Pentru a avea parte de binecuvântarea Divină trebuie să ţinem cont de :
I. Dumnezeu
„Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.
Voi Mă veţi chema şi veţi pleca ; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul … ”. (Ieremia 29 : 11 – 14)
Dumnezeu dă binecuvântarea nu omul, (omul doar o poate cere). De ce şi-a adus Iosif copiii la Israel ? De ce binecuvântare aveau ei nevoie ? Nu era Iosif, numărul unu în ţară, (din punct de vedere executiv) ?
Copiilor lui, Iosif nu le putea asigura viitorul ; chiar şi ei aveau nevoie de binecuvântarea Lui Dumnezeu ? Da aveau nevoie ! Dumnezeu este veşnic :
„Dumnezeul cel Veşnic este un loc de adăpost, şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare”. (Deuteronom 33 : 27)
Iosif probabil că ştia foarte bine, cât este omul de trecător şi faptul că numai Dumnezeu avea să rămână, când el nu mai avea să fie !
Când Iosif era la închisoare, îi face o cerere unui om care (credea el) putea să-l ajute :
„ … adu-ţi aminte şi de mine când vei fi fericit şi arată, rogu-te, bunătate faţă de mine; pune o vorbă bună pentru mine la faraon şi scoate-mă din casa aceasta … Mai marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif. L-a uitat”. (Geneza 40 : 14, 23)
Trec anii şi citim că :
„Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat care nu cunoscuse pe Iosif”. (Exod 1 : 8)
II. Timp
Contează foarte mult cum folosesc timpul vieţii. În anii trecuţi de când nu s-au mai putut vedea, nici Iacov nu mai era cel care a fost cândva, dar nici Iosif.
Iacov s-a îndreptat către Dumnezeu, (poate şi datorită faptului că nu mai vedea bine), iar Iosif era foarte ocupat cu administrarea ţării. Aşa se face că lui Israel Dumnezeu îi vorbea personal, (Geneza 46 : 2 „Dumnezeu a vorbit lui Israel într-o vedenie, noaptea, şi a zis … ”), în timp ce Iosif nu mai vedea clar, dim punct de vedere spiritual.
În pasajul din Geneza 48 : 8 – 19, este descrisă întâlnirea dintre fostul înşelător, cu fostul om al Lui Dumnezeu, (căruia Domnul îi vorbea cândva în mod personal).
Între timp ce schimbări au avut loc în viaţa lor ? La ora întâlnirii lor, cine era mai spiritual, Israel sau Iosif ? Cine vedea mai bine ? Cel cu vederea fizică bună sau cel care nu mai vedea fizic ? Numele folosit este Israel nu Iacov, cum este numit de obicei, fiul lui Isaac. De ce ? Înseamnă : „Minte văzătoare de Dumnezeu”.
Israel nu mai putea să-şi folosească ochii, (poate nu mai vedea şi din cauza vârstei), dar noi ce putem învăţa ? O lecţie pentru noi : este o realitate că deschiderea faţă de Dumnezeu, depinde şi de închiderea faţă de lume, de alegerea de-a fi foarte atent la ce las să pătrundă în mine în special prin ochi şi urechi.
În Isaia (capitolul 42) scrie :
„Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor, să deschizi ochii orbilor, să scoţi din temniţă pe cei legaţi şi din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric …
Cine este orb, dacă nu robul Meu, şi surd ca solul Meu pe care îl trimit ? Cine este orb ca prietenul lui Dumnezeu, şi orb ca robul Domnului ? Ai văzut multe, dar n-ai luat seama la ele; ai deschis urechile, dar n-ai auzit”. (Isaia 42 : 6 – 7, 19 – 20)
Orbul (cel ce nu se uită la orice) primeşte capacitatea de-a deschide ochii, (darurile Duhului Sfânt) ! Se poate ca Dumnezeu să fi vorbit cândva prin mine şi se poate ca mie să mi se pară că încă sunt încă un om al lui Dumnezeu, şi de fapt vederea mea spirituală să fie foarte slabă …
III. Omul cu care am de-a face (în viaţa mea, la un moment dat)
„Apoi Iosif i-a luat pe amândoi, pe Efraim cu mâna dreaptă, la stânga lui Israel, şi pe Manase cu mâna stângă, la dreapta lui Israel, şi i-a adus aproape de el.
Israel şi-a întins mâna dreaptă şi a pus-o pe capul lui Efraim, care era cel mai tânăr, iar mâna stângă a pus-o pe capul lui Manase ; înadins şi-a încrucişat mâinile astfel, căci Manase era cel dintâi născut …
Lui Iosif nu i-a venit bine când a văzut că tatăl său îşi pune mâna dreaptă pe capul lui Efraim; de aceea a apucat mâna tatălui său, ca s-o ia de pe capul lui Efraim şi s-o îndrepte pe al lui Manase. Şi Iosif a zis tatălui său :
„Nu aşa, tată, căci acela este cel întâi născut ; pune-ţi mâna dreaptă pe capul lui.” Tatăl său n-a vrut, ci a zis :
„Ştiu, fiule, ştiu ; şi el va ajunge un popor, şi el va fi mare; dar fratele lui cel mai mic va fi mai mare decât el ; şi sămânţa lui va ajunge o ceată de neamuri.”
El i-a binecuvântat în ziua aceea”. (Geneza 48 : 13 – 14, 17 – 20)
Niciodată să nu dispreţuiesc pe nimeni. Nu pot şti ce fel de om poate fi cel nebăgat în seamă de mine ! Iosif a avut tendinţa de-a-l judeca greşit pe tatăl lui, dar a avut înţelepciunea de sus, care este uşor de înduplecat, care l-a făcut să-şi dea seama că el greşeşte şi că tatăl său ştie ce face !
De dispreţ au avut parte până şi împăraţii precum şi Domnul Isus, aşa că este bine să nu ne prea trecem cu firea, când avem parte de aşa ceva !
Exemple :
- Saul : „S-au găsit însă şi oameni răi, care ziceau : „Ce ne poate ajuta acesta ?” Şi l-au dispreţuit şi nu i-au adus niciun dar. Dar Saul s-a făcut că nu-i aude”. (I Samuel 10 : 27)
- David : „Pe când chivotul Domnului intra în cetatea lui David, Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră ; şi, văzând pe împăratul David sărind şi jucând înaintea Domnului, l-a dispreţuit în inima ei”. (II Samuel 6 : 16)
- Domnul Isus : „Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă”. (Isaia 53 : 3)
Concluzii :
- Când Dumnezeu vrea să binecuvânteze un om, el va fi binecuvântat chiar dacă unul din cei mai importanţi oameni din ţară, nu este de acord, (să nu uităm că Iosif era al doilea om din stat).
- Părintele poate să facă ce ştie el mai bine pentru viitorul copilului, dar ultimul cuvânt ÎL are Dumnezeu !
- Ce contează foarte mult ? În ce constă binecuvântarea Lui Dumnezeu ? În starea de pace interioară : „Acela va căpăta binecuvântarea Domnului, starea după voia Lui dată de Dumnezeul mântuirii lui”. (Psalmul 24 : 5)