88 I 2023. BINECUVÂNTEAZĂ SAU INVOCĂ O BINECUVÂNTARE ASUPRA CUIVA
I Podcast I Pasaje Biblice : Matei 5 : 43 – 45 I Matei 10 : 35 – 36 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 29 Martie 2023 I
Un alt sens al cuvântului „a binecuvânta” (gr. eulogeó) este cel de-a „invoca o binecuvântare asupra cuiva”. Iar „a invoca” înseamnă „a chema în ajutor” și este folosit în special cu referire la cererea ajutorului Lui Dumnezeu.
Din domeniul manifestării binecuvântărilor, astăzi ne vom limita la a aminti binecuvântarea dușmanilor.
Primul pasaj din Noul Testament în care este folosit cuvântul a binecuvânta este în Matei 5 : 43 – 44 unde sunt consemnate cuvintele Domnului Isus (dar pentru a înțelege mai bine acest pasaj vom reaminti versetele 43 – 45) :
„Aţi auzit că s-a zis : „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.” Dar Eu vă spun :
- iubiţi pe vrăjmaşii voştri,
- binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă,
- faceţi bine celor ce vă urăsc şi
- rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri ; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”.
Dar cine este dușmanul ? În greacă este folosit un cuvânt (echthrós) care se traduce cu „ostil” și se referă la cel : „Care manifestă o atitudine potrivnică sau dușmănoasă față de cineva sau de ceva”. (DEX, 2009)
Cuvântul dușman (echthrós) „descrie o persoană hotărâtă să provoace un rău … adică condusă de o dușmănie ireconciliabilă, adânc înrădăcinată”.
Considerăm că nu mai trebuie date alte detalii despre oamenii care au nevoie de binecuvântare și Dumnezeu să ne ajute să vedem în astfel de oameni pe cei care au o nevoie disperată de Dumnezeu și să ne ajute Dumnezeu să chemăm ajutorul Lui Dumnezeu pentru mântuirea lor și să nu luăm ostilitatea lor împotriva noastră ca pe ceva personal.
Tot Domnul Isus ne-a explicat unde sunt dușmanii unui creștin deoarece următorul pasaj în care a folosit acest cuvânt este în Matei 10 : 35 – 36 unde sunt notate cuvintele Domnului Isus care a spus :
„Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacra sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui”.
Cei care se întorc la Dumnezeu știu foarte bine acest adevăr deoarece îl trăiesc zi de zi.
Cineva ne spunea recent că după întoarcerea lui la Dumnezeu, nici părinții și nici frații lui nu au mai vorbit cu el deloc. Pur și simplu nu mai scoteau un cuvânt.
Dar după zeci de ani de rugăciune, în localitatea respectivă este o biserică penticostală și noi putem spune : „Slavă Domnului !”
Dar Domnul Isus ne-a învățat că nu este destul doar să chemăm ajutorul Lui Dumnezeu pentru dușmani ci mai trebuie să practicăm încă alte trei lucruri pentru câștigarea oamenilor pentru Dumnezeu.
În Matei 5 : 44 – 45 scrie :
„ … iubiţi pe vrăjmaşii voştri,
- binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă,
- faceţi bine celor ce vă urăsc şi
- rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri ; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”.
Pentru câștigarea oamenilor pentru Dumnezeu nu este destul să-i binecuvântez cu gura ci este nevoie și de iubire, de facere de bine și de rugăciune iar Domnul Isus a comparat acest fel de viață cu acțiunea soarelui și-a norilor din cer.
Altfel spus,oamenii nemântuiți au nevoie de lumină, de căldură și de apă. Iar aceste nevoi sunt din domeniul fizic dar și din domeniul spiritual.
Dumnezeu să ne ajute să facem tot ce este necesar pentru câștigarea celor nemântuiți din jurul nostru iar EL este Cel care ne va și învăța ce pași concreți trebuie făcuți pentru mântuirea celor pierduți.
Să vă binecuvânteze Dumnezeu ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download