„Când vorbea Efraim, răspândea groaza în Israel. Dar cum a păcătuit cu Baal, a murit.
Şi acum ei păcătuiesc întruna, îşi fac chipuri turnate din argintul lor, idoli născociţi de ei, lucrare făcută de meşteri. Acestora le vorbesc ei şi, jertfind oameni, sărută viţei !
De aceea, vor fi
- ca norul de dimineaţă,
- ca roua care trece repede,
- ca pleava suflată de vânt din arie,
- ca fumul care iese din horn.
„Dar Eu sunt Domnul Dumnezeul tău din ţara Egiptului încoace. Tu cunoşti că nu este alt Dumnezeu afară de Mine şi nu este alt Mântuitor afară de Mine. Eu te-am cunoscut în pustiu”. (Osea 13 : 1 – 5)
Lui Anania, Domnul Isus i-a spus, (despre Saul) :
„Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel …”. (Faptele Apostolilor 9 : 15)
În Cuvântul Lui Dumnezeu, omul este comparat cu un vas (pe vremea aceea fiind folosite vasele de lut), care nu aveau o valoare foarte mare.
La fel este omul, nu este valoros prin sine, dar poate fi de preţ datorită Celui care trăieşte în el. Conţinutul dă valoare, nu ambalajul. Dar credinciosul care conştient alege să trăiască în păcat îşi pierde valoarea (se devalorizează singur).
Îndepărtarea (conştientă) de Dumnezeu aduce pierderea autorităţii spirituale, a discernământului spiritual precum şi-a valorii personale.
I. Pierderea autorităţii spirituale
„Când vorbea Efraim, răspândea groaza în Israel. Dar cum a păcătuit cu Baal, a murit”.(Osea 13 : 1)
„Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta :„Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină ; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit”. (Geneza 2 : 16 – 17)
Moartea spirituală se observă prin pierderea autorităţii spirituale, la cel ce era plin de Dumnezeu … cândva. Un exemplu îl avem în viaţa lui Adam şi-a Evei.
Aparent erau tot ei (la exterior) şi după ce-au fost excluşi din Eden, dar Dumnezeu nu mai era cu ei. Iar consecinţele s-au văzut în scurtă vreme. Lipsa de autoritate i-a costat nu doar pierderea relaţiei cu Dumnezeu, ci şi destrămarea familiei.
Harul lor (şi-al nostru) constă în faptul că prin pocăinţă se poate relua legătura cu Dumnezeu, care aduce înapoi tot ce-am pierdut.
II. Pierderea discernământului spiritual
„Şi acum ei păcătuiesc întruna, îşi fac chipuri turnate din argintul lor, idoli născociţi de ei, lucrare făcută de meşteri. Acestora le vorbesc ei şi, jertfind oameni, sărută viţei !” (Osea 13 : 2)
Erau vremuri în care animalele erau mai de preţ decât oamenii. Nu suntem siguri că aceasta nu era cândva prin anul 2019. Oameni care ţin la animale şi nu vor copii. (Acolo era vorba în special de statui de animale).
III. Pierderea valorii personale
„De aceea, vor fi
- ca norul de dimineaţă,
- ca roua care trece repede,
- ca pleava suflată de vânt din arie,
- ca fumul care iese din horn”. (Osea 13 : 3)
Omul care îşi continuă trăirea în păcat, devine efemer, uşor (fără greutate spirituală) … un om de nimic, care este o cantitate neglijabilă în lumea în care trăieşte.
Cu el sau fără el, este aparent acelaşi lucru, pentru că nu aduce un plus de valoare, dar realitatea arată că totul este exact invers.
Cel căzut de la credinţă este o pacoste pentru cei din jurul lui. Inutilitate este mult spus, inconvenient este mai aproape de adevăr.
Dumnezeu îl compară pe cel ce-a fost cândva credincios (dar trăieşte în păcat), cu :
- un nor, care mai împiedică razele soarelui şi după o noapte … de întuneric.
- roua, care pentru agricultor nu este de prea mare folos, (fiind insuficientă), dar care la început dă o aparenţă de viitoare prosperitate.
- pleava, de care omul abia aşteaptă să scape, pentru a rămâne cu grâul curat.
- fumul … ce este scos afară din casă după arderea de care se foloseşte cel ce face focul.
Nevoia de pocăinţă o avem toţi şi în anul 2019, în care tocmai am intrat. ÎL rugăm pe Dumnezeu să dea reabilitarea spirituală tuturor celor care şi-o doresc !