Dumnezeu în boxa acuzaţilor, C. S. Lewis

În lume există oameni care cred în evoluţie precum şi creaţioniştii (creştinii care cred în Dumnezeu şi în Cuvântul Lui, care au grijă cum trăiesc ştiind că va fi o Zi a Judecăţii, în care fiecare va da socoteală înaintea Lui Dumnezeu de tot ce a făcut în viaţa aceasta).

În aceste zile, (în care există foarte multă dezinformare) este bine să ne reamintim ce a scris C. S. Lewis special pentru evoluţionişti :

Dacă sistemul solar a luat fiinţă printr-o coliziune accidentală, atunci apariţia vieţii organice pe această planetă a fost tot un accident şi toată evoluţia omului a fost şi ea un accident.

Dacă aşa stau lucrurile, atunci toate gândurile noastre din prezent sunt doar nişte accidente – subprodusul accidental al mişcării atomilor.

Acest lucru este valabil pentru gândurile materialiştilor şi ale astronomilor, dar şi pentru ceilalţi. Dar dacă ideile lor – ale materialiștilor şi astronomilor – sunt doar nişte subproduse accidentale, de ce le-am considera adevărate ?

Nu văd niciun motiv pentru a crede că un accident ar putea să îmi ofere o relatare corectă a tuturor celorlalte accidente.

Este ca şi cum ne-am aştepta ca forma accidentală pe care o ia pata de lapte când verşi o cană ţi-ar putea spune cu acurateţe cum a fost făcută cana şi de ce a fost vărsată”. (C.S. Lewis, Dumnezeu în boxa acuzaţilor)


[Daţi click pe imagine pentru a o vedea mărită]