Gândurile următoare nu sunt pentru cei care vor să slăbeasca fizic, să dea jos kilogramele în plus.
Uneori în viaţă, pentru a înţelege mai bine ce este un lucru este bine să cunoşti ceea ce nu este el.
Pentru a înţelege ce înseamnă puterea spirituală, putem studia opusul căilor spre putere :
Căi spre slăbiciune sau Ce să fac pentru a fi slab ?
1. Primul lucru care trebuie făcut este să ÎL rogi puţin pe Domnul Isus. În Iosua 5 : 13 – 15 este descris dialogul avut de către Iosua cu Căpetenia oştirii Domnului:
„- Ce spune Domnul Meu robului său ? îl întreabă Iosua.
– Scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care stai este un loc sfânt !” îi răspunde Căpetenia. Şi Iosua a făcut aşa.
O cerere aproape identică îi face Domnul lui Moise:
„- Scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care stai este sfânt !” Aceste cuvinte le spune Ştefan în Faptele Apostolilor 7 : 33, reluând întâmplarea descrisă în Exod capitolul 3.
Dar în Vechiul Testament în cartea Exod 3 : 5 scrie alfel:
“Dumnezeu a zis : „Nu te apropia de locul acesta ; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt”.
[În Vechiul Testament într-un loc este folosit cuvântul încălţăminte, cu forma de singular iar în celălalt este folosit cuvântul la plural. În Noul Testament se spune încălţămintele, la plural].
Apoi, în Exod spune :
- Locul unde calci (Moise; venea spre rug, se apropia), dar în Faptele Apostolilor scrie:
- Locul pe care stai. Între Vechiul şi Noul Legământ sunt diferenţe mari.
În V. T. pentru a te apropia de Dumnezeu trebuia să faci mişcare, să împlineşti anumite legi.
În N. T. trebuia să stai într-un loc şi să te odihneşti pe ceea ce Domnul a făcut, nu umblarea, în eventualele activităţi spirituale ci, întâi odihna, rugăciunea ; ziua începută cu puţină rugăciune va conţine multă umblare nefolositoare – cu totul altfel este însă cu creştinul care se roagă şi stă înaintea Domnului suficient timp.
2. Cel de-al doilea lucru care trebuie făcut, (pentru cel care vrea cu adevărat să dobândească slăbiciunea spirituală) este : să neglijeze rugăciunea. În Osea 7 : 9 scrie :
„Nişte străini îi mănâncă puterea şi el nu-şi dă seama„.
Sunt, atâţia străini care se hrănesc cu puterea noastră – un străin este cel care te îndeamnă: Nu te mai ruga, nu vezi ce târziu este ?
Gândul acesta vine atunci când este vorba de rugăciune, sau de întreţinerea părţii spirituale a vieţii, fiindcă omul, până atunci a făcut ceva : a pierdut timpul cu altceva ; când este vorba de a face acel altceva plăcut, nu este prea târziu.
Nu trebuie uitat că, ceea ce semănăm va produce cândva, iar cei care spun : “Mă voi ruga … mai târziu” sau “Aş vrea să mă rog, dar este prea târziu”, poate vor ajunge să constatate că Altcineva le va spune : “Aţi venit prea târziu !” …
“Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu” (Evrei 4 : 1).
Întrebarea logică este : “Cât timp este valabilă promisiunea LUI ? Cât ţine Harul, până în ce dată ?”
Trebuie să mă întreb şi aşa ceva, fiindcă şi la un magazin, nu pot merge la orice oră, nici la un loc de muncă nu se poate pleca la orice oră, şi nici de acolo nu se poate pleca oricând ! Avem cazul bogatului care se roagă, când nu se mai putea face nimic :
“Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui şi a strigat … ” (Luca 16 : 23, 24).
A ajuns într-o situaţie care l-a făcut să caute ajutorul Domnului, (fiind în chinuri) ; acolo de-abia îşi ridică ochii în sus. Până atunci, vedea doar în jos, doar pământul. Şi orice om, care îşi ridică privirea spre Cer, cu gând sincer, va ajunge să vadă :
“Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul ! Ferice de omul care se încrede în El !” (Psalmul 34 : 8). A gusta înseamnă a lua puţin din ceva, a mânca, sau a degusta ceva.
A gusta din Domnul, era o prefigurare a Cinei, pentru noi cei de azi, iar pentru ei cei de atunci, însemna ceva opus gestului făcut de către Adam şi Eva, care au ales să guste de unde nu trebuia !
Un gând din textele citate este : Locul pe care stai este sfânt, stai mai mult acolo unde este prezenţa Domnului ! Acolo EL, prin Duhul Sfânt îţi oferă sfinţenie !