„Atunci s-a apropiat de Isus un om şi I-a zis : „Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică ?” El i-a răspuns : „De ce mă întrebi : „Ce bine ?” Binele este Unul singur.” (Matei 19 : 16, 17). Din text putem desprinde trei gânduri despre :
-
Bine
-
Facere
-
Avere a vieţii veşnice, (avere cu sensul de a o avea).
„Binele este” … cu alte cuvinte : Nu mai ai ce să faci, EL este deja făcut ! Şi nu doar atât : EL este Unicat ! Dumnezeu este o Persoană care face şi nu poate fi făcut. Omul credea că prin facerea anumitor fapte va obţine biletul de intrare în Cer ! Domnul Isus îi explică un mare adevăr : Binele în esenţa lui este Dumnezeu.
Un mare adevăr este că : Viaţa veşnică poate fi obţinută, numai prin Dumnezeu, prin ceea ce deja EL a făcut, (pentru noi, cei de azi), prin Jertfa Domnului Isus ! Acceptarea LUI, a Celui care este Viaţa, aduce veşnicia în om. Exact ceea ce trebuia să facă Adam, atunci când avea acces la Pomul Vieţii. Trebuia doar să ia şi să mănânce … dar nu l-a interesat.
Era printre preocupările lui şi cineva ştia acest lucru, aşa că … în timp, pomul cunoştinţei i-a fost pus în prim plan, pentru ca ceea ce Adam avea de gând, (să ia din Pomul Vieţii), să treacă pe planul secund, între lucrurile importante, care pot fi amânate … era evident că Pomul Vieţii nu avea să plece de acolo … aşa că putea să mai aştepte. Lucrul acesta reiese din decizia pe care o ia Domnul şi pe care o aduce la îndeplinire imediat, ceea ce arată urgenţa acestui fapt :
„Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna,
-
să ia şi din pomul vieţii,
-
să mănânce din el şi
-
să trăiască în veci.” De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul din care fusese luat.” (Geneza 3 : 22, 23). Priorităţile de zi cu zi, ale lui Adam, i-au decis viaţa. Cu ele a rămas, cu lucrul non-stop, la care se pare că ne-am abonat şi noi, cei care în declaraţii, suntem ai Lui, dar, dacă facem socoteala timpului pe care i-L acordăm … am vedea cât este Dumnezeu de prioritar şi pentru noi, cei care spunem despre Adam : Cum de nu a luat prima dată din Pomul Vieţii … imediat după ce a aflat despre existenţa Lui !?
(A se vedea Geneza 2 : 9 „Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, [în Geneza 3 : 6, obiectivul este fixat de către cel rău numai pe pomul cunoştinţei, ca şi cum el ar fi fost cel mai frumos şi bun la gust, oferta de nerefuzat, dar, de fapt tot ce a făcut Dumnezeu, avea aceleaşi caracteristici, nu era acel pom, mai pom decât ceilalţi :
„Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat …”] şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului … 15. Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească. 16. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta :
„Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină ; 17. dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit”).
Ioan scria, mai târziu despre faptul : „ … că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o şi mărturisim despre ea şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl şi care ne-a fost arătată … ” (1 Ioan 1 : 2 ). Aceasta a ţinut de Harul lui Dumnezeu !
În Proverbe 17 : 24 era deja descrisă situaţia unui om, asemenea celui care vorbea cu Domnul Isus : „Înţelepciunea este în faţa omului priceput, dar ochii nebunului o caută la capătul pământului”. Avea Viaţa în faţa lui, iar el întreba Viaţa :
„Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică ?” În primul rând ÎL devaloriza pe Isus … ceea ce fac mulţi şi în zilele noastre : Învăţătorule ! Era o formulă de respect, prin care pe Cel Veşnic ÎL cobora la nivelul unui om respectabil !
Iar Domnul îi răspunde exact cum voia el să audă, îi dă lista faptelor care, (când aveau să fie făcute), aveau să-i arate că prin puterea lui, niciun om nu va ajunge în Cer ! Este mult prea sus ! Avea să se convingă de neputinţa lui … în a-şi produce singur viaţa veşnică !
O a doua greşeală pe care a făcut-o omul, este că măsura Cerul cu valorile pământului. Un muritor, să facă ceva pentru a dobândi ceva veşnic ! Cât costă o bucăţică de veşnicie ? Veşnicia nu se vinde cu bucata, ci cu întregul ! Simplificat, ceea ce spune omul arată mentalitatea pe care o avea „ fac … am” (Matei 19 : 16).
Dacă fac … am, logic este şi opusul : Nu fac, nu am ! Aici este problema omului, în minte. Iar acesta este un adevăr valabil pentru orice om. În minte trebuie făcută o schimbare.
Evanghelistul Ioan, (în capitolul 5 : 39), ne scrie despre o a altă părere greşită : „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine”.
„Cercetaţi Scripturile”, nu este spus cu sensul de îndemn, pentru ca omul să citească Biblia, (acesta fiind un lucru foarte bun), ci are sensul de facere a unui lucru pentru a obţine ceva. Modalitatea Biblică pentru obţinerea vieţii veşnice este descrisă de către Ioan, (care este şi cel care scrie, de departe, cel mai mult despre viaţa veşnică) :
-
„Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6 : 40). De văzut, L-au văzut mulţi contemporani, exact cum era şi omul care vorbea cu EL ! Mai îi trebuia credinţa ! În EL nu credea şi nu avea să vadă viaţa veşnică !
-
„Cine crede în Fiul are viaţa veşnică ; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan 3 : 36). Tot Ioan ne dă şi o definiţie a vieţii veşnice :
-
„Şi viaţa veşnică este aceasta : să Te cunoască
-
pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi
-
pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17 : 3). Dar obţinerea vieţii veşnice, aduce şi responsabilitatea. Omul care vrea cu adevărat Cerul, va avea grijă cum trăieşte după :
-
„Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea ….” (Romani 2 : 7).