„În ziua Cincizecimii erau toţi împreună în acelaşi loc”. (Fapte 2 : 1)
În Ziua Cincizecimii, atunci când s-a coborât Duhul Sfânt, deşi erau mulţi care erau prezenţi fizic acolo nu toţi au reacţionat la fel.
Şi azi este la fel ca atunci. Alegerile personale definesc reacţiile prin care ne manifestăm în exterior ceea ce se află în noi, (în lumea noastră interioară), iar ele ne aduc fie mai aproape de Dumnezeu, Isus, Duhul Sfânt (aşa erau ucenicii Domnului Isus), iar în final ne duc în cer … fie decidem să ne batem joc şi să luăm în deşert valorile sfinte.
II. Spectatorii (v. 5 – 12)
„Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită ; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. 7 Toţi se mirau, se minunau şi ziceau unii către alţii … Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă şi ziceau unii către alţii : „Ce vrea să zică aceasta ?” (Fapte 2 : 6 – 7, 12)
Îi numim aici „spectatori”, nu în sens depreciativ ci având în vedere că ei doar au fost martori ai evenimentului nu şi beneficiari ai botezului în Duhul Sfânt.
Dar ceea ce este foarte important de menţionat : Persoana şi lucrarea Duhului Sfânt adună oamenii, (aduce unitate între oameni din ţări diferite cu culturi diferite) dar ce aleg să facă ei după aceea depinde numai de ei.
Iar astfel de oameni au întrebări la care caută răspuns. Prin ceea ce li se întâmplă ei ştiu că Dumnezeu le vorbeşte şi se întreabă :
„Oare care este mesajul Lui Dumnezeu pentru mine ? Ce vrea EL să mă înveţe prin aceasta ?”
STUDII ASEMĂNĂTOARE :