Duhul Sfânt : Apă vie, izvor şi râuri de apă vie [Ioan 4.10-26, Ioan 4.10, 14, Ioan 7.37-39]

Drept răspuns, Isus i-a zis : „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice : „Dă-Mi să beau !”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.” „Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă ; de unde ai putea să ai, dar, această apă vie ? Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui ?”

Isus i-a răspuns : „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete ; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică.”

Doamne”, I-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot.” „Du-te”, i-a zis Isus, „de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici”. Femeia I-a răspuns : „N-am bărbat.” Isus i-a zis :

„Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbaţi ai avut ; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.” „Doamne”, I-a zis femeia, „văd că eşti proroc. 20 Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta ; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.”

„Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi ; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei.

Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr ; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh ; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.”

„Ştiu”, I-a zis femeia, „că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos) ; când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.” Isus i-a zis : „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela”. (Ioan 4 : 10 – 26)
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Apa vie

Introducere

Setea este o : „Senzație fiziologică pe care o au oamenii, animalele sau păsările când simt nevoia să bea apă din cauza deshidratării țesuturilor organismului”. (DEX, 2009)

Setea însă nu este doar fizică (a trupului) ci există şi o sete a sufletului şi una a duhului.

  • Psalmul 42 : 2 „Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel Viu ; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu ?
  • Psalmul 63 : 1 „Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut ! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat şi fără apă”.
  • Ioan 7 : 37 „În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat : „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea”.

Femeia samariteancă nu a înţeles iniţial că Domnul Isus Se referea la o altfel de apă, (la astâmpărarea setei interioare, a căutării Lui Dumnezeu) dar este clar că după aceea şi-a dat seama că Domnul Isus nu spunea de apa de băut.

Înainte ca un om să fie mântuit, tot ce va fi după întâlnirea cu Dumnezeu porneşte de la setea căutătorului de Dumnezeu, care-I cere Domnului Isus să-i dea şi lui apă (să-i satisfacă nevoia de Dumnezeu, de mântuire a sufletului).


Adevărul central

Referindu-Se la Cuvânt şi la Duhul Sfânt, în mod simbolic (în Evanghelia după Ioan), Domnul Isus vorbeşte despre apa vie :

  1. care poate fi băută doar de cel căruia Domnul Isus îi întinde paharul în care se află apa dădătoare de viaţă. După ce bea din această apă, în el apa
  2. devine un izvor, dar pentru cei care-L cred, izvorul
  3. se transformă treptat în râuri de apă.

[Dar cum ajunge izvorul să fie … un fluviu ?]


Acestea sunt de fapt trei stadii ale trăirii vieţii de credinţă ale unui om (în apropierea lui de Dumnezeu) :

  1. naşterea din nou :
    • Drept răspuns, Isus i-a zis : „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice : „Dă-Mi să beau !”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.” … oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete …”. (Ioan 4 : 10, 14)
  2. botezul în (cu) Duhul Sfânt :
    • Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete ; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică”. (Ioan 4 : 14)
  3. plinătatea Duhului Sfânt :
    • Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit”. (Ioan 7 : 37 – 39)

De la a fi plin de Duhul Sfânt (a avea Izvorul interior) până la a fi plin de puterea Duhului Sfânt este o cale lungă … care poate fi parcursă de cel care vrea să plătească preţul sfinţirii pe care-l cere Dumnezeu :

Isus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustiu … După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El, până la o vreme. Isus, plin de puterea Duhului, S-a întors în Galileea şi I s-a dus vestea în tot ţinutul dimprejur”. (Luca 4 : 1, 13 – 14)

Ce s-a întâmplat între momentul din care Domnul Isus a fost plin de Duhul Sfânt până a ajuns să fie plin de puterea Duhului Sfânt ?
A trecut prin perioada de post şi de ispitire.

Perioada în care a avut nevoie constant de-o putere suplimentară de la Duhul Sfânt. Aşa s-a produs transformarea izvorului în râu / râuri de apă vie / proaspătă. Aşa a ajuns Domnul Isus la manifestarea publică a puterii Lui Dumnezeu.


Un exemplu de transformare din izvor în râuri de apă (fluviu) poate fi Dunărea. Cum arată în stadiul de izvor (în Munţii Pădurea Neagră din Germania) şi cum arată când este un fluviu mare, în zona Porţilor de Fier (în România) ?

Dar între cele două stadii de dezvoltare este o distanţă de aproximativ 2.500 de kilometri, în care cursul firav de apă este alimentat constant cu apa provenită din alte cursuri de apă.


Foto sus : obârşia râului Breg (considerat a fi izvorul geografic al Dunării). Sursa : https://www.shtiu.ro/

Foto jos : Dunărea la Porţile de Fier. Sursa foto : https://ro.wikipedia.org/