !
Sfinţenia ambalajului, este un soi de sfinţenie, dar nu spirituală ci doar afişată. Afişele Lui. Goliciunea în culori atrăgătoare. În limbajul de zi cu zi: creştini, (de fapt, ei îşi spun creştini, în Fapte 11 : 26 scrie „… ucenicilor li s-a dat numele de creştini …”. Ceilalţi au putut să constate că într-adevăr ei, ucenicii, trăiesc exact ca şi Domnul Isus).
La ora actuală există oameni care oarecum sunt creştini; în declaraţii, în registre, în aparenţă. Şi e destul. Nu trebuie să fii prea pătruns de cele spirituale. Sunt ceva neamuri mai îndepărtate cu fariseii, iar în privinţa aşteptării supranaturalului, sunt saduchei neoprotestanţi. Nu protestează contra unor adevăruri.
Dar nici nu le cred. În adâncul lor, însă, sunt convinşi că au dreptate. Şi aceasta contează: Convingerile. Ele nu ţin de-un cult anume, deşi ţin de cineva anume, fiindcă ele sunt sădite. Nu apar de nicăieri şi nu rodesc oricum.
Nu, ci ele sunt sădite şi întreţinute. De cel care le face loc în el. Cine face curăţenie prin culturile de convingeri din inimile celor ce-şi zic pocăiţi? Buruienele nu sunt o problemă în sine. Problema o au cei care le întreţin în ei …
Odată, mergând cu tramvaiul, am auzit un băieţel, (de aproximativ doi ani, care era lângă mine, cu mama lui), spunând:
“… mergem cu vaiul”!
Mă gândeam, că aşa sunt mulţi oameni, care tot mereu merg cu vaiul şi cu văitatul! Dar la fel ca şi băieţelul, (ce însă nu putea să pronunţe corect), tot aşa şi cei ce se vaită, spun doar o parte din adevăr: “Vai”, în loc de “tramvai”, fiindcă nu vor să pronunţe mai mult … Sau altceva.
“Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul?” (Romani 6 : 1).
La această întrebare nu avem ca revers: “Să nu mai păcătuim, ca să nu se înmulţească harul …”. Este o realitate că trebuie mai mult Har, acolo unde sunt mai multe păcate, dar păcătosul are parte de Har, în primul rând prin iertare. Dar, după ce devine credincios, el va avea parte de mai mult har tocmai prin trăirea unei vieţi de ascultare, în curăţie !
Pilda fiului risipitor se referă la fiul cel mare. Risipind în prezenţa Tatălui, risipesc mai mult decât departe de El. Risipesc Viaţă nu lucruri!
Trăind în prezenţa lui, incorect, risipesc mai mult decât în absenţa Lui, fiindcă este o risipire inconştientă. Risipitorul nici nu realizează că ar fi pierdut ceva. Altfel spus :
„Am fost cândva copil, dar n-am avut timp să ajung om mare !”
Această declaraţie o vor face oamenii mici … de zeci de ani! Mărimea spirituală nu o dau anii. Ea nu se adaugă odată cu trecerea anilor. Ci se adaugă prin umilinţă.
Toţi mâncau din miel, dar sângele lui era valabil numai pentru întâii născuţi ! Şi familia mânca, dar pentru ei avea o cu totul altă valoare! (Exod 12).
Un citat deosebit din Luca 16 : 14, unde în traducerea Cornilescu scrie :
“Fariseii, care erau iubitori de bani, ascultau şi ei toate lucrurile acestea, şi îşi băteau joc de EL.”
În traducerea catolică, în loc de “iubitori de bani”, scrie “setoşi de bani” ! Foarte bine este redată această expresie !
În Proverbe scrie: ”Lenea te cufundă într-un somn adânc,
şi sufletul molatic suferă de foame.” (Proverbe 19:15). Înseamnă că tu nu ai nici o vină …
În Exod 2 : 2 scrie:
“Femeia aceasta … A văzut că este frumos, şi l-a ascuns trei luni …”.
În Faptele Apostolilor 7 : 20, Ştefan spunea că :
“Pe vremea aceasta s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu.”
Oare pentru El pot exista copii urâţi ? Din moment ce Domnul îi plămădeşte ! (Psalmul 139). Poate să spună despre lucrarea Lui că nu este cum trebuie ? Şi totuşi, Moise, când Domnul îl trimite, spune:
“Ah ! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară…căci vorba şi limba mi-este încurcată.” Domnul i-a zis : “Cine a făcut gura omului ? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb ? Oare nu EU, Domnul ?” (Exod 4 : 10 – 11).
Pentru Domnul, Moise era frumos aşa cum era. El l-a făcut aşa. Şi trebuie făcută încă o observaţie. Atunci când are loc acest dialog, Moise se afla la muntele Horeb (Exod 3 : 1).
După dialogul relatat, el pleacă, ajunge în Egipt, iar în capitolul 6 : 28 scrie:
“Când a vorbit Domnul lui Moise în ţara Egiptului, 29. Domnul a zis lui Moise: “EU sunt Domnul. Spune lui Faraon, împăratul Egiptului, tot ce-ţi spun.” 30. Şi Moise a răspuns înaintea Domnului: “Iată că eu nu vorbesc uşor: cum are să mă asculte Faraon?”
Din nou îşi arată sentimentul de inferioritate, care era în el. Şi Domnul iarăşi îi explică ce să facă … Sunt lucruri greu de înţeles pentru noi, cei care vrem să ştim : De ce există acest handicap ?
Domnul îi spune ca să-l încurajeze poate, că EL l-a făcut aşa. Dar nu-i spune de ce ? Aceste dizabilităţi îşi au rolul lor. Şi Moise în acel moment avea optzeci de ani … (Exod 7 : 7). Dar pentru el acest handicap încă era o piedică …