În Romani 1 : 29 – 30, 32 scrie : „Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi … Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac”.
„Astfel, au ajuns … ”. A se vedea contextul pentru a înţelege câţi paşi face un om în direcţia greşită, până ajunge să fie astfel.
În greacă, termenul folosit în Romani 1 : 30 pentru bârfitori este katalalous (defăimători) care înseamnă : „calomniator, muşcător pe la spate, vorbitor împotrivă”.
În Ezechiel 22 : 9 scrie ceva ce este valabil pentru multe comunităţi de la ora actuală :
„În tine sunt bârfitori, ca să verse sânge ; în tine se mănâncă jertfe idoleşti pe munţi ; în mijlocul tău se fac desfrânări”.
A bârfi înseamnă :
„A (se) vorbi de rău, a (se) ponegri, a (se) defăima, a calomnia, a cleveti …”. (Dex).
„A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi; a trăncăni; a flecări. 2. A spune vorbe multe și fără rost; a trăncăni; a pălăvrăgi”. (Nodex)
În DER (1958 – 1966), sunt date câteva sinonime : „borfăi, vb. (a murdări rufele ; a fura, a șterpeli); borfaș, s. m. (pungaș, hoț) … burfăi, vb. (a iscodi)”.
Este important de ştiut că acel ce bârfea era denumit bârfaş !
Cea mai simplă definiţie este şi una dintre cele mai vechi. A bârfì înseamnă :
„1. a vorbi de rău pe cineva …”. (Șăineanu, ed. a VI-a, 1929).
A bârfi nu înseamnă a minţi. Bârfitorul poate fi un om drept, care nu-şi permite să mintă. Dar simte o plăcere deosebită în a spune adevărul despre răul pe care altul l-a făcut, fără a i se adresa celui în cauză. Află tot satul numai cel ce-a greşit nu ştie ceea ce-l vorbesc toţi.
Bârfitorul este un slujbaş al diavolului, în al cărui serviciu se pune, făcând o muncă de voluntariat !
Bârfitor poate fi şi credinciosul care nu-şi mai vede problemele lui, dar le vede foarte bine pe ale altora. Este o formă de orbire foarte gravă.
Consecinţele bârfei sunt personalizate de Dumnezeu pentru fiecare bârfitor în care se mai găseşte ceva bun. Ferice de cel care învaţă ceva din lecţiile amare pe care le primeşte …
Lăsăm imaginea de mai sus să spună ce este mai bine de făcut ! Pot să folosesc tot gura dar pentru fratele meu şi pentru Dumnezeu. Pot să rostesc tot cuvinte, doar că i le adresez Lui Dumnezeu, pe care ÎL rog frumos să-l ajute pe cel care a greşit !
De partea cui sunt ?