Dragostea creștinească către aproapele se arată în fapte, dar cei mai mulți o arată în cuvinte. Apostolul Ioan scria : „Fiilor mei să nu iubim cu limba, ci cu fapta și cu adevărul”. (I Ioan 3 : 18).
Pentru a putea trece la faptele ajutorării aproapelui, ar trebui să delăturăm din cale diferite piedici, precum sunt și preocupările mici izvorâte din iubirea de sine.
Un scriitor modern, (la vremea scrierii acestei întâmplări … Otto de Leixner, a trăit între 24 Aprilie 1847 şi 12. Aprilie 1907), istoriseşte că mergând odată pe drumul mare împreună cu o fetiță, a văzut un bătrân foarte sărac purtând o coşniță încărcată.
Bietul om gemea sub povară, și fața lui era acoperită cu praf. „Sărmanul om”, zise mișcată fetița uitându-se la bătrân. Scriitorul crezu, că fata ar ajuta pe omul plin de praf și cu respirația aproape pierdută, deaceea o întrebă :
– Să-l ajutăm, să ducă coșul ? Dar ce desiluzie fu pe scriitor, când fata îi răspunse prin întrebarea :
– Dar nu vezi ce murdar mai este omul acesta ?!
La această întâmplare a făcut scriitorul următoarea reflexiune amară :
– Aceasta este măsura obișnuită a compătimirii și iubirii noastre creștinești. Suntem tari în simțire, totuș nu în fapte …. (În imagine : Otto de Leixner. Sursa foto : de.wikipedia.org)