150. STĂRILE SUFLETEŞTI. III. CUM ESTE VIAŢA OMULUI AŞA ESTE ŞI ÎN SUFLETUL LUI
I Podcast I Pasaj Biblic : Romani 2 : 6 – 10 I
I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I
I 30 Mai 2022 I
„Cum eşti ?” „Bine !” Acesta este un dialog aproape standard la ora actuală …
Atunci când ne referim la stările sufleteşti vom observa că ele pot fi :
- reale. Când omul este bine din punct de vedere spiritual şi starea lui sufletească va fi bună.
- înşelătoare :
omul poate avea de exemplu o stare de bine în interior deşi starea spirituală generală a omului respectiv este foarte rea.
o stare sufletească rea deşi credinciosul respectiv stă foarte bine din punct de vedere spiritual. - cultivate în aşa fel încât prin întreţinerea unui suflet curat şi starea sufletească să fie bună iar omul să fie liniştit şi de netulburat !
III. Starea sufletească reală
Este atunci când în interior omul se simte exact cum i-a fost viaţa trăită. A făcut binele are pace, a făcut răul are mânie. De obicei, când omul este bine din punct de vedere spiritual şi starea lui sufletească va fi bună, dar vom vedea (mai târziu) că există şi excepţii.
Să ne amintim câteva situaţii care sunt notate în Biblie
1. Samson
În Judecători 16 : 16 scrie ce se întâmplă când un om cochetează cu păcatul :
„Fiindcă ea îl necăjea şi-l chinuia în fiecare zi cu stăruinţele ei, sufletul i s-a umplut de o nelinişte de moarte …”.
Şi în loc să plece de acolo, să rupă legătura dintre el şi Dalila, Samson a decis să rămână şi să-i spună secretul vieţii lui … ştiind că va plăti !
2. Naomi
În cartea Rut 1 : 20 găsim notat care era starea sufletească a celei care a avut parte de trei decese în familia ei.
„Ea le-a zis : „Nu-mi mai ziceţi Naomi [Plăcută] ; ziceţi-mi Mara [Amărăciune] căci Cel Atotputernic m-a umplut de amărăciune”.
3. Locuitorii din Iabesul din Galaad
Vestea bună aduce bucurie. În cartea I Samuel 11 : 9 scrie că :
„Ei au zis solilor care veniseră : „Aşa să vorbiţi locuitorilor Iabesului din Galaad : „Mâine, când va dogori soarele, veţi avea ajutor.” Solii au dus vestea aceasta celor din Iabes, care s-au umplut de bucurie …”.
4. Saul
Ce efect poate avea asupra trupului o veste care afecteză în special sufletul ?!
În I Samuel 28 : 20 scrie că atunci când Saul a aflat că i-a sosit ziua morţii :
„Îndată Saul a căzut la pământ cât era de lung, şi cuvintele lui Samuel l-au umplut de groază ; nu mai avea nicio putere, căci nu mâncase toată ziua şi toată noaptea”.
Regula generală este aceasta :
Bine faci, bine primeşti. Întreţii Pomul Duhului Sfânt, vei culege fructele : dragoste, bucurie, pace !
5. Invitaţii lui Adonia
Adonia voia uzurparea tronului lui David şi a pus la cale un complot împotriva împăratului (împotriva tatălui lui) ! Când au realizat care vor fi urmările planului eşuat :
„Toţi cei poftiţi de Adonia s-au umplut de spaimă ; s-au sculat şi au plecat care încotro”. (I Împăraţi 1 : 49)
6. Haman
Aici putem observa reacţia omului mândru când cineva nu i se pleacă. Este notată în Estera 3 : 5 – 6 unde scrie că :
„Şi Haman a văzut că Mardoheu nu-şi pleca genunchiul şi nu se închina înaintea lui. S-a umplut de mânie ; dar a crezut prea puţin pentru el să pună mâna numai pe Mardoheu, căci i se spusese din ce popor era Mardoheu, şi a voit să nimicească pe poporul lui Mardoheu, pe toţi iudeii care se aflau în toată împărăţia lui Ahaşveroş”.
7. Stările sufleteşti sunt ca vremea
Cumva stările sufleteşti sunt ca vremea. Acum e însorit şi în câteva momente poate fi furtună, iar (din punct de vedere interior, sufletesc) mânia poate lua locul bunei dispoziţii.
În cartea Estera 5 : 9 scrie că :
„Haman a ieşit în ziua aceea vesel şi cu inima mulţumită. Dar, când a văzut la poarta împăratului pe Mardoheu, care nu se scula, nici nu se mişca înaintea lui, s-a umplut de mânie împotriva lui Mardoheu. A ştiut totuşi să se stăpânească şi s-a dus acasă”.
Cât de schimbătoare sunt stările sufleteşti pentru omul nemântuit, dar care este bine educat şi ştie să se stăpânească … deşi în interiorul lui fierbe de mânie !? Doar vezi ceva sau auzi ceva şi totul se întoarce pe dos în lumea ta interioară …
Dar acest lucru nu este valabil şi pentru creştinul matur care foloseşte scutul credinţei. Pe el, săgeţile arzătoare nu-l pot afecta, deoarece credinciosul apelează la Dumnezeu !
În încheiere să ne amintim cuvintele apostolului Pavel (scrise în Filipeni 4 : 6 – 7) :
„Nu vă îngrijoraţi de nimic ; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus”.
Aşa ÎL rugăm pe Dumnezeu să ne dea fiecăruia ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download