67. HARUL sau DARUL LUI DUMNEZEU ! [Proverbe 19.14, I Corinteni 15.10]

67. HARUL sau DARUL LUI DUMNEZEU !

I Podcast I Pasaje Biblice : Proverbe 19 : 14 şi I Corinteni 15 : 10 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 08 Martie 2022 I

În Proverbe 19 : 14 scrie că : „o nevastă pricepută este un dar de la Domnul”.

Vom nota câteva gânduri despre har, în această zi care este specială pentru femei şi ÎL rugăm pe Dumnezeu ca EL să le binecuvânteze cum numai EL ştie şi poate !

Să le dea Har și liniște în suflet şi toată viaţa lor să decurgă sub protecția Celui Atotputernic ! Amin !


Har înseamnă :

„1. Bucurie. 2. Graţie Divină, Favoare Dumnezeiască, Dar Dumnezeiesc (în limba greacă : haris)”. [Conform Dicţionarului Biblic de nume proprii şi cuvinte rare]


În viaţa de credinţă trebuie să fac tot ceea ce depinde de mine, dar este foarte important să recunosc că depind în cea mai mare măsură de harul şi de bunăvoinţa Lui Dumnezeu !

Să observăm trei aspecte ale Harului Lui Dumnezeu

I. În primul rând, datorită Harului lui Dumnezeu, a bunătăţii Lui sunt persoana care sunt ! În II Samuel 22 : 36 scrie :

Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, şi ajung mare prin bunătatea Ta”.

Echivalentul nou-testamental este :

Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt …”. (I Corinteni 15 : 10)


II. În al doilea rând, datorită Harului lui Dumnezeu, a bunătăţii Lui pot să am o trăire după voia lui Dumnezeu. În Romani 12 : 3, apostolul Pavel scria că :

Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine ; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia”.


III. În al treilea rând, tot datorită Harului lui Dumnezeu, a bunătăţii Lui am primit :

1. Posibilitatea mântuirii

Evrei 2 : 9

Dar pe Acela care a fost făcut „pentru puţină vreme mai prejos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste” din pricina morţii pe care a suferit-o ; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi”.


2. Chemarea la mântuire

Galateni 1 : 6

Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie”. Iar în versetul 15, apostolul Pavel a scris : „Dar, când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său …”.


3. Mântuirea

Faptele apostolilor 15 : 11

Ci credem că noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus.”


4. Ajutorul spiritual

Faptele Apostolilor 18 : 27

Fiindcă el voia să treacă în Ahaia, fraţii l-au îmbărbătat să se ducă şi au scris ucenicilor să-l primească bine. Când a ajuns, a ajutat mult, prin harul lui Dumnezeu, pe cei ce crezuseră … ”.


5. Neprihănirea (dreptatea)

Romani 3 : 24

Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus”.

Tot apostolul Pavel a scris în cartea Tit 3 : 7

„ … pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice”.


6. Duhul Sfânt

I Corinteni 2 : 12

Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său”.


7. Mângâierea şi speranţa

II Tesaloniceni 2 : 16

Şi însuşi Domnul nostru Isus Hristos şi Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat prin harul Său o mângâiere veşnică şi o bună nădejde … ”.


În încheiere să ÎL rog pe Dumnezeu bazat pe versetul scris în cartea Evrei 4 : 16.

Doamne Isuse, ajută-mă zi de zi, să mă apropii cu deplină încredere de tronul harului Tău, ca să primesc îndurare şi să găsesc har, pentru ca să fiu ajutat chiar în aceste vremuri de nevoie prin care tocmai trec (şi prin care ) ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :