Chivotul Mărturiei era în special pentru Marele Preot, dar din chivot, în timp s-au pierdut : vasul cu mană şi toiagul lui Aaron, astfel că în I Împăraţi 8 : 9, cronicarul constată : „În chivot nu erau decât cele două table de piatră, pe care le-a pus Moise în el la Horeb, când a făcut Domnul legământ cu copiii lui Israel, la ieşirea lor din ţara Egiptului”. Nu mai era nici vasul cu mană, nici toiagul lui Aaron. În timp s-au pierdut două treimi din valorile spirituale interioare ! Ce poate să însemne acest lucru, pentru noi, cei din 2012 ?
În cartea Evrei 9 : 4 scrie despre chivotul mărturiei care iniţial, se afla în „Locul Preasfânt” în care mai erau : „un altar de aur pentru tămâie, şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era
- un vas de aur cu mană,
- toiagul lui Aaron care înfrunzise şi
- tablele legământului”.
Mărturia este un cuvânt netradus din limba greacă (martyria). Echivalentul lui ebraic este eduth. În Vechiul Testament se referă la :
1. Cele zece porunci, (Exod 31 : 18 „Când a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu”), sau
2. Legea lui Moise (în general), precum şi la
3. Chivotul mărturiei (Exod 16 : 34).
Conform DEX (1998) prin mărturie se înţelege o :
1. „Declaraţie făcută de o persoană pentru a adeveri un lucru sau pentru a-şi susţine părerile. ♦ Depoziţie făcută de un martor în fața unei instanţe judecătoreşti. ♦ Mărturisire a credinţei.
2. Dovadă, atestare ; semn, probă, indiciu”; (martor(+ ie).
Textul din I Împăraţi 8 : 9 descrie momentul în care sunt puse în Templul din Ierusalim, chivotul, (care se afla în cortul lui David, separat de Cortul Întâlnirii), precum şi „Cortul întâlnirii şi toate uneltele sfinte care erau în Cort” (v. 3). Se poate citi cu câte jertfe s-a făcut această reşezare a valorilor spirituale şi cât a costat Templul în sine ! Dar, oricât fast a avut această punere la loc, a ceea ce au fost cândva împreună, arăta că undeva, în ascuns, în Locul Prea Sfânt, lipsea ceva … ceva din umblarea cu Dumnezeu s-a pierdut. A rămas doar piatra (Tablele Legii) şi istoria … ce a fost cândva, dar în realitatea fizică, nu mai exista, aşa cum era atunci când Dumnezeu le-a vorbit !
Nu mai era umblarea în dependenţa zilnică de Dumnezeu, nu mai primeau, în fiecare zi mana ! Nu se mai trezeau dimineaţa devreme pentru a-şi strânge porţia de hrană zilnică şi nu mai exista nici Puterea Învierii … renaşterea celui uscat, a toiagului lui Aaron. Aveau doar forma de evlavie, jertfe, preoţi, etc. A rămas ceea ce puteau face ei pentru Dumnezeu, ceea ce făcea EL pentru ei a rămas doar o amintire, undeva în ascuns, pe table de piatră. Acolo aveau cuvintele Lui Dumnezeu … dar nu-L mai aveau la fel de aproape pe EL ! Acesta este şi pericolul care ne pândeşte pe noi, creştinii de azi : Avem forma de evlavie, dar putem pierde evlavia, altfel spus, Forme fără Fond, fără esenţă, cu o amăgire interioară însă, că totul este în regulă, fiindcă avem Cuvântul scris !
Toiagul lui Aaron nu a rodit fiind în pământ, beneficiind de lumina soarelui şi de apă, tocmai pentru ca ei să înveţe o lecţie spirituală :
Rodirea nu ţine de om, ci de Dumnezeu ! Şi Iosif, a fost roditor într-o ţară străină, adică poţi rodí indiferent de mediu / anotimp / timpul zilei ! Dumnezeu dă rodul, (fructul, cum spunem noi azi), contează ca acel pom, lemn uscat, toiag etc., să-I fie pus la dispoziţie. Să stea în ascuns, atât ! Iar de acolo, de unde omul nu mai poate face nimic, (a se vedea ce s-a întâmplat cu celelalte unsprezece toiege), intervine Domnul şi totul se face mult mai repede decât atunci când sunt condiţiile prielnice : soare, pământ bun, apă, un altoi de calitate ! Iar Dumnezeu ne dă mai mult decât ne-am aştepta. Textul din Numeri 17 : 1 – 11 relatează ce s-a întâmplat :
„Domnul a vorbit lui Moise şi a zis : Vorbeşte copiilor lui Israel şi ia de la ei un toiag, după casele părinţilor lor, adică douăsprezece toiege din partea căpeteniilor lor, după casele părinţilor lor. Să scrii numele fiecăruia pe toiagul lui; şi să scrii numele lui Aaron pe toiagul lui Levi; căci va fi câte un toiag de fiecare căpetenie a caselor părinţilor lor. Să le pui în Cortul întâlnirii, înaintea mărturiei, unde Mă întâlnesc cu voi.
Bărbatul pe care-l voi alege, va fi acela al cărui toiag va înflori, şi voi pune capăt dinaintea Mea cârtirilor pe care le ridică împotriva voastră copiii lui Israel.” Moise a vorbit copiilor lui Israel; şi toate căpeteniile lor i-au dat câte un toiag, fiecare căpetenie câte un toiag, după casele părinţilor lor, adică douăsprezece toiege. Toiagul lui Aaron era în mijlocul toiegelor lor. Moise a pus toiegele înaintea Domnului, în Cortul mărturiei.
A doua zi, când a intrat Moise în Cortul mărturiei, iată că toiagul lui Aaron, care era pentru casa lui Levi, înverzise, făcuse muguri, înflorise şi copsese migdale. Moise a luat dinaintea Domnului toate toiegele şi le-a dus tuturor copiilor lui Israel, ca să le vadă şi să-şi ia fiecare toiagul lui. Domnul a zis lui Moise: „Pune toiagul lui Aaron înapoi înaintea mărturiei şi să fie păstrat ca un semn pentru cei răzvrătiţi, ca să pui astfel capăt înaintea Mea cârtirilor lor şi să nu moară.” Moise a făcut aşa; a făcut întocmai după porunca pe care i-o dăduse Domnul”.
Toiagul ales era cel care avea să înflorească, dar, a doua zi, când l-au luat, el „înverzise, făcuse muguri, înflorise şi copsese migdale”. Logic, cu toate că era ceva vizibil, puteau spune, fără să greşească : Aşa ceva este imposibil ! A făcut mult mai mult decât s-a cerut, fiindcă aşa este Dumnezeu !
Problema lor, deşi trăiau în Vechiul Testament, a fost că nu L-au crezut pe Dumnezeu, cu toate mărturiile pe care El li le-a dat, iar EL aceasta a aşteptat : „Domnul a înştiinţat pe Israel şi Iuda prin toţi prorocii Lui, prin toţi văzătorii şi le-a zis : „Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele şi păziţi poruncile şi rânduielile Mele, urmând în totul Legea pe care am dat-o părinţilor voştri şi pe care v-am trimis-o prin robii Mei prorocii.” Dar ei n-au ascultat, şi-au înţepenit grumazul, ca şi părinţii lor, care nu crezuseră în Domnul Dumnezeul lor. N-au vrut să ştie
- de legile Lui,
- de legământul pe care-l făcuse cu părinţii lor şi
- de înştiinţările pe care li le dăduse. S-au luat după lucruri de nimic, şi ei înşişi n-au fost decât nimic, şi după neamurile în mijlocul cărora trăiau, măcar că Domnul le poruncise să nu se ia după ele” (II Împăraţi 17 : 13 – 15).
„Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate”. (II Petru 1 : 9). Această expresie arată răzvrătirea încăpăţânată ! Aşa au fost evreii, mai ales înainte de-a fi duşi în robie : „N-au vrut să ştie …”, era o neştiinţă planificată, care i-a costat !
Rezultatul alegerilor lor, a fost o altă formă de robie. Nu au mai fost duşi în Egipt, ci în Asiria, (pentru început). Erau chemaţi să fie liberi, dar ei şi-au ales robia interioară, faţă de idolii pe care şi i-au făcut, iar în textul din II Împăraţi 17, scrie că : „Au părăsit toate poruncile Domnului Dumnezeului lor, şi-au făcut viţei turnaţi, au făcut idoli de ai Astarteii, s-au închinat înaintea întregii oştiri a cerurilor şi au slujit lui Baal. Au trecut prin foc pe fiii şi fiicele lor, s-au dedat la ghicire şi vrăjitorii şi s-au vândut ca să facă ce este rău înaintea Domnului, mâniindu-L” (v. 16 şi 17).
Versetul 13 este clar : „Domnul a înştiinţat pe Israel şi Iuda prin toţi prorocii Lui, prin toţi văzătorii şi le-a zis …”. Aşa este şi azi. Dumnezeu dă viaţa şi tot EL o întreţine : Noua Viaţă, viaţa de Om liber, care nu mai locuieşte într-un Cuptor de fier, (aşa cum era descris Egiptul în I Împăraţi 8 : 51 : „Tu i-ai scos din Egipt, din mijlocul unui cuptor de fier !”). Chiar dacă mai există cineva care pregăteşte un cuptor încins, Dumnezeu ne face liberi, indiferent de situaţia prin care trecem, fiindcă EL a promis că este cu noi în toate zilele şi în cele bune şi în cele rele ! Un alt împărat spunea mai târziu, celor care trăiau într-o formă de robie exterioară, fizică :
„Acum fiţi gata, şi în clipa când veţi auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, lăutei, psaltirei, cimpoiului şi a tot felul de instrumente, să vă aruncaţi cu faţa la pământ şi să vă închinaţi chipului pe care l-am făcut ; dacă nu vă veţi închina lui, veţi fi aruncaţi îndată în mijlocul unui cuptor aprins! Şi care este Dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea ?” (Daniel 3:15).
Aşa este cel rău, care ar vrea ca omului să-i meargă din rău în mai rău. Să fie rob şi în exterior şi în interior … Dar, pentru cel care plăteşte preţul cerut, întotdeauna va exista Salvatorul şi Libertatea ! În cartea Daniel, se relatează ce a fost după ceea ce părea că este sfârşitul : „Atunci împăratul Nebucadneţar s-a înspăimântat şi s-a sculat repede. A luat cuvântul şi a zis sfetnicilor săi: „N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi ?” Ei au răspuns împăratului: „Negreşit, împărate!” El a luat iarăşi cuvântul şi a zis: „Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului şi nevătămaţi; şi chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei !” (Daniel 3 : 24, 25).
Ascultarea credincioşilor, ÎL face vizibil celor din jurul nostru pe Domnul Isus; aşa se ajunge să fie văzut Chipul Lui ! De ce ? Fiindcă promisiunea Domnului Isus este valabilă : „Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.” (Matei 28 : 20). Creştinul nu mai stă într-un cuptor de fier, oricum ar fi el, rece sau încins, el nu mai depinde de pământ, ci de Cer !
Din Chivotul mărturiei, au ajuns să lipsească două lucruri, la fel cum din mărturia noastră ca şi creştini, se poate ca uneori, să avem în noi Cuvântul scris, pe care l-am memorat, dar atunci când trecem prin diferitele teste ale vieţii, să nu dăm dovadă că suntem născuţi din nou. Nu trebuie să uităm că şi noi suntem asemenea toiagului lui Aaron care a făcut fructe deşi nu avea rădăcini; o cauză este că şi noi, uneori nu ne facem timp pentru adevărata Pâine, care ne vine din Cer, la fel ca mana din vremea pustiei, care era o „pâine ca în somn” (Psalmi 127 : 2), un sens al expresiei fiind ceva ce se primeşte noaptea, fiindcă „cei ce dorm, dorm noaptea” (I Tesaloniceni 5 : 7). Noaptea poate fi folosită altfel … pentru acumularea de mană, pentru ziua în curs, pentru ca asemenea toiagului lui Aaron, să primim puterea de-a aduce printre cei din jurul nostru Roada Duhului Sfânt. Şi azi oamenii au nevoie de dragoste, de bucurie, de pace, altfel spus, de un Dumnezeu vizibil prin noi, care să ia chip în noi !
Evreii trebuiau doar să meargă spre Ţara Promisă, în ascultarea de Proorocul LUI şi implicit de Dumnezeu, dar, omul prin construcţie este comod; îi place să se ancoreze de pământ, cu rădăcini puternice, de aceea şi trebuie zilnic să ducem lupta cea bună a credinţei, pe care o port cu mine însumi, pentru a rămâne în Isus, pentru a gusta zilnic din Înviere, pentru ca să-I fiu roditor, chiar dacă trăiesc, ca şi toiagul lui Aaron, în mijlocul unor oameni uscaţi, a căror viaţă din întuneric, nu conţine ceea ce îmi face mie bine ca şi creştin …