Pilda samariteanului (samarineanului)
„Un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus şi I-a zis : „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică ?” Isus i-a zis : „Ce este scris în Lege ? Cum citeşti în ea ?”
El a răspuns :
„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău ; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
„Bine ai răspuns”, i-a zis Isus, „fă aşa, şi vei avea viaţa veşnică.” Dar el, care voia să se îndreptăţească, a zis lui Isus : „Şi cine este aproapele meu ?”
Isus a luat din nou cuvântul şi a zis : „Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat şi l-au lăsat aproape mort.
Din întâmplare, se cobora pe acelaşi drum un preot ; şi, când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături. Un levit trecea şi el prin locul acela ; şi, când l-a văzut, a trecut înainte pe alături.
Dar un samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el şi, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el.
S-a apropiat de i-a legat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin ; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a îngrijit de el.
A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului şi i-a zis : „Ai grijă de el, şi orice vei mai cheltui îţi voi da înapoi la întoarcere.”
Care dintre aceştia trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari ?” „Cel ce şi-a făcut milă cu el”, a răspuns învăţătorul Legii. „Du-te de fă şi tu la fel”, i-a zis Isus”. (Evanghelia după Luca 10 : 25 – 37)
Câteva gânduri din Pilda samariteanului
Departele celui apropiat de mine
Viaţa este un drum pe care îl parcurgem între naştere şi moarte. Pe acestă cale se produc şi căderi(-le) spirituale, iar eu pot fi aproapele sau departele celui căzut.
Apropierea sau depărtarea de cineva, nu este dată de distanţa fizică la care mă aflu, (la un moment dat de persoana respectivă), ci de distanţa spirituală, care este interioară şi nevăzută, dar reală !
Criticăm uneori negativ lucrarea tâlharilor, doar dacă nu îi vedem partea pozitivă, (a se vedea Pilda samariteanului scrisă în Evanghelia după Luca 10 : 25 – 37).
Uneori, Domnul Isus, doar cu ajutorul tâlharilor ne poate opri, pentru a ne ajunge din urmă. Ajuns în Ierihon, ar fi fost mai rău pentru omul care se cobora.
Fiecare cădere este o treaptă, pe scara decăderii spirituale.
Tâlhari-i opresc decăderea … prin cădere ! Căderea opreşte coborârea ! Tâlharii asigură un tratament gratuit, strict necesar. Ei fac o lucrare bună, pe gratis. Ei iau ceea ce nouă ne face rău, (şi de fapt, nici nu avem nevoie), şi ne lasă pe gratis nevoia, dependenţa de Dumnezeu !
Ne iau nouă independenţa şi o duc cu ei pentru totdeauna. Trebuie să ştiu că şi necazul este în trecere, şi tâlharii vor pleca din viaţa mea … şi-L vor lăsa în loc pe omul durerii ! Din omul nepăsător, devin omul care simte, întâi durerea personală, iar apoi şi pe a altora.
Dar, după tâlhari, fii sigur că vine Domnul Isus !
Dacă se întâlneau înainte, omul nu ar fi avut nevoie de EL.
Tâlharii sunt într-un anumit fel, trimişii Lui ! Nevoile care ne sunt făcute, ne fac să avem nevoie de Isus … altfel am putea şi fără EL !
Prin rănile Lui suntem vindecaţi. Rănile Domnul Isus, sunt medicamentul principal. Domnul Isus este şi medicament şi doctor, (dacă se poate spune aşa). EL a rămas cu răni, dacă Isus ar fi fost vindecat, noi am fi rămas bolnavi …
Numai cel ce cunoaşte durerea, o recunoaşte atunci când se întâlneşte cu ea pe drum.
Isus este Omul durerii, (Isaia 53 : 3), nu copilul durerii. Doar cel care a ajuns om spiritual, va simţi durerea altuia.
Îndemnul apostolului Pavel este :
„Fraţilor, nu fiţi copii la minte ; ci la răutate fiţi prunci; iar la minte fiţi oameni mari” (I Corinteni 14 : 20), sau tot corintenilor le mai scrie : „Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă !” (I Corinteni 16 : 13).
Unii sunt imuni la astfel de dureri … pentru că ei nu au răni ! Nu au rănile Lui în ei şi nici suferinţele Domnului Isus. Nu simt nici cu EL, nici cu acei ei, care au nevoi ! Ei sunt cei nepăsători, deşi sunt totuşi implicaţi în ceea ce noi numim lucrarea spirituală, preoţii … leviţii. Preotul se ocupă de jertfe, de animale mai întâi, pentru om … dar nu de om !
Levitul actual, nici el nu vede rănile celui căzut. El vede Cuvântul, predicarea … îi predică celui rănit, un mesaj despre vindecarea Divină şi apoi pleacă … pentru că şi alţii au nevoie !
Numai bolnavul vindecat, poate fi doctor adevărat.
Altfel, trec zilnic pe lângă cei pe care îi salut, ei rămân la fel de căzuţi, iar eu sunt un departe al celui pe lângă care trec aproape. Departele celui apropiat de mine ! El poate fi chiar şi din familia mea … şi se poate să nu-i văd rănile, deşi ele strigă pentru cel care nu mai poate să facă nimic !
Rănile sunt recomandarea bolnavului grav, biletul de internare … este scris pe el.
Dar sunt puţini cei care ştiu să citească astfel … Nu cunoaştem rănile Domnului Isus şi cu atât mai puţin pe cele ale altora !
Trecerea şi întrecerea au luat locul opririi şi al slujirii !
Preotul : „ … a trecut înainte pe alături” (Luca 10 : 31). Levitul : „ … trecea şi el prin locul acela ; a trecut înainte pe alături” (Luca 10 : 32). Eu să înaintez, eu să propăşesc, (să prosper). Nu mai văd altceva, decât să-mi ating ţinta planurilor mele. Eu să fiu … eu să fac, ce vreau eu şi să trec pe lângă cel pus de Domnul în calea mea.
În Evanghelia după Matei 21 : 31, avem redate cuvintele Domnului Isus, către cei de la Templu : „Este scris : „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.”
Preoţii de felul acesta, (iar aici nu contează confesiunea religioasă), odată îi fac rău omului prin ceea ce-i fac şi a doua oară fac un rău … prin ceea ce nu-i fac !
Două feluri de rele :
- nu mă dezbrac de eul meu, (de omul cel vechi), dar vreau să-l transform pe celălalt !
- Nu sunt eu cum trebuie, dar cred că pot să-l fac pe altul, ceea ce eu nu sunt în stare să fac cu / din mine !
În Pilda Samariteanului, accentul este pus pe fapta călătorului, a celui care îşi face milă şi plăteşte pentru salvarea celui căzut. Dar EL a sfârşit călătoria pe acest pământ, iar acum este în Cer !
Călătorul în care trăieşte Isus sunt eu, creştinul de azi ! Aproapele trebuie să fiu eu !
