Cum îmi trăiesc viaţa ? [Ioan 7.1-9]
Fiecare om are viaţa lui pe acest pământ, iar el o trăieşte într-un anumit mod (care este relaţia mea cu Domnul Isus, despre care eu susţin că este fratele meu ?) iar uneori Domnul Isus trebuie să mă corecteze (deoarece şi eu, exact ca fraţii Lui … poate nu numai o singură dată, ci de mai multe ori ÎL învăţ ce are de făcut).
Cum îmi trăiesc viaţa ? [Ioan 7.1-9]
I. Viaţa mea (Ioan 7 : 1 – 2)
II. Modul în care îmi trăiesc viaţa (Ioan 7 : 3 – 5)
- Cuvântul rostit
- Presupoziţia greşită
- Necredinţa
III. Corectarea Divină (Ioan 7 : 6 – 9)
„1 După aceea Isus străbătea Galileea ; nu voia să stea în Iudeea, pentru că iudeii căutau să-L omoare. 2 Şi praznicul iudeilor, praznicul zis al Corturilor, era aproape.
3 Fraţii Lui I-au zis :
„Pleacă de aici şi du-Te în Iudeea, ca să vadă şi ucenicii Tăi lucrările pe care le faci. 4 Nimeni nu face ceva în ascuns, când caută să se facă cunoscut : dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii.” 5 Căci nici fraţii Lui nu credeau în El.
6 Isus le-a zis :
„Vremea Mea n-a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă este prielnică. 7 Pe voi lumea nu vă poate urî ; pe Mine Mă urăşte, pentru că mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele. 8 Suiţi-vă voi la praznicul acesta ; Eu încă nu Mă sui la praznicul acesta, fiindcă nu Mi s-a împlinit încă vremea.” 9 După ce le-a spus aceste lucruri, a rămas în Galileea”. (Ioan 7 : 1 – 9)
Introducere
Oare nu sunt şi eu un judecător de calitate al altuia, dau sfaturi (sunt specialist în privinţa altora) dar nu observ că şi eu am mare nevoie de schimbare (nu să-L îndepărtez pe Domnul Isus de mine prin viaţa mea) ci zi de zi să mă apropii mai mult de EL !
Adevărul central
Fiecare om are viaţa lui pe acest pământ, iar el o trăieşte într-un anumit mod (care este relaţia mea cu Domnul Isus, despre care eu susţin că este fratele meu ?) iar uneori Domnul Isus trebuie să mă corecteze (deoarece şi eu, exact ca fraţii Lui … poate nu numai o singură dată, ci de mai multe ori ÎL învăţ ce are de făcut).
I. Viaţa mea (Ioan 7 : 1 – 2)
„1 După aceea Isus străbătea Galileea ; nu voia să stea în Iudeea, pentru că iudeii căutau să-L omoare. 2 Şi praznicul iudeilor, praznicul zis al Corturilor, era aproape”. (Ioan 7 : 1 – 2)
Urma sărbătoare corturilor, perioada în care stăteau în corturi urmând ca mai apoi să locuiască în case. Oare nu este exact la fel şi viaţa de pe pământ ? Pentru o scurtă vreme locuiesc într-un cort (în trup) departe de casă, dar ştiu că într-o zi voi pleca acasă !
II. Modul în care îmi trăiesc viaţa (Ioan 7 : 3 – 5)
„Fraţii Lui I-au zis :
- „Pleacă de aici şi du-Te în Iudeea, ca să vadă şi ucenicii Tăi lucrările pe care le faci.
- Nimeni nu face ceva în ascuns, când caută să se facă cunoscut : dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii.”
- Căci nici fraţii Lui nu credeau în El”. (Ioan 7 : 3 – 5)
Ce spun, ce gândesc şi ce cred cei aflaţi în preajma Domnului Isus ? Dar eu, ce spun, ce gândesc despre Domnul Isus şi ce cred despre El ?
1. Cuvântul rostit
Fraţii nu ştiau unde Îşi trimiteau fratele .. la moarte … dar nici Isus nu le-a spus care era situaţia din Iudeea … şi de fapt este normal să nu stai acolo unde nu eşti bine primit, cu atât mai mult când acelor oameni tocmai le-ai făcut un mare bine !
2. Presupoziţia greşită
În al doilea rând, ei credeau că El vrea să ajungă să fie un om renumit, cumva să Se mândrească cu ceea ce face Dumnezeu prin El, de aceea Îl şi îndemnau să meargă în locul cel mai vizibil în acea perioadă !
3. Necredinţa
În al treilea rând, ei nu credeau în El. Necredinţa era de fapt sursa cuvintelor spuse de ei. Ce mare distanţă poate fi între ceea ce spun şi ceea ce gândesc de fapt !
Oare se poate ca şi eu să am astfel de fraţi, care una spun (par că mă apreciază foarte mult), dar de fapt au o părere foarte rea despre mine ?
Ce gândesc despre fraţii mei şi ce le spun, oare nu sunt şi eu un făţarnic ?
III. Corectarea Divină (Ioan 7 : 6 – 9)
„6 Isus le-a zis : „Vremea Mea n-a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă este prielnică. 7 Pe voi lumea nu vă poate urî ; pe Mine Mă urăşte, pentru că mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele.
8 Suiţi-vă voi la praznicul acesta ; Eu încă nu Mă sui la praznicul acesta, fiindcă nu Mi s-a împlinit încă vremea.” 9 După ce le-a spus aceste lucruri, a rămas în Galileea”. (Ioan 7 : 6 – 9)
Puterea de-a face voia Lui Dumnezeu şi-a nu mă lua după vorbele (părerile) altora. Chiar este treaba lor ce fac eu, unde merg eu etc. ? Am paznicii mei ?