77 I 2023. NORII FĂRĂ APĂ SAU OAMENII CARE NE DEZAMĂGESC [Iuda 1.12 I Deuteronom 11.10–15 I Ioan 7.37-39]

77 I 2023. NORII FĂRĂ APĂ SAU OAMENII CARE NE DEZAMĂGESC

I Podcast I Pasaje Biblice : Iuda 1 : 12 I Deuteronom 11 : 10 – 15 I Ioan 7 : 37 – 39 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 18 Martie 2023 I

Prin expresia „nori fără apă” (Iuda 1 : 12), apostolul Iuda le-a explicat creștinilor foarte clar care este esența așa zișilor creștini care au doar aparența dar nu au substanța, nu au conținutul mult așteptat. Erau forme fără fond.

Norul era paharul iar conținutul era apa. Cei de pe pământ nu aveau nevoie de pahare goale ci de apă. Așa erau (și sunt și acum) falșii credincioși de la care creștinii se așteptau la apa Duhului Sfânt, la puterea prin care Dumnezeu să le schimbe viața în bine și când colo aveau parte de dezamăgire constatând că oamenii respectivi nu au în ei nimic din Dumnezeu.


Pe vremea aceea în Israel, apa avea o valoare pe care noi nu o putem măsura, deoarece resursele de apă din țară erau foarte limitate, iar ei ca popor depindeau de ploaie, adică de apa din Cer.

De exemplu, în Matei 10 : 42, sunt notate cuvintele Domnului Isus pe care noi, (care nu trăim în deșert ci în zone civilizate) nu le putem înțelege la adevărata lor valoare :

Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.”


Dar probabil că una dintre cele mai mari dezamăgiri ale unui om, era atunci când pe cer apărea un nor, iar omul care se bucura deja că se deschide „robinetul de sus” și va primi apă … dar nu era așa și trăia dezamăgirea de-a constata că îi erau înșelate așteptările și observa că norul era fără apă, adică nu își îndeplinea scopul principal al existenței lui.


De ce spunem lucrul acesta ? Deoarece norii au ca scop și umbrirea, adică scăderea temperaturii pe care omul o resimte. Dar o nevoie mai mare era astâmpărarea setei și a foamei.

Ori dacă nu era ploaie, nu era nici apă de băut suficientă (deoarece râurile nu erau alimentate) și nu era udat nici pământul, deci nu se făcea nici recolta.

În Deuteronom 11 : 10 – 15 scrie clar :

Căci ţara în stăpânirea căreia vei intra, nu este ca ţara Egiptului, din care aţi ieşit, unde îţi aruncai sămânţa în ogoare şi le udai cu piciorul ca pe o grădină de zarzavat.

Ţara pe care o veţi stăpâni este o ţară cu munţi şi văi, care se adapă din ploaia cerului ; este o ţară de care îngrijeşte Domnul Dumnezeul tău şi asupra căreia Domnul Dumnezeul tău are neîncetat ochii, de la începutul până la sfârşitul anului.

Dacă veţi asculta de poruncile mele pe care vi le dau astăzi, dacă veţi iubi pe Domnul Dumnezeul vostru şi dacă-I veţi sluji din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru, El va da ţării voastre ploaie la vreme, ploaie timpurie şi ploaie târzie, şi-ţi vei strânge grâul, mustul şi untdelemnul ; de asemenea, va da iarbă în câmpiile tale pentru vite, şi vei mânca şi te vei sătura”.


Ascultarea omului de Dumnezeu aducea ascultarea lui Dumnezeu de om și implicit satisfacerea nevoilor lui. De aceea norii erau foarte importanți iar evreii priveau spre cer, spre nori și este probabil că aveau cunoștințe foarte bune despre natură și despre nori.

În Evanghelii există două pasaje în care găsim scris despre acest subiect. În Matei 16 : 1 – 3 scrie că se știa când avea să fie vreme frumoasă și când avea să vină furtuna, iar Luca a notat că se știa când urma să vină ploaia sau când avea să urmeze o temperatură ridicată (a se vedea Luca 12 : 54 – 56).

Nu este timpul și spațiul pentru a face mai multe observații despre acest subiect al dependenței omului de Cer, de Dumnezeu și de ceea ce numai EL ne poate oferi : lumină, căldură, apă etc.

Ne vom limita doar la a spune că prin expresia „nori fără apă”, Iuda le-a explicat creștinilor foarte clar care este esența așa zișilor credincioși care aveau doar aparența de oameni ai Lui Dumnezeu dar nu aveau substanța, adică acel conținut de spiritualitate mult așteptat pentru binecuvântarea credincioșilor. Erau cum s-ar spune „pahare goale”.


Recent am vorbit cu un om al Lui Dumnezeu care mi-a spus că la Biserica unde este membru, era invitat un nume mare. Dar înainte de-a pleca la Biserică, Duhul Sfânt i-a vorbit : „Astăzi vei asculta doar un om !” Și așa a fost …


Dar singurul care nu ne dezamăgește și nu ne înșeală așteptările este Domnul Isus. EL a spus ceva ce pot experimenta chiar azi :

Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”

Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit”. (Ioan 7 : 37 – 39)


Îi mulțumimLui Dumnezeu, în Numele Domnului Isus pentru Duhul Lui Cel Bun și Sfânt, pentru Apa venită din Cer ! Amin !