DOLIUL I CUM TRECE O FEMEIE PRIN DOLIU După decesul cuiva drag, urmează perioada de jale, de durere sufletească. Din viaţa Riţpei vom observa că doliul ei poate fi caracterizat prin acţiunile intreprinse folosind un :
- sac (materialul care înţeapă, un simbol al durerii) apoi s-a așezat pe-o
- stâncă (nu şi-a adus ceva confortabil pe care să stea), care arăta izolarea de ceilalţi, închiderea în sine, cu concentrarea numai pe cei morţi și mai apoi :
- timpul petrecut în această stare ; perioada în care deducem că, treptat s-a făcut vindecare rănii şi încetul cu încetul s-a întors la / în viaţa reală, din trăirea aproape exclusivă în interiorul ei.DOLIUL I CUM TRECE O FEMEIE PRIN DOLIU
„Riţpa, fata lui Aiia, a luat un sac şi l-a întins sub ea peste stâncă, de la începutul seceratului până când a căzut peste ei ploaie din cer ; şi a oprit păsările cerului să se apropie de ei în timpul zilei, şi fiarele câmpului în timpul nopţii”. (II Samuel 21 : 10)
Introducere
Definiţii :
- Doliu : „Durere profundă pricinuită de moartea cuiva sau de o mare nenorocire colectivă; atitudine plină de tristețe a celui căruia i-a murit cineva ”. (Dex)
- Cuvântul doliu provine din lat. dolium (Marele dicționar de neologisme, 2000). Doliumul era un : „Vas mare de lut de dimensiunile unui butoi, la greci și la romani pentru păstrarea lichidelor ori ca depozit de grâu”.
În viaţă oamenii pot adopta două extreme :
- trăirea exterioară a vieţii (activismul, cu accentul pus pe trup şi pe nevoile / poftele lui), fără ca omul respectiv să aibă procese de conştiinţe, trăind ca şi cum nu ar exista o zi a socotelilor, a Judecăţii Divine, precum şi
- trăirea în interior / interiorizată, (trăirea este un : „Proces sufletesc, experiență sufletească (trăite cu intensitate) accentul fiind pus pe lumea înterioară”, Dex) în care omul nu se mai preocupă aproape deloc de ceea ce se întâmplă în exterior.
Omul poate fi prins de activităţi, fără a medita foarte mult la consecinţele acţiunilor lui, sau se poate închide cu totul în sine, nemaifăcând nimic pentru a ieşi din această stare de durere / jelire.
Exemple din Biblie (de angrenare în activităţi, fără o meditare serioasă asupra valorii lor spirituale) :
„După aceste lucruri, când s-a potolit mânia împăratului Ahaşveroş, s-a gândit la Vasti, la ce făcuse ea şi la hotărârea luată cu privire la ea”. (Estera 2 : 1) După o perioadă de activităţi a meditat la ce a făcut … era prea târziu. Nu avem notate rezultatele analizei lui interioare. Cât s-a învinovăţit pentru ceea ce-a făcut, sau cât s-a dezvinovăţit. Oricum nu mai putea îndrepta nimic.
„Lemnarul întinde sfoara, face o trăsătură cu creionul, făţuieşte lemnul cu o rindea şi-i însemnează mărimea cu compasul ; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca să locuiască într-o casă. Îşi taie cedri, goruni şi stejari, pe care şi-i alege dintre copacii din pădure. Sădeşte brazi, şi ploaia îi face să crească.
Copacii aceştia slujesc omului pentru ars, el îi ia şi se încălzeşte cu ei. Îi pune pe foc, ca să coacă pâine, şi tot din ei face şi un dumnezeu căruia i se închină, îşi face din ei un idol şi îngenunchează înaintea lui !
O parte din lemnul acesta o arde în foc, cu o parte fierbe carne, pregăteşte o friptură şi se satură ; se şi încălzeşte şi zice : „Ha ! Ha ! m-am încălzit, simt focul !” Cu ce mai rămâne însă face un dumnezeu, idolul lui.
Îngenunchează înaintea lui, i se închină, îl cheamă şi strigă : „Mântuieşte-mă, căci tu eşti dumnezeul meu !” Ei nu pricep şi nu înţeleg, căci li s-au lipit ochii, ca să nu vadă, şi inima, ca să nu înţeleagă.
Niciunul nu intră în sine însuşi, şi n-are nici minte, nici pricepere să-şi zică : „Am ars o parte din el în foc, am copt pâine pe cărbuni, am fript carne şi am mâncat-o : şi să fac din cealaltă parte o scârbă ? Să mă închin înaintea unei bucăţi de lemn ?” (Isaia 43 : 13 – 19) Activităţi fără o analiză a lor …
Doliumul, poate fi o reprezentare a vieţii celui care a avut parte de decesul cuiva drag. Omul respectiv este vasul în care totul se păstrează, prea puţin iese din conţinut în afara lui.
Există în special trăirea în lumea lui interioară, exteriorul neprezentând un foarte mare interes ! Cumva aşa era şi Riţpa, fata lui Aiia (sau Aia).
Pentru a înţelege oarecum viaţa celei care trece (sau mai corect trăieşte) în / prin doliu vom observa / analiza cele trei lucruri pe care le-a făcut Riţpa după decesul prematur al fiilor ei : a luat un sac, apoi stat pe o stâncă, o bună perioadă de timp (nu ştim exact cât).
[O observaţie este necesară. Femeile şi bărbaţii nu reacţionează în acelaşi fel. Pentru a observa cum reacţionează un bărbat, după ce a avut un deces în familie, vom nota ce a făcut David, după moartea copilului lui (II Samuel 12 : 20). În studiul de faţă, vom nota cum se comportă o femeie care trăieşte în doliu].
Seceratul era început. În II Samuel 21 : 9 – 10, scrie că decesul copiilor Riţpei avut loc :
„ … în cele dintâi zile ale seceratului, la începutul seceratului orzului. Riţpa, fata lui Aiia, a luat un sac şi l-a întins sub ea peste stâncă, de la începutul seceratului până când a căzut peste ei ploaie din cer”.
Secerişul orzului se făcea undeva în perioada lunilor martie – aprilie, după ploile târzii, de care însă nu mai aveau parte de trei ani (a se vedea II Samuel 21 : 1).
Venirea ploilor arăta că Dumnezeu a primit jertfa lor, că i-a iertat şi că pedeapsa Lui a fost luată de peste ţară. Dar cât a stat Riţpa în forma de doliu pe care a adoptat-o, nu ştim.
Realitatea este că oamenii percep durerea într-un mod diferit şi nu se pot da perioade exacte de timp, (cât poate / trebuie să ţină durerea), după care omul să fie vindecat, şi să se întoarcă în viaţa reală …
STUDII ASEMĂNĂTOARE :