Dumnezeu nu ne face după păcatele noastre (II), Mânia Lui Dumnezeu [Marcu 10.13-16]

Florin

2. Mânia Lui Dumnezeu

 Ce lucruri aduc mânia Lui Dumnezeu ?

[Vom studia şapte domenii din viaţa poporului Evreu, în care ei L-au mâniat, pentru a învăţa ce să nu facem. Dar acestea sunt doar un vârf al aisbergului care se numeşte răzvrătirea contra Lui Dumnezeu].

a) Faptele rele

Să observăm doar două exemple din Biblie :

  1. II Împăraţi 21 : 15 „ … pentru că au făcut ce este rău înaintea Mea şi M-au mâniat din ziua când au ieşit părinţii lor din Egipt până în ziua de azi !”
  2. Ieremia 32 : 30 „Căci copiii lui Israel şi copiii lui Iuda n-au făcut din tinereţea lor decât ce este rău înaintea Mea ; copiii lui Israel numai M-au mâniat întruna cu lucrarea mâinilor lor, zice Domnul”.

b) Cârtirea

Cârtirea este definită ca fiind o : „1. Exprimare a nemulțumirii (în absența persoanei în cauză). 2. Protest”. (Mic Dicţionar Academic, Ediţia a II-a, 2010).

În Numeri 11 : 1 scrie că :

„Poporul a cârtit în gura mare împotriva Domnului, zicând că-i merge rău. Când a auzit Domnul, S-a mâniat, s-a aprins între ei focul Domnului şi a mistuit o parte din marginea taberei”.

A cârtit [lit. s-a plâns / ebr. anan] este folosit numai aici şi în Plângeri 3 : 39 unde scrie : „De ce să se plângă omul cât trăieşte ? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui !”

Foarte rău îi mergea … nu lucra, primea pâinea pe gratis (dar trebuia să facă efortul de-a o aduna etc.), avea parte de minuni în mod constant, (deşi este drept că intervenţiile Divine nu erau exact atunci când voiau ei, deoarece Dumnezeu este Stăpânul căruia eu mă supun şi nu EL va face cum vreau eu).

Având în vedere cum le-a purtat de grijă şi văzând răutatea lor, este drept cum a decis Dumnezeu să intervină între ei. Şi noi când ajungem la bine, tindem să uităm de unde ne-a scos Dumnezeu, nu numai din punct de vedere spiritual şi şi material, de aceea pierderea unora din privilegiile Lui, sau chiar disciplinările Divine, de care avem parte … ne aduc cu picioarele pe pământ.

Dar trebuie să reţinem că plângerea, nemulţumirile în privinţa vieţii noastre, ne pot aduce mânia Lui Dumnezeu !

c) Neîncrederea în Dumnezeu în pofida dovezilor Lui de credincioşie, avute în experienţele prin care am trecut împreună cu EL de-a lungul anilor …

În Deuteronom 1 : 31 – 34 sunt scrise cuvintele lui Moise :

„Apoi în pustiu, ai văzut că Domnul Dumnezeul tău te-a purtat cum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care l-aţi făcut până la sosirea voastră în locul acesta.”

Cu toate acestea, voi n-aţi avut încredere în Domnul Dumnezeul vostru care mergea înaintea voastră pe drum, ca să vă caute un loc de poposire :

    • noaptea într-un foc, ca să vă arate drumul pe care trebuia să mergeţi,
  • şi ziua într-un nor. Domnul a auzit glasul cuvintelor voastre. S-a mâniat şi a jurat, zicând … ”.

Ce putea fi mai vizibil decât un foc care arde în noapte, sau un nor în arşiţa soarelui (care este într-un pustiu, în care nu există vegetaţie, care să-ţi distragă atenţia) ?

Aveau dovezi cât se poate de clare şi totuşi nu au avut încredere în Dumnezeu !

d) Bunăstarea urmată de alegeri greşite

„Israel s-a îngrăşat şi a azvârlit din picior ; – te-ai îngrăşat, te-ai îngroşat şi te-ai lăţit ! – Şi a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, a nesocotit Stânca mântuirii lui, L-au întărâtat la gelozie prin dumnezei străini, L-au mâniat prin urâciuni ; au adus jertfe dracilor, unor idoli care nu sunt dumnezei, unor dumnezei pe care nu-i cunoşteau, dumnezei noi, veniţi de curând, de care nu se temuseră părinţii voştri.

Ai părăsit Stânca cea care te-a născut şi ai uitat pe Dumnezeul care te-a întocmit. Domnul a văzut lucrul acesta şi S-a mâniat, S-a supărat pe fiii şi pe fiicele Lui. El a zis :

„Îmi voi ascunde faţa de ei, şi voi vedea care le va fi sfârşitul, căci sunt un neam stricat, sunt nişte copii necredincioşi.

Mi-au întărâtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu, M-au mâniat prin idolii lor deşerţi ; şi Eu îi voi întărâta la gelozie printr-un popor care nu este un popor.

Îi voi mânia printr-un neam fără pricepere. Căci focul mâniei Mele s-a aprins şi va arde până în fundul Locuinţei morţilor, va nimici pământul şi roadele lui, va arde temeliile munţilor.

Voi îngrămădi toate enorocirile peste ei, Îmi voi arunca toate săgeţile împotriva lor. Vor fi topiţi de foame, stinşi de friguri şi de boli cumplite ; voi trimite în ei dinţii fiarelor sălbatice şi otrava şerpilor.

Afară, vor pieri de sabie, şi înăuntru, vor pieri de groază : şi tânărul şi fata, şi copilul de ţâţă ca şi bătrânul”. (Deuteronom 32 : 15 – 25)

Un proverb românesc spune că :

Nemulţumitului i se ia darul.

Exact aşa ne face şi Dumnezeu uneori, dacă nu sunt mulţumit cu cât / ce mi-a dat Dumnezeu … în loc să-mi dea constant, (ca până atunci), începe să-mi ia şi să pierd şi ceea ce am …

În Isaia 5 : 4 – 5, Dumnezeu întreba :

„Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut ? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni ? Vă voi spune însă acum ce voi face viei Mele :

    • îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite ;
  • îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare … ”.

e) Înlăturarea Lui Dumnezeu din viaţa credinciosului / închinarea greşită

Judecători 2 : 12

„Au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor care-i scosese din ţara Egiptului şi au mers după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i înconjurau ; s-au închinat înaintea lor şi au mâniat pe Domnul”.

f) Neascultarea de Dumnezeu care este voită (întreţinută) şi intenţionată (nu accidentală)

În I Împăraţi 11 : 9 scrie că :

„Domnul S-a mâniat pe Solomon, pentru că îşi abătuse inima de la Domnul Dumnezeul lui Israel care i Se arătase de două ori”.

Ca împărat, Solomon avea trei lucruri pe care Dumnezeu îi cerea să le respecte. Pe acestea le găsim notate în Deuteronom 17 : 14 – 20 unde este / era scrisă Legea pentru împărat :

1. „ … să n-aibă mulţi cai şi să nu întoarcă pe popor în Egipt ca să aibă mulţi cai ; căci Domnul v-a zis : „Să nu vă mai întoarceţi pe drumul acela”. (Deuteronom 17 : 16)

Ce-a făcut Solomon ? În I Împăraţi 10 : 26, 28 – 29 scrie că :

„Solomon a strâns care şi călărime ; avea o mie patru sute de care şi douăsprezece mii de călăreţi, pe care i-a pus în cetăţile unde îşi ţinea carele şi la Ierusalim, lângă împărat …

Solomon îşi aducea caii din Egipt ; o ceată de negustori de-ai împăratului se ducea să-i ia cu grămada pe un preţ hotărât : un car se aducea din Egipt cu şase sute de sicli de argint, şi un cal cu o sută cincizeci de sicli. De asemenea aduceau cai cu ei pentru toţi împăraţii hetiţilor şi pentru împăraţii Siriei”.

2. „Să n-aibă un mare număr de neveste, ca să nu i se abată inima”. (Deuteronom 17 : 17)

L-a ascultat pe Dumnezeu ? Nu !

„Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, afară de fata lui faraon ; moabite, amonite, edomite, sidoniene, hetite, care făceau parte din neamurile despre care Domnul zisese copiilor lui Israel :

„Să nu intraţi la ele, şi nici ele să nu intre la voi ; căci v-ar întoarce negreşit inimile înspre dumnezeii lor.” De aceste neamuri s-a alipit Solomon, târât de iubire.

A avut de neveste şapte sute de crăiese împărăteşti şi trei sute de ţiitoare ; şi nevestele i-au abătut inima.

Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei ; şi inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său, David”. (I Împăraţi 11.1-4)

3. „ … şi să nu strângă mari grămezi de argint şi aur”. (Deuteronom 17 : 17)

Să observăm cum a stat împăratul Solomon la acest capitol :

„Greutatea aurului care venea lui Solomon, pe fiecare an, era de şase sute şaizeci şi şase de talanţi de aur, afară de ce scotea de la negustorii cei mari şi din negoţul cu mărfuri, de la toţi împăraţii Arabiei şi de la dregătorii ţării …

Toate paharele împăratului Solomon erau de aur, şi toate vasele din casa Pădurii Libanului erau de aur curat. Nimic nu era de argint : pe vremea lui Solomon argintul n-avea nicio trecere.

Căci împăratul avea pe mare corăbii din Tars cu ale lui Hiram ; şi corăbiile din Tars veneau la fiecare trei ani, aducând aur şi argint …”. (I Împăraţi 10 : 14 – 15, 21 – 22)

Este evident că toate aceste realizări nu au venit peste noapte, a fost nevoie de o preocupare clară, de-o investiţie înspre aceste domenii. Nu a fost o neascultare de moment, ci o stăruinţă în subordonarea voită faţă de voia Lui Dumnezeu !

g) Implicarea credinciosului în ocultism

„Au trecut prin foc pe fiii şi fiicele lor, s-au dedat la ghicire şi vrăjitorii şi s-au vândut ca să facă ce este rău înaintea Domnului, mâniindu-L. De aceea Domnul S-a mâniat foarte tare împotriva lui Israel, şi i-a îndepărtat de la faţa Lui”. (II Împăraţi 17 : 17 – 18)

Concluzia este aceasta :

„Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mari ; şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept şi în cele mari”. (Luca 16 : 10)

Testarea răbdării Lui Dumnezeu, de obicei începe cu necredincioşia în lucruri mici pe care începem să ni le permitem deşi înainte nu am fi îngăduit aşa ceva. Apoi continuăm cu lucruri pe care nu le mai facem () …

Şi panta decăderii, la început lentă, aduce rostogolirea în jos … doar pocăinţa poate să mai oprească decăderea spirituală ! Iar uneori, observăm cum Dumnezeu ne opreşte din drumul spre rău, (din îndepărtarea noastră de EL) prin situaţii de viaţă fără ieşire …

STUDII ASEMĂNĂTOARE :