După ce evreii pleacă din Egipt, Moise le reaminteşte că au : „ … ieşit din Egipt, din casa robiei ; căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo” (Exod 13 : 3).
Erau ieşiţi fizic, dar trebuiau să înveţe să iese şi spiritual. Ei nu mai erau sub autoritatea lui Faraon.
Această dezrobire a avut trei etape :
1. Ieşirea (şi implicit drumul prin pustiu),
2. Noua viaţă şi
3. Noua ţară în care ar fi trebuit să intre.
Trec anii, ei încă mergeau prin pustiu şi totuşi unii evrei spun :
„ … unul altuia : „Să ne alegem o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt.” (Numeri 14 : 4). De ce ? Tocmai auziseră raportul despre Ţara Promisă.
Până la momentul respectiv, despre Canaan ştiau că acolo vor găsi lapte şi miere :
„M-am coborât ca
- să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi
- să-l scot din ţara aceasta şi
- să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile pe care le locuiesc canaaniţii, hetiţii, amoriţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii”. (Exodul 3 : 8).
Fiind lapte şi miere era clar că trebuia să existe şi oameni, (care se ocupau cu animalele şi cu albinele) ! Pentru ca ţara să fie a lor … trebuiau să lupte. Aveau avantaje şi dezavantaje, era un preţ de plătit.
La fel este şi azi :
„Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult : case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri ; iar în veacul viitor, viaţa veşnică.” (Marcu 10 : 29 – 30).
Din doisprezece martori oculari, zece au spus de rău şi doar doi au vorbit de bine, despre ce probabilitate era ca ei să poată intra în ţară. Zece spun :
„Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi.” Şi au înnegrit înaintea copiilor lui Israel ţara pe care o iscodiseră. Ei au zis :
„Ţara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim, este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei ; toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă. Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor : înaintea noastră, şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.” (Numeri 13 : 31 – 33).
A contat declaraţia făcută, pentru că fiecare seminţie a avut trimisul ei, (omul pe care ei, cei din tribul respectiv), îl cunoşteau personal.
Dumnezeu spune :
„Iar pentru că robul Meu Caleb a fost însufleţit de un alt duh şi a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în ţara în care s-a dus, şi urmaşii lui o vor stăpâni.” (Numeri 14 : 24).
Nu a fost singurul peste care S-a coborât Duhul, au fost mai mulţi, dar nu toţi au ascultat de Duhul Sfânt. Este scris despre Moise că :
„A adunat şaptezeci de bărbaţi din bătrânii poporului şi i-a pus în jurul Cortului. Domnul S-a coborât în nor şi a vorbit lui Moise ; a luat din Duhul care era peste el şi L-a pus peste cei şaptezeci de bătrâni. Şi, de îndată ce Duhul S-a aşezat peste ei, au început să prorocească ; dar după aceea n-au mai prorocit.” (Numeri 11 : 24 – 25).
În Numeri, capitolul 11 : 4 – 6 este scris : „Cine ne va da carne să mâncăm ? Ne aducem aminte de peştii pe care-i mâncam în Egipt şi care nu ne costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de praz, de ceapă şi de usturoi. Acum ni s-a uscat sufletul : nu mai este nimic! Ochii noştri nu văd decât mana aceasta”.
Cât îi costa mana ? Nimic … nici mana nu-i costa. De fapt cuvintele lor, erau un afront la adresa lui Dumnezeu. Puţin mai târziu, (când Moise trimite : „să cheme pe Datan şi pe Abiram, fiii lui Eliab”), ei ajung să spună tot despre Egipt :
„ … ne-ai scos dintr-o ţară, unde curge lapte şi miere, ca să ne faci să murim în pustiu, de vrei să mai şi stăpâneşti peste noi ? Ce bine ne-ai mai dus într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi ce bine ne-ai mai dat în stăpânire ogoare şi vii ! Crezi că poţi să iei ochii oamenilor ? Nu ne suim !” (Numeri 16 : 12 – 14).
Hotărârea de-a se întoarce la robia Egiptului este luată după ce îşi aduc aminte de părţile frumoase ale vieţii de robi. Lucruri prin care tot Dumnezeu a făcut ca robia să fie mai suportabilă. Este neglijat Duhul Sfânt, prin care le vorbea Caleb, aşa că ţara Canaan părea inaccesibilă !
Este interesantă această aducere aminte selectivă … aşa este amintirea demonică. Li se aducea aminte de mâncare, nu şi de chinurile cu care o mâncau !
Este clar că ei s-au rupt doar fizic de Egipt, nu şi spiritual. De ce există robia interioară a păcatului, a lumii ? De ce ne supunem cuiva, care din punct de vedere legal, nu mai are nicio autoritate asupra noastră ? Datorită nepocăinţei interioare !
Lucrurile care i-au deosebit pe învinşi de învingători, atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament au fost :
1. Mâncarea :
„Dar El le-a zis : „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi.” (Ioan 4 : 32).
2. Duhul :
„Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică.” (Ioan 4 : 14).
3. Însufleţirea :
„Isus S-a întors spre ei, i-a certat şi le-a zis : „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi !” (Luca 9 : 55).
Mâncarea Domnului, noi o cunoaştem, contează doar să o vrem. Duhul Sfânt este, contează de cine mă las să fiu însufleţit ?
Aşa a fost şi pe vremea Domnului Isus, aşa este şi azi. Deşi trăiesc alţi oameni, duhul de nemulţumire vine cu aceeaşi ofertă. Ca Domnul Isus putem fi şi noi, fiindcă El este în noi !
În Ioan 15: 4 scrie :
„Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi rod, dacă nu rămâneţi în Mine”.