Ce face Dumnezeu pentru copilul meu ? (IV), Proorocul [1 Samuel 9.9-20]

Odinioară în Israel, când se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea : „Haidem să mergem la văzător !” Căci acela care se numeşte azi proroc, se numea odinioară văzător. – Saul a zis slugii : „Ai dreptate ; haidem să mergem !” Şi s-au dus în cetatea unde era omul lui Dumnezeu.

Pe când se suiau ei spre cetate, au întâlnit nişte fete care ieşiseră să scoată apă ; şi le-au zis : „Aici este văzătorul ?” Ele le-au răspuns : „Da, iată-l înaintea ta ; dar du-te repede, astăzi a venit în cetate, pentru că poporul aduce jertfă pe înălţime.

Când veţi intra în cetate, îl veţi găsi înainte ca să se suie la locul înalt să mănânce ; căci poporul nu mănâncă până nu vine el, fiindcă el trebuie să binecuvânteze jertfa ; după aceea, mănâncă şi cei poftiţi. Suiţi-vă, dar, căci acum îl veţi găsi.” Şi s-au suit în cetate. Tocmai când intrau pe poarta cetăţii, au fost întâlniţi de Samuel, care ieşea să se suie pe înălţime.

Dar, cu o zi mai înainte de venirea lui Saul, Domnul înştiinţase pe Samuel şi-i zisese : „Mâine, la ceasul acesta, îţi voi trimite un om din ţara lui Beniamin, şi să-l ungi drept căpetenie a poporului Meu, Israel. El va scăpa poporul Meu din mâna filistenilor, căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentru că strigătul lui a ajuns până la Mine.”

Când a zărit Samuel pe Saul, Domnul i-a zis : „Iată omul despre care ţi-am vorbit ; el va domni peste poporul Meu.” Saul s-a apropiat de Samuel la mijlocul porţii şi a zis :

„Arată-mi, te rog, unde este casa văzătorului.” Samuel a răspuns lui Saul : „Eu sunt văzătorul. Suie-te înaintea mea pe înălţime şi veţi mânca astăzi cu mine.

Mâine te voi lăsa să pleci şi-ţi voi spune tot ce se petrece în inima ta. Nu te nelinişti de măgăriţele pe care le-ai pierdut acum trei zile, căci s-au găsit.

Şi pentru cine este păstrat tot ce este mai de preţ în Israel ? Oare nu pentru tine şi pentru toată casa tatălui tău ?” (I Samuel 9 : 9 – 20)

Am putea intitula pasajul : Nevăzătorul şi văzătorul


Ce face Dumnezeu pentru copilul meu ?

Cum îl aduce la EL pe cel pierdut ? Dumnezeu Se foloseşte de circumstanţele vieţii, de anturajul lui (pe care tot El i-l pregăteşte) precum şi de prooroc, (omul Lui prin care îi spune celui pierdut cuvintele profetice).


Dar oare mai este nevoie de un cuvânt profetic, atunci când omul se află la o răscruce de drumuri (în viaţa lui) şi nu ştie încotro să o apuce ? De ce punem această întrebare ?

Pentru că uneori în viaţă suntem şi noi ca Saul, atunci când nu avem (măcar) un cuvânt de la Dumnezeu. În I Samuel 9 : 5 – 6 scrie că Saul şi slujitorul lui :

Ajunseseră în ţara Ţuf, când Saul a zis slugii care îl însoţea : „Haide să ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu, lăsând măgăriţele, să fie îngrijorat de noi”.

„Sluga i-a zis : „Iată că în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, un om cu vază ; tot ce spune el nu se poate să nu se întâmple. Haidem la el dar; poate că ne va arăta drumul pe care trebuie să apucăm”.

Ca om, uneori îţi vine să te întorci din ceea ce ai de făcut, să nu mai mergi înainte, pentru că oricum nu mai ştii în ce direcţie să te îndrepţi ! Dar Dumnezeu te ajută să înaintezi, Domnul Isus te ajută să nu renunţi, să mai faci încă un pas !

Cine sunt proorocii ? Sunt oameni ai lui Dumnezeu, prin care Dumnezeu ne vorbeşte prin Cuvântul Lui. Un exemplu Biblic este în cartea II Cronici 20 : 20, unde scrie că :

A doua zi, au pornit dis-de-dimineaţă spre pustiul Tecoa. La plecarea lor, Iosafat a venit şi a zis : „Ascultaţi-mă, Iuda şi locuitorii Ierusalimului !

  • Încredeţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi ;
  • încredeţi-vă în prorocii Lui, şi veţi izbuti”.

Oare ce sursă are neîncrederea indusă în lucrarea profetică ? Şi unde găsim scris în Biblie aşa ceva ? Adică, încredeţi-vă în Domnul dar nu şi în lucrătorii Lui (sau nu chiar în toţi) !


Credincioşilor din Efes, apostolul Pavel le-a scris :

„Şi El a dat pe unii

apostoli ; pe alţii, 

proroci ; pe alţii, 

evanghelişti ; pe alţii, 

păstori şi 

învăţători

  • pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, 
  • pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi
    • la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu,
    • la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos ;
      • ca să nu mai fim copii,
      • plutind încoace şi încolo,
      • purtaţi de orice vânt de învăţătură,
        • prin viclenia oamenilor şi
        • prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire … ”.

Întrebări pe care ni le putem pune :

  • Ce se înţelege prin prooroc, din punct de vedere Biblic (nu cum putem redefini noi termenul la ora actuală) ?
  • La ora actuală mai este valabilă întreaga listă sau nu ? (Apostoli, prooroci, evanghelişti, păstori şi învăţători)
  • Putem spune ce nu mai este şi ce mai este valabil ?

Are cineva îndrăzneala să scoată ceva din Cuvântul Lui Dumnezeu ?


Ce este un prooroc ? Exact ce era şi atunci. Un om la care Dumnezeu te poate aduce, fără ca măcar să realizezi, că prin tot ceea ce ţi se întâmplă, Dumnezeu de fapt te redirecţionează înspre omul prin care îţi va clarifica toate lucrurile neclare la momentul respectiv.


Recent, (pentru a reda numai un exemplu, oarecum neutru) mă gândeam la câteva promisiuni pe care Dumnezeu mi le-a făcut în urmă cu aproximativ 25 de ani.

Dumnezeu mi-a vorbit în ziua următoare, printr-un om pe care El l-a trimis la noi în Reşiţa, (credincios care nu a mai fost niciodată în Reşiţa), promiţând că El Îşi va împlini promisiunile vechi şi a făcut şi altele noi, explicând printr-o vedenie, lucruri care urmează să se întâmple.

Fratele prin care Dumnezeu a vorbit nu avea de unde să ştie la ce mă gândeam cu o zi înainte, şi nici cuvântul pe care l-am avut în urmă cu atât de mulţi ani … pe care Dumnezeu l-a clarificat dând detalii noi, în privinţa modului cum vor decurge lucrurile pentru împlinirea promisiunilor de demult …


Concluzii :

  • Unde-am fost, cândva (de unde am plecat în viaţă) şi unde-am ajuns ? Saul din căprar a ajuns să fie împărat. În vieţile multora dintre noi, Dumnezeu a intervenit în felul Lui minunat, împlinind cele scrise în Efeseni 3 : 20 – 21, El Singur meritând toată slava : „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor ! Amin”.
  • Domnul este Cel ce dă viaţă, sănătate şi … o nouă viaţă. (Isaia 38 : 16) „Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare, căci Tu mă faci sănătos şi îmi dai iarăşi viaţa”.
  • Dumnezeu ne dă un viitor … mult mai bun decât ni-l imaginăm noi ! Are de unde ! „De n-ar fi fost Domnul de partea noastră – să spună Israel acum ! – de n-ar fi fost Domnul de partea noastră când s-au ridicat oamenii împotriva noastră … ”. (Psalmul 124 : 1 – 2)
    • Proverbe 24 : 14 „Tot aşa, şi înţelepciunea este bună pentru sufletul tău : dacă o vei găsi, ai un viitor şi nu ţi se va tăia nădejdea”.
    • Ieremia 15 : 11 „Domnul a răspuns : „Da, vei avea un viitor fericit ; da, voi sili pe vrăjmaş să te roage la vreme de nenorocire şi la vreme de necaz !
    • Ieremia 29 : 11 „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde”.

Sunt trei promisiuni din Biblie, (care poate nu sunt valabile pentru toţi, în modul în care înţelegem noi viaţa) : ai un viitor (nu s-a sfârşit totul, ba chiar mai mult, nu doar că vei trăi, ci vei fi şi fericit), Dumnezeu îţi dă un viitor fericit, la care adaugă „un viitor şi o nădejde” !

Poţi spera în intervenţiile Divine, (la fel ca slujitorul lui Saul), mai ales în momentele în care nu vezi nici măcar o ieşire din situaţia în care te găseşti. Un exemplu este Avraam, despre el scrie că :

Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese : „Aşa va fi sămânţa ta”. (Romani 4 : 18)


STUDII ASEMĂNĂTOARE :