66 I 2023. INSPIRAȚIE PLUS CURAJ ȘI ASCULTARE EGAL FACEREA VOIEI LUI DUMNEZEU [Matei 3.11–17 I Luca 10.31–32]

66 I 2023. INSPIRAȚIE PLUS CURAJ ȘI ASCULTARE EGAL FACEREA VOIEI LUI DUMNEZEU

I Podcast I Pasaje Biblice : Matei 3 : 11 – 17 I Luca 10 : 31 – 32 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 7 Martie 2023 I

Pentru ca voia Lui Dumnezeu din Cer să se facă pe pământ este nevoie de inspirație sau chiar mai mult de un cuvânt auzit, dar de obicei este nevoie de curaj și este strict necesară și ascultarea imediată.

Însă uneori, principala piedică în îndeplinirea voiei Lui Dumnezeu sau a planului Lui și în ascultarea de Cuvânt (de Isus) este chiar omul care trebuie să asculte imediat când i se cere ceva şi să facă atunci pe loc ce i se spune … chiar atunci pe moment.

În Matei 3 : 11 – 17 scrie că Ioan Botezătorul tocmai vorbea, fiind într-o zi în care făcea exact ce era trimis să facă. El spunea :

Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă ; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.

Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţa cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar ; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”

Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Dar Ioan căuta să-L oprească. „Eu”, zicea el, „am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine ?”

Drept răspuns, Isus i-a zis : „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Atunci Ioan L-a lăsat. De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă.

Şi în clipa aceea, cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea : „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.”


Ca om, te aștepți că EL fiind Dumnezeu îți va da ceea ce tu îți dorești (și chiar numai EL îți poate da) și când colo … uneori Dumnezeu îți cere ca tu să-I dai ceea ce este necesar pentru îndeplinirea Cuvântului Lui Dumnezeu !

Matei a notat că : „Atunci Ioan L-a lăsat”. Ceea ce este incredibil este faptul ca Stăpânul Universului stă de vorbă cu noi și ne dă explicații, discută cu noi și nu ia imediat măsuri disciplinare (deși uneori abia așa învățăm ascultarea )!

De ce ? Deoarece mai ales noi creștinii, deși avem inspirația de moment, acea iluminare interioară și cunoaștem ce trebuie să facem, uneori nu avem curajul de-L asculta pe Dumnezeu când ne cere să acționăm (atunci pe moment) iar dacă ocazia trece și voia Lui Dumnezeu nu se face !

În cazul lui Ioan Botezătorul, el a auzit un cuvânt care i-a fost adresat direct lui (dar putem spune și că s-a insistat pentru ca voia Lui Dumnezeu să se facă), dar noi pierdem în viață atunci când deși avem acel îndemn lăuntric, acea idee spontană sau iluminare interioară și știm clar ce trebuie să facem totuși ori :

  1. nu avem curajul de-a acționa prin credință sau
  2. pur și simplu nu vrem să-L ascultăm pe Dumnezeu deoarece poate suntem grăbiți având altceva de făcut chiar atunci (cum erau atât preotul cât și levitul despre care scrie în Luca 10 : 31 – 32).

Doamne Isuse, ajută-mă Te rog ca să nu las să treacă pe lângă mine prilejurile de-a acționa prin credință și dă-mi harul de-a Te asculta imediat atunci când TU îmi spui ce trebuie să fac ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :