Eşti vorbit de bine sau eşti vorbit de rău ? (3. Lecţiile respingerii ne învaţă valoarea acceptării ) [Judecători 11.1-11]

Florin

Eşti vorbit de bine sau eşti vorbit de rău ?

  1. Cine te vorbeşte ? Contează foarte mult mai ales cine este cel care vorbeşte.
  2. Pentru ce eşti vorbit ? Treci printr-o perioadă în care Dumnezeu te testează prin respingere.
  3. De ce uneori eşti vorbit de rău pe nedrept ? Pentru a învăţa valoarea acceptării.

Adevărul central

În viaţă avem parte de respingere tocmai pentru a şti valoarea acceptării, încât să-i primim bine pe cei cărora cei mai mulţi le întorc spatele (deoarece noi cunoaştem ce înseamnă să fi dat la o parte).

Iefta a fost un prototip al Domnului Isus. Şi El :

„A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit [gr. parelabon]”. (Ioan 1 : 11)

Dar nu s-a terminat totul cu respingerea, ci apostolul Ioan a notat (în Ioan 6 : 37) care a fost mai târziu reacţia Domnului Isus faţă de cei care L-au respins. Domnul Isus a spus :

„ … pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară … ”.

Aşa a şi făcut, iar după Înviere, Domnul Isus nu a aşteptat ca cei care L-au respins să vină la El (cum au făcut bătrânii Galaadului cu Iefta), ci El Însuşi a mers la cei care L-au părăsit … şi i-a primit.

Pentru „a primit” în greacă este folosit paralambánō care provine „din pará, „de aproape” și lambánō, „ia agresiv”) – a lua (a primi) arătând o puternică inițiativă personală”.

Pentru a înţelege ce înseamnă acest verb vom reda primele trei pasaje din Noul Testament în care este folosit gr. paralambánō. Conform acestor trei pasaje din Biblie a-L primi pe Domnul Isus, înseamnă :

  1. a-L lua în viaţa ta (a-L accepta ca Domn şi Mântuitor) odată pentru totdeauna (aşa cum a făcut Iosif cu Maria) deoarece aceasta era / este voia Lui Dumnezeu (Iosif a luat-o pe Maria de soţie deoarece aşa i s-a spus ; a se vedea Matei 1 : 20 şi 24).
  2. ca oriunde mergi (fie că pleci de acasă, din oraş sau din ţară), să ÎL iei cu tine, să nu pleci fără Isus, fără prezenţa Lui ! (Matei 2 : 13 – 14)
  3. de oriunde te întorci spre casă … să vii tot cu Isus. (Matei 2 : 19 – 21) Avem nevoie de Isus şi de prezenţa Lui cu noi întotdeauna. În Psalmul 121 : 8 scrie că : „Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac”.

Aşa a fost în cazul lui Iosif. A avut nevoie de protecţia Lui Dumnezeu şi pe drumul înspre Egipt şi la întoarcerea în ţară (acolo unde a aflat că :

„ … în Iudeea împărăţeşte Arhelau, în locul tatălui său Irod, s-a temut să se ducă acolo ; şi, fiind înştiinţat de Dumnezeu în vis, a plecat în părţile Galileii. A venit acolo şi a locuit într-o cetate numită Nazaret, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proroci : că El va fi chemat Nazarinean”. Matei 2 : 22 – 23).

În Matei 28 : 20 este o confirmare a promisiunii din Psalmul 121 : 8 (care este valabilă însă numai pentru cei care vor să aibă parte de ea) :

„Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin”.

Concluzii

  1. Oamenii mici la caracter aruncă la gunoi ce nu cunosc (piatra de preţ pe care nu au văzut-o în viaţa lor până atunci) … în fond câţi dintre noi cunoaştem şi am ţinut în mână un diamant ?
  2. Adevăratul caracter al celui aruncat (Iefta din 2020) se vede nu numai atunci când este dat afară din viaţa fraţilor lui, ci mai ales în momentul în care el ajunge să fie cineva ! Atunci poate decide să atribuie celorlalţi iertarea în care a trăit tot timpul sau poate să aleagă răzbunarea.
  3. Isus (şi cel în viaţa căruia El trăieşte) nu face aşa ceva, deoarece iertarea resetează contorul în care sunt înmagazinate poliţele de plătit şi deoarece Isus trăieşte în viaţa mea, mă ajută să merg mai departe.

În fond diamantul rămâne tot diamant şi la gunoi, iar cel care-l aruncă rămân tot el şi după aceea … doar că este mai sărac !

STUDII ASEMĂNĂTOARE :