I Podcast I Pasaj Biblic : Geneza 48 : 8 – 19 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 18 Martie 2022 I
Putem rezuma întâmplarea descrisă în Geneza 48 : 8 – 19 astfel. Atunci când Iosif a auzit că tatăl lui este aproape de moarte s-a dus cu cei doi băieţi ai lui ca tatăl lui să-i binecuvânteze.
Israel când i-a binecuvântat şi-a pus mâna dreaptă pe cel de-al doilea copil (ca şi cum el ar fi fost întâiul născut) iar mâna stângă a pus-o pe întâiul născut (ca şi cum el ar fi fost al doilea născut).
Dar Iosif care cândva a fost un om al Lui Dumnezeu (şi care avea pe-atunci un dar de la Dumnezeu) i-a spus :
„Nu aşa, tată, căci acela este cel întâi născut ; pune-ţi mâna dreaptă pe capul lui”. (Geneza 48 : 18). Iosif ştia că tatăl lui nu mai vedea cu ochii (şi considera probabil că Iacov și-a pierdut facultatea de-a judeca clar) dar tatăl lui i-a răspuns :
„Ştiu, fiule, ştiu ; şi el va ajunge un popor, şi el va fi mare ; dar fratele lui cel mai mic va fi mai mare decât el ; şi sămânţa lui va ajunge o ceată de neamuri”. (Geneza 48 : 19)
Şi eu pot să fi fost un om al Lui Dumnezeu cândva (cum a fost şi Iosif), şi poate că am avut şi un dar de descoperire dar din cauza neglijării disciplinelor spirituale şi din cauza multelor ativităţi să fi ajuns să neglijez constant relaţia cu Dumnezeu, citirea Bibliei şi timpul destinat rugăciunii şi astfel să realizez că :
- nu mai am o vedere spirituală bună (şi totuşi să cred în mine că totul este în regulă şi că eu din punct de vedere spiritual sunt tot la fel de aproape de Dumnezeu ca mai înainte) ;
- în mintea mea să îl discreditez pe credinciosul care vede bine spiritual considerând că el este tot cum era pe vremuri (un om cam nespiritual) şi să mă trezesc ca Iosif … că :
- de fapt eu greşesc şi că din punct de vedere spiritual eu nu mai văd deloc bine în timp ce credinciosul dispreţuit de mine a ajuns să fie un om al Lui Dumnezeu prin care Duhul Sfânt îmi vorbeşte !
Astfel pot să ajung să am surpriza de a constata că un om ca Iacov, (care este adevărat că a fost cândva un înşelător dar care şi-a îndreptat viaţa) a ajuns ca la sfârşitul vieţii să poată vedea spiritual până departe, (deşi cu ochii trupului nu mai vedea bine). De ce ? În viaţa lui Iacov sigur era Duhul Sfânt, care i-a descoperit viitorul nepoţilor lui.
Într-o situaţie asemănătoare cu al lui Iosif a ajuns şi Samson, omul care şi-a păstrat părerea bună despre el (deşi în mod constant şi-a permis să facă ceea ce nu-i era îngăduit).
Aşa se ajunge să citim în cartea Judecători 16 : 20 [unde scrie] că în timp ce Samson era adormit Dalila :
„ … a zis : „Filistenii sunt asupra ta, Samson !” Şi el s-a trezit din somn şi a zis : „Voi face ca şi mai înainte şi mă voi scutura.” Nu ştia că Domnul Se depărtase de el”.
Concluzii
Oftalmologia spirituală sau Care este starea mea spirituală înaintea Lui Dumnezeu ?
Prin apostolul Ioan, Domnul Isus i-a transmis unui credincios din Laodiceea şi aceste cuvinte :
„Pentru că zici : „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti … orb … te sfătuiesc să cumperi de la Mine … doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi”. (Apocalipsa 3 : 17 – 18)
Creştinilor din Roma, apostolul Pavel le-a scris :
„Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi ; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur ; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri”. (Romani 2 : 1)
În Marcu 7 : 21 – 23, Domnul Isus a spus :
„Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele … ochiul rău … Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru şi spurcă pe om.” Tot despre ochiul rău (despre invidie), Domnul Isus a redat cuvintele Stăpânului viei (care-L simboliza pe Dumnezeu) care [i-]a spus unui om :
„Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu ? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun ?” (Matei 20 : 15)
Rezumând aceste pasaje Biblice, pot constata că am probleme cu vederea spirituală din momentul în care :
1. mă văd pe mine ca fiind bun (din punct de vedere spiritual),
2. am ajuns să îmi permit să-l judec pe fratele meu,
3. deja îl condamn în inima mea pe fratele meu şi am o părere rea despre el !
Dacă şi eu realizez că am probleme cu ochii duhului, în încheiere să-L rog pe Dumnezeu exact ca Elisei. În II Împăraţi 6 : 17 este descrisă această rugăciune :
„Doamne Dumnezeule, deschide-mi şi mie ochii să văd şi Îţi mulţumesc frumos pentru că m-ai ascultat ! Amin !”
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download