PILDA BOGATULUI CĂRUIA I-A RODIT ŢARINA
O expresie greşită este : „Sărac lipit pământului !” Corect spus este invers : „Bogat lipit pământului”, fiindcă bogaţii sunt mai lipiţi de pământ decât săracii !
Aşa că putem spune : Săracii de ei ! Gen nebunul isteţ din Luca 12 : 16 – 21, (Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina), în care se arată cum vedea omul priorităţile şi urgenţele momentului şi cum vedea Domnul Isus aceleaşi lucruri ! Întrebarea nepusă, (dar dedusă era aceasta) :
„Vrei să ajungi în situaţia în care avutul, (nu cu sensul de avere, ci dorinţa de-a avea tot mai mult), să te preocupe cu totul şi nici măcar să nu te mai gândeşti la veşnicie, la cât de ocupat eşti ?”
Omul voia averea, Domnul Isus îl face conştient că moştenirea are ataşate şi grijile, întrebările care te frământă, de genul : „Ce voi face ?” Şi tot timpul va fi câte ceva de făcut, aşa ca omul să fie bogat şi gol ! Acest adevăr este valabil pentru cei care vor cu orice preţ să aibă, aceasta fiind prioritatea lor !
De aceea viaţa nu trebuie privită cu ochii de carne … ci cu ochii de Cer ! Domnul Isus vorbea despre viaţa spirituală şi chiar atunci când spunea despre Duhul Sfânt, cineva îl întrerupe pentru a-şi rezolva o problemă, nu-l interesa ce spune Domnul şi vorbeşte deschis, „din prisosul inimii” … el se gândea la moştenire !
Într-o adunare, cât ar fi ea de spirituală, nu poţi şti ce oameni sunt şi pe unde le mai zboară mintea, în timp ce, la exterior par a fi foarte evlavioşi !
„Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiţi.” Unul din mulţime a zis lui Isus: „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră.” (Luca 12 : 12 – 13)
Suflet sau lucruri ? Cam la atât se rezumă viaţa multora, aleg lucrurile, de aceea şi ajung să aibă atât de multe, ei cei atât de goi, de Dumnezeu !
„Ţarina unui om bogat rodise mult. Şi el se gândea în sine [ceea ce era foarte bine] şi zicea :
-
„Ce voi face ? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele.” „Iată”, a zis el,
-
„ce voi face : îmi
-
voi strica grânarele şi
-
voi zidi altele mai mari; acolo
-
voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele; şi
-
voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!”
Dar Dumnezeu i-a zis : „Nebunule ! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul ; şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi ?” Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.” (Luca 12 : 16 – 21).
Nu este greşit să gândim, să ne punem întrebări, greşit este să ne dăm singuri răspunsuri la întrebările noastre, când L-am putea consulta pe EL şi Isus ne-ar putea vorbi. Planul bogatului avea patru puncte, era bine structurat, era logic având o ordine a priorităţilor !
Ce era greşit ? Nu-L lua în calcul şi pe Dumnezeu, ca şi cum nici nu ar fi existat, iar el era evreu, care cunoştea Legea. Nu avea de gând să dea şi Domnului, partea LUI, nu-i avea în vedere pe cei săraci, fiindcă după Lege, trebuia să lase un colţ, nerecoltat :
„Când veţi secera semănăturile din ţara voastră,
-
să laşi nesecerat un colţ din câmpul tău şi
-
să nu strângi ce rămâne de pe urma secerătorilor.
-
Să laşi săracului şi străinului aceste spice. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” (Leviticul 23 : 22).
În planurile bogatului Cuvântul Lui nu avea nicio valoare, cum nici pentru omul care L-a întrerupt pe DOMNL ISUS, nu avea valoare ceea ce EL tocmai le spunea … le vorbea chiar despre felul în care să gândeşti şi să trăieşti viaţa.
Avea un prilej pentru care alţii, ar fi dat mult să-l aibă şi nu l-au avut : de-a fi contemporanii Domnului Isus, de-a-I fi alături, de-a-L auzi …
„ …voi strânge toate roadele” deşi Cuvântul era clar : „să laşi nesecerat un colţ”, cu alte cuvinte :
Ai un câmp, Ţi-am dat recolta, tu să-MI laşi doar un colţ ! Şi din ce rămânea pe jos, sau le cădea la transport, tot partea Domnului erau şi EL nu cerea pentru EL, fiindcă EL nu Se hrăneşte cu aşa ceva, ci erau pentru nevoiaşi, pe ei ÎI avea în vedere Dumnezeu, pentru că ştia ce este omul, cu cine are de-a face !
De aceea le impunea prin Lege ce să facă, dar nimeni nu stătea după ei să-i verifice dacă respectă Cuvântul sau nu !
Era însă Cineva care participa la dialogul interior al bogatului, purtat în el însuşi, cu sine însuşi, (el fiind forul de decizie al vieţii lui); fiindcă, înainte de-a fi fapta de neascultare, era intenţia, planificarea. În I Corinteni 2 : 11 apostolul Pavel a scris :
„În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului care este în el ? Tot aşa, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu” .
Ţinta finală nu era şi un altul, măcar resturi pentru altul, ci totul numai pentru mine ! (Nu sunt sigur că această pildă nu a fost scrisă ieri sau alaltăieri, aşa este de actuală … fiindcă omul tot om a rămas, iar egoismul, ca orice buruiană, se transmite genetic, nu la fel este şi Harul, EL trebuie ales, pentru a intra în viaţa omului) !
Cer şi cer, par a fi la fel, dar diferă radical. Eu cer, îmi doresc hambare, (planuri de afaceri eventual), distracţie, pensie, bătrâneţe fără a şti ceea ce cunoaşte Dumnezeu, EL ştie că urmează Cerul !
Lipirea de pământ, mersul cu ochii în jos este greşit, oricât de multe lucruri sau binecuvântări am avea de văzut ! Sufletul trebuie să fie îmbogăţit, nu doar trupul, cu alte cuvinte, Domnul îi explică omului, (pentru că prin el, cel de atunci, le vorbeşte tuturor oamenilor), că sufletul este mai important decât trupul.
„Omule …” (Luca 12 : 14), sufletului trebuie să-i pregăteşti viitorul. „Nu mai am loc” se gândeşte / îşi vorbeşte bogatul, în dialogul interior pentru că „din prisosul inimii vorbeşte gura”, (Matei 12 : 34), dar îl întreabă Dumnezeu, (altfel spus) :
„În Cer ai loc ?! Ţi-ai pregătit Locul pentru când va fi să pleci ?” Există Cineva care a spus :
„Eu
-
Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce
-
Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc,
-
Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. Ştiţi unde
-
Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.” (Ioan 14 : 2 – 4). Trebuie cunoscut locul şi calea pe care se poate ajunge acolo !
Ai nevoie de Cer şi tu ceri pământ ? Cer pământ ! (Este adevărul pentru cei mai mulţi dintre locuitorii acestui pământ) ! Pare a fi un nonsens, fiindcă cerul e cer şi pământul este pământ. Locuitorul cerului nu se numeşte cer-şetor.
Noi nici nu avem cuvinte suficiente pentru aşa ceva, pentru a exprima realităţile eterne ! Cuvintele se inventează pentru a exprima realităţi / lucruri, (în special), de care avem nevoie. Pentru locuitorul pământului, avem cuvântul pământean, pentru locuitorul cerului?
Se vede că lucrul acesta, (domiciliul în Cer), nu i-a preocupat cu-adevărat pe români, fiindcă între zecile de mii de cuvinte ale limbii române, nu s-a găsit loc pentru un asemenea cuvânt !
Mouse-ul este mai important decât locuitorul cerului, fiindcă pentru acest accesoriu s-a găsit un cuvânt, cum să i se spună, (deoarece era nevoie de el), în timp ce de peste două mii de ani de formare a unei limbi române, nu s-a putut face un cuvânt pentru ceea ce va fi pentru veşnicie : locuirea în cer !
Odată cu dezvoltarea tehnicii, (cu apariţia unor aparate noi), s-au inventat şi cuvintele noi pentru noile realităţi, deoarece trebuia să li se spună cumva, fiind lucruri folosite ! Ne-nevoia de cuvinte, care ţin de Cer, arată şi faptul că nici măcar în vorbire nu avem nevoie de cuvinte despre Cer ! Nici măcar nu vorbim suficient despre Cer şi despre CEL ce este în Cer !
Există însă şi cuvinte care sunt ca şi oamenii care le-au produs, aparent sfinte, de exemplu cuvântul cer-turi. Pare a avea ca etimon, (ca rădăcină a cuvântului), cer-ul, pare a vorbi despre ceva din Cer, despre ceva care are ca rădăcină Cer-ul, dar cer-turile sunt ceva demonic !
Eu şi Dumnezeu sau Dumnezeu şi eu ? Ordinea priorităţilor spirituale contează, dacă EL este Cel Dintâi … şi eu voi fi la fel, fiindcă EL trăieşte în mine. Neglijându-L mă neglijez …
STUDII ASEMĂNĂTOARE :