„Cele nechibzuite [gr. mōrai] au zis celor înţelepte : „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele”. (Evanghelia după Matei 25 : 8)
I. Pretenţiile nejustificate
Fac puţin dar cer mult … am pretenţii să fiu ajutat, fără să fi îndeplinit nici măcar ceea ce ştiam limpede că eu trebuia să fac ! Îi stresez pe oamenii lui Dumnezeu, deşi ştiu că nu-mi fac nici măcar partea mea.
În urmă cu puţin timp vorbeam cu un credincios care îmi spunea că într-o zi, când el era deja sătul de lucru, l-a sunat cineva (care de-abia se trezise), pentru a-i cere ajutorul ! Sunt situaţii din viaţă greu de exprimat în cuvinte !
Sunt oameni care cer ajutorul : „în Numele Domnului” (această expresie fiind folosită ca un fel de formulă prin care omul respectiv crede că poate să obţină orice de la oricine).
Probabil că astfel de oameni nu cunosc Psalmul 139 : 20 unde scrie că : „Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit, Îţi iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmaşii Tăi !”
II. Refuzul politicos şi … hotărât
În Osea 7 : 9 scrie despre Efraim că : „Nişte străini îi mănâncă puterea, şi el nu-şi dă seama …”. Pentru un trăitor cu Dumnezeu contează foarte mult să identifice străinii, (consumatorii de putere) şi să ştie când trebuie să spună : Nu !
Este corect să exprim ce gândesc, nu să spun : Da, doar din politeţe, în timp ce în mine sunt foarte supărat (sau poate că deja fierb) din cauza obrăzniciei cu care se poartă cineva.
David i-a spus lui Huşai Architul (care „era prietenul împăratului” I Cronici 27 : 33) : „Dacă vei veni cu mine, îmi vei fi o povară”. (II Samuel 15 : 33)
Huşai nu a fost deranjat de afirmaţia lui David, care era foarte reală, aşa că a rămas în Ierusalim şi lucrul acesta i-a fost de mare folos ! În II Samuel 17 : 14 scrie că :
„Absalom şi toţi oamenii lui Israel au zis : „Sfatul lui Huşai, architul, este mai bun decât sfatul lui Ahitofel.” Dar Domnul hotărâse să nimicească bunul sfat al lui Ahitofel, ca să aducă nenorocirea peste Absalom”.
Şi nu-ul face parte din lexicul limbii române. Un Nu bine folosit poate aduce multă binecuvântare !
III. Povara
În cartea II Samuel 19 : 31 – 33, găsim scris că la întoarcerea lui David, după victoria contra lui Absalom : „Barzilai, galaaditul, s-a coborât din Roghelim şi a trecut Iordanul împreună cu împăratul, ca să-l petreacă până dincolo de Iordan. Barzilai era foarte bătrân, în vârstă de optzeci de ani. El îngrijise de împărat în timpul şederii lui la Mahanaim, căci era un om foarte bogat. Împăratul a zis lui Barzilai : „Vino cu mine şi te voi hrăni la mine, în Ierusalim”.
Omul acesta îi declină invitaţia şi spune : „Eu sunt astăzi în vârstă de optzeci de ani. Pot eu să mai cunosc ce este bun şi ce este rău ? Poate robul tău să mai aibă vreun gust pentru ce mănâncă şi bea ? Pot eu să mai aud glasul cântăreţilor şi cântăreţelor ? Şi pentru ce să mai fie robul tău o povară pentru domnul meu, împăratul ?”
David a vrut să-şi arate recunoştinţa, dar Barzilai a avut un : Nu discret. De fapt ştiau amândoi că nu era cea mai bună idee. Tot la casa lui se simte cel mai bine orice om, cu atât mai mult un om în vârstă !
În II Tesaloniceni 3 : 8, apostolul Pavel spunea : „N-am mâncat de pomană pâinea nimănui ; ci, lucrând şi ostenindu-ne, am muncit zi şi noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi”.
În viaţă contează şi să nu fiu o povară pentru nimeni, dar şi să nu accept purtarea poverilor altora, care pot foarte bine să şi le poarte singuri !