Dreptatea Divină, 2 Samuel 21.1-9,14

Florin

Dreptatea Divină„Pe vremea lui David, a fost o foamete care a ţinut trei ani. David a întrebat pe Domnul, şi Domnul a zis :

„Din pricina lui Saul şi a casei lui sângeroase, pentru că a ucis pe gabaoniţi, este foametea aceasta.” Împăratul a chemat pe gabaoniţi să le vorbească. – Gabaoniţii nu erau dintre copiii lui Israel, ci erau o rămăşiţă a amoriţilor ; copiii lui Israel se legaseră faţă de ei cu un jurământ, şi totuşi Saul voise să-i ucidă, în râvna lui pentru copiii lui Israel şi Iuda. – David a zis gabaoniţilor :

„Ce pot face eu pentru voi şi cu ce să fac ispăşire, ca să binecuvântaţi moştenirea Domnului ?” Gabaoniţii i-au răspuns : „Nu voim nici argint, nici aur de la Saul şi de la casa lui şi nici nu este treaba noastră să omorâm pe cineva din Israel.” Şi împăratul a zis : „Ce voiţi, dar, să vă fac ?” Ei au răspuns împăratului : „Fiindcă omul acela ne-a slăbit şi îşi pusese de gând să ne nimicească pentru ca să ne facă să pierim din tot ţinutul lui Israel, să ni se dea şapte bărbaţi din fiii lui şi-i vom spânzura înaintea Domnului, la Ghibeea lui Saul, alesul Domnului.” Şi împăratul a zis : „Vi-i voi da.”

Împăratul a cruţat pe Mefiboşet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, pentru jurământul pe care-l făcuseră între ei, înaintea Domnului, David şi Ionatan, fiul lui Saul. Dar împăratul a luat pe cei doi fii, pe care-i născuse lui Saul, Riţpa, fata lui Aiia, şi anume : Armoni şi Mefiboşet, şi pe cei cinci fii, pe care-i născuse Merab, fata lui Saul, lui Adriel din Mehola, fiul lui Barzilai ; i-a dat în mâinile gabaoniţilor, care i-au spânzurat pe munte, înaintea Domnului. Toţi cei şapte au pierit împreună ; au fost omorâţi în cele dintâi zile ale seceratului, la începutul seceratului orzului …

Şi au făcut tot ce poruncise împăratul. După aceea, Dumnezeu a fost potolit faţă de ţară”. (II Samuel 21 : 1 – 9, 14)

De ce avem probleme ? Care este rolul necazurilor din / în viaţa noastră ?

Un verset care poate rezuma acest text este în II Tesaloniceni 1 : 6 :

„Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează … ”.

Prin proorocul Ezechiel, Dumnezeu întreba : „Pentru ce spuneţi voi zicătoarea aceasta în ţara lui Israel : „Părinţii au mâncat aguridă, şi copiilor li s-au strepezit dinţii”? (Ezechiel 18 : 2) Nu era exact situaţia din întâmplarea descrisă ? Tatăl a mâncat ce nu trebuie … şi au plătit cu viaţa urmaşii lui !

Întrebarea este, versetele din Exodul 20 : 5 – 6, mai sunt actuale ? Dumnezeu a spus : „ … Eu, Domnul Dumnezeul tău,

  • sunt un Dumnezeu gelos,

  1. care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi

  2. Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.”

De ce este folosită această expresie : „până la al treilea şi la al patrulea neam” ?

  • În primul rând, Dumnezeu este Singurul care poate cântări o pedeapsă dreaptă cu adevărat, deoarece noi vedem faptele şi auzim vorbele, dar Domnul Isus, cunoaşte şi motivaţia care a stat în spatele lor !

  • În al doilea rând … cam atât poate trăi un om … şi implicit atât de mult poate fi pedepsit pe pământ ! În Iov 42 : 16 este scris că : „Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani şi a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi până la al patrulea neam”.

Un caz mai deosebit este al lui Iehu … binecuvântarea limitată, până la al patrulea neam. Avem întâi promisiunea :

„Domnul a zis lui Iehu : „Pentru că ai adus bine la îndeplinire ce este plăcut înaintea Mea şi ai făcut casei lui Ahab tot ce era după voia Mea, fiii tăi până la al patrulea neam vor şedea pe scaunul de domnie al lui Israel.” (II Împăraţi 10 : 30).

După aceea, este descrisă împlinirea promisiunii Divine :

„Astfel s-a împlinit ce spusese lui Iehu, Domnul, când zisese : „Fiii tăi până la al patrulea neam vor şedea pe scaunul de domnie al lui Israel.” (II Împăraţi 15 : 12).

Dumnezeu este drept

Trebuie să ţinem cont de faptul că Dumnezeu este drept. Conform Dex, dreptatea este un : „principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile ; echitate ; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine”. În Cuvânt este scris despre Dumnezeu :

„El este Stânca [adică Cel Neschimbat]; lucrările Lui sunt desăvârşite, căci toate căile Lui sunt drepte ; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat”. (Deuteronom 32 : 4)

„Căci Domnul iubeşte dreptatea şi nu părăseşte pe credincioşii Lui. Totdeauna ei sunt sub paza Lui, …”. (Psalmi 37 : 28)

Acest text din Biblie ne învaţă despre :

1. Păcatul înfăptuit sau Nedreptăţirea făcută altuia, (v. 1 – 3, 5) … care este acel ceva ce produce un conflict între doi semeni şi aduce pedeapsa Divină, disciplinarea, dacă nu se face dreptate. În acest timp cel ce-a nedreptăţit poate avea parte de apăsări spirituale ! Va secera din stările pe care le-a produs el celuilalt, Dumnezeu i le aduce şi lui. Saul după ce S-a depărtat Duhul Sfânt a fost muncit de un duh rău !

Cum a fost de exemplu Saul cu Duhul Domnului şi cum a ajuns fără însoţirea Divină ? În I Samuel 10 : 6, Samuel îi spune : „Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei şi vei fi prefăcut într-alt om”. La puţin timp, a fost pus într-o situaţie sensibilă, când : „S-au găsit însă şi oameni răi, care ziceau : „Ce ne poate ajuta acesta ?” Şi l-au dispreţuit şi nu i-au adus niciun dar. Dar Saul s-a făcut că nu-i aude”. (I Samuel 10 : 27)

Nu mult după aceea când aude despre o nevoie a unor oameni care au ajuns în necaz, a ajutat imediat pe cei ce aveau probleme, fiindcă Duhul îl călăuzea :

„Saul tocmai se întorcea de la câmp, în urma boilor, şi a întrebat: „Ce are poporul de plânge?” I-au istorisit ce spuseseră cei din Iabes. Cum a auzit Saul aceste lucruri, Duhul lui Dumnezeu a venit peste el … ”. (I Samuel 11 : 5 – 6)

Dar fără Duhul Domnului ? Era doar el ! În I Samuel 16 : 14 scrie că : „Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul ; şi a fost muncit de un duh rău care venea de la Domnul”. În acele situaţii a fost exact invers. Când a auzit ceva, imediat s-a supărat, deşi era un adevăr :

„Pe când veneau ei, la întoarcerea lui David de la omorârea filisteanului, femeile au ieşit din toate cetăţile lui Israel înaintea împăratului Saul, cântând şi jucând, în sunetul timpanelor şi lăutelor şi scoţând strigăte de bucurie. Femeile care cântau îşi răspundeau unele altora şi ziceau :

„Saul a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii.” Saul s-a mâniat foarte tare şi nu i-a plăcut vorba aceasta. El a zis: „Lui David îi dau zece mii şi mie-mi dau mii ! Nu-i mai lipseşte decât împărăţia.” (I Samuel 18 : 6 – 8)

2. Despăgubirea, (v. 4, 6 – 14), plătirea preţului reparatoriu … cerut de către cel nedreptăţit, achitarea datoriei. În textul din II Samuel 21, gabaoniţii erau cei nedreptăţiţi, iar Dumnezeu a intervenit în apărarea lor. Aici putem nota câteva lucruri despre disciplinare sau pedeapsă. A pedepsí înseamnă : a instrui, a disciplina, a educa, a forma. (Dex)

Feluri de disciplinare / pedeapsă :

Există câteva feluri de disciplinare :

  1. Pedeapsa / disciplinarea veşnică : „Şerpi, pui de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei ?” (Matei 23 : 33) „Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.” (Matei 25 : 46)

  2. Pedeapsa / disciplinarea Bisericii : „Este destul pentru omul acesta pedeapsa care i-a fost dată de cei mai mulţi …”. (II Corinteni 2 : 6)

  3. Pedeapsa / disciplinarea dată de Dumnezeu :

  • Eli le atrăgea atenţia copiilor lui : „Dacă un om păcătuieşte împotriva altui om, îl va judeca Dumnezeu ; dar dacă păcătuieşte împotriva Domnului, cine se va ruga pentru el ?” Totuşi ei n-au ascultat de glasul tatălui lor …”. (I Samuel 2 : 25)

  • „Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El”. (Evrei 12 : 5 )

  1. Autodisciplinarea poate avea câteva aspecte :

  • Evaluarea personală a vieţii : „Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi … ”. (I Corinteni 11 : 28).

  • Sentinţa pe care mi-o dau : „Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi” (v. 31). Iertarea este ceva şi disciplinarea este cu totul altceva ! Un exemplu a fost Zacheu, după ce a obţinut iertarea Divină, a căutat să repare răul făcut semenilor : „ … Zacheu a stat înaintea Domnului şi I-a zis : „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” Isus i-a zis : „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam. Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.” (Luca 19 : 8 – 10)

  • Disciplinarea Divină : „Dar, când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea”. (I Corinteni 11 : 32)

3. Potolirea, (v. 14) liniştirea şi liniştea interioară, sufletească, vin după reabilitarea relaţiei personale cu Dumnezeu.

Două întrebări :

a) Ce se întâmplă dacă se pocăieşte cel din a treia generaţie, de exemplu ? Un exemplu îl avem în viaţa lui Daniel !

„În anul dintâi al lui Darius, fiul lui Ahaşveroş, din neamul mezilor, care ajunsese împărat peste împărăţia haldeilor, în anul dintâi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuiau să treacă şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor despre care vorbise Domnul către prorocul Ieremia …

Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple faţa de ruşine, da, nouă, împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre şi părinţilor noştri, pentru că am păcătuit împotriva Ta ! La Domnul Dumnezeul nostru însă este îndurarea şi iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit! … Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne!

Ia aminte, Doamne! Lucrează şi nu zăbovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu ! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta şi peste poporul Tău!” … vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu, Israel, şi îmi aduceam cererile înaintea Domnului Dumnezeului meu, pentru muntele cel sfânt al Dumnezeului meu”. (Daniel 9 : 1 – 2, 8 – 9, 19 – 20). Şi Dumnezeu a intervenit !

b) Când un om păcătuieşte împotriva unui creştin … nu păcătuieşte şi împotriva lui Dumnezeu ? Domnul Isus a spus clar : „Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” …

Şi El, drept răspuns, le va zice : „Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.” (Matei 25 : 40, 45)

Textul din II Samuel 21 este sintetizat în Plângerile lui Ieremia 3 : 34 – 41 …

„Când

  1. se calcă în picioare toţi prinşii de război ai unei ţări,

  2. când se calcă dreptatea omenească în faţa Celui Preaînalt,

  3. când este nedreptăţit un om în pricina lui, nu vede Domnul ? Cine a spus, şi s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului ? Nu iese din gura Celui Preaînalt răul şi binele ? De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui! Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul. Să ne înălţăm inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer, zicând …”. Când este călcată în picioare dreptatea omenească, se deschide uşa intervenţiei Divine !

Concluzii :

1. Din ce cauză vine disciplinarea ? Din cauza unui păcat nemărturisit, ascuns sau neştiut …

2. Cum se manifestă disciplinarea Divină ? Prin probleme, stări sufleteşti, etc.

3. Cum pot scăpa de disciplinarea lui Dumnezeu ? Prin mărturisire, autodisciplinarea sau prin suferirea pedepsei Divine, dacă nu repar la timp, ce am stricat !

„Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El. Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?”. (Evrei 12 : 5 – 7)

Nu ne bucurăm de probleme, dar ele … ne duc la Domnul. Exemplu este David, în acest text … aşa ajunge să stea mai mult cu Dumnezeu, deşi abia după trei ani, ei îşi pun întebarea de ce este seceta !

Şi ucenicii ajung să spună : „Doamne, … la cine să ne ducem ? Tu ai cuvintele vieţii veşnice”. (Ioan 6 : 68)

Unii caută cuvintele lui Dumnezeu, (de fapt, răspunsuri pentru situaţiile prin care trec şi care par, la un moment dat a fi, fără ieşire), alţii caută banii lui Dumnezeu, (sau ai copiilor Lui) şi Dumnezeu poate să le dea ce îşi doresc, dar Dumnezeu vrea transformarea noastră. Un exemplu este Saul :

„Samuel a răspuns lui Saul : „Eu sunt văzătorul. Suie-te înaintea mea pe înălţime şi veţi mânca astăzi cu mine. Mâine te voi lăsa să pleci şi-ţi voi spune tot ce se petrece în inima ta.

Nu te nelinişti de măgăriţele pe care le-ai pierdut acum trei zile, căci s-au găsit. Şi pentru cine este păstrat tot ce este mai de preţ în Israel ?

Oare nu pentru tine şi pentru toată casa tatălui tău?” (I Samuel 9 : 19), dar pentru Dumnezeu nu conta doar să-i spună ce este în inima lui ci să-i schimbe inima, viaţa, modul de-a vedea lucrurile, să devină un om spiritual :

„Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei şi vei fi prefăcut într-alt om … De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă …”. (I Samuel 10 : 6, 9) Ce se întâmplă, sau se poate întâmpla şi cum se întâmplă ?

Pentru a nu avea probleme, trebuie cerută iertarea şi oferită iertarea ! În Matei 18 : 34 – 35, Domnul Isus spune : „Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora. Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.” … Iar pentru cel care apelează la lege, contorizarea Divină este la maxim !

Tot Domnul Isus, ne-a mai atras atenţia că sunt pedepsite şi vorbele dar şi ciuda interioară de care ne lăsăm mânaţi, atunci când spunem ce nu trebuie :

„ … Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii ; şi oricine va zice fratelui său :  „Prostule !” va cădea sub pedeapsa Soborului ; iar oricine-i va zice : 

„Nebunule !” va cădea sub pedeapsa focului gheenei. Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte [Ioan 14 : 26 „ … Duhul Sfânt … vă va aduce aminte …”] că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.

Caută de te împacă degrabă cu pârâşul tău, câtă vreme eşti cu el pe drum ; ca nu cumva pârâşul să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, şi să fii aruncat în temniţă. Adevărat îţi spun că nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuţ”. (Matei 5 : 21 – 26).

De ce se poate supăra un om pe un alt om ? Şi din cauza unei vorbe nechibzuite !