7. Îngăduinţa. Pe vremuri calul trăia pe o păşune minunată, apărată de stânci mândre, lucitoare, printre care curgeau pâraie limpezi şi răcoroase. Dar cerbul, trecând în goană a strivit iarba şi-a murdărit apa. Calul, voia să se răzbune pe răufăcător, dar nu alerga cu iuţeala cerbului. Atunci vânătorul a coborât din munte şi şi-a oferit spijinul. A zis :
„Făgăduiesc să-ţi îndepărtez duşmanul, dar trebuie să mă laşi să-ţi pun căpăstru şi să mă sui pe spinarea ta”. Calul a primit. Vânătorul a pus frâu calului şi l-a încălecat.
Curând, cerbul zăcea străpuns de suliţă, dar calul şi-a dat seama prea târziu că ajunsese sclavul vânătorului. Satisfăcându-ne poftele ajungem în robia eului, care este cel mai crud stăpân. (Din cartea Esop de Arnold Bronnen)
Însă dincolo de partea vizibilă, cumva în spatele eului, (pe care-l alimentăm prin satisfacerea poftelor naturii păcătoase), stă cel rău. El este sursa şi resursa relelor, iniţiatorul răzvrătirilor şi-a nemulţumirii. În viaţă, uneori mai mult ne costă neacceptarea situaţiilor prin care Dumnezeu ne trece, decât acceptarea lor senină, ştiind că :
„ … toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său”. (Romani 8 : 28)
Micile răutăţi, ale celor din jurul nostru, poate ne ajută să ne exersăm iertarea !
(Imagine preluată de pe : http://www.hdwallpaperscool.com)