„Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu !” (Ioan 11 : 21)
Marta şi ai apoi Maria, au crezut că pentru rezolvarea unei probleme grele este necesar ca Domnul Isus să fie prezent în mod fizic în acel loc.
Realitatea era (şi este cu totul alta).
În Matei 8 : 5 – 9, 13 scrie că :
„Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, care-L ruga şi-I zicea : „Doamne, robul meu zace în casă slăbănog şi se chinuie cumplit.” Isus i-a zis : „Am să vin şi să-l tămăduiesc.”
„Doamne”, a răspuns sutaşul, „nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu ; ci zi numai un cuvânt, şi robul meu va fi tămăduit. Căci şi eu sunt om sub stăpânire ; am sub mine ostaşi, şi zic unuia :
„Du-te !”, şi se duce ; altuia: „Vino !”, şi vine ; şi robului meu : „Fă cutare lucru !”, şi-l face.” … Apoi a zis sutaşului : „Du-te, şi facă-ţi-se după credinţa ta.” Şi robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela”.
Sutaşul a recunoscut autoritatea (stăpânirea Divină) pe care o avea Domnul Isus, în special asupra bolilor şi a morţii !
Noi avem o promisiune deosebită :
„Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin”. (Matei 28 : 20)
Aceasta nu înseamnă că întotdeauna ne va merge bine. Sigur vom avea şi noi rugăciuni la care nu vom primi răspunsul dorit, dar avem garanţia că prin tot ce ni se întâmplă, Dumnezeu ne ajută să-L cunoaştem mai mult şi să ne încredem în EL tot mai mult !
STUDII ASEMĂNĂTOARE :