6 I 2023. FOAIA DE PARCURS. 3. PREȚUL PLĂTIT [2 Petru 1.5–7 I Cântarea Cântărilor 8.12]

6 I 2023. FOAIA DE PARCURS. 3. PREȚUL PLĂTIT

I Podcast I Pasaje Biblice : II Petru 1 : 5 – 7 I Cântarea Cântărilor 8 : 12 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 6 Ianuarie 2023 I

Apostolul Petru a notat cele opt virtuți de care avem nevoie. El a notat cât de important este să le adăugăm pe toate în viețile noastre.

Dar eu aleg dacă mă concentrez pe parcurgerea celor opt pași, dacă voi plăti pentru obținerea celor opt calități, sau virtuți (la care trebuie să fiu atent să le dobândesc) și să le mențin în viața mea cât voi trăi.

Apostolul Petru a scris :

„De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta ; cu fapta, cunoştinţa ; cu cunoştinţa, înfrânarea ; cu înfrânarea, răbdarea ; cu răbdarea, evlavia ; cu evlavia, dragostea de fraţi ; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni”. (II Petru 1 : 5 – 7)

În studiul de azi vom nota cum este redată prima parta a versetului cinci în alte traduceri, deoarece cu ajutorul Lui Dumnezeu, în acest an celor opt virtuți li se va aloca un spațiu mai mare.

Dar foarte important este nu doar unde ajung unde mi-am propus ci înainte de-a pleca contează dacă plătesc prețul deplasării în călătoria către sfințirea personală.

Și există un preț mare de plătit pe care trebuie să-l plătesc pentru a-mi realiza obiectivul pe care mi l-am propus și anume maturizarea spirituală, sfințirea pe acest pământ și intrarea în Cer după plecarea de pe acest pământ.


În traducerea Cornilescu scrie :

De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta …”.


Să observăm alte traduceri :

  • Din acest motiv, depuneți toate eforturile pentru a adăuga la credința voastră bunătate …”. (New International Version)
  • Tocmai din acest motiv, fă toate eforturile pentru a-ți suplimenta credința cu virtute …”. (English Standard Version)
  • Din acest motiv, fă fiecare efort de a adăuga la credința ta virtutea …”. (Berean Standard Bible )

Trăim într-o lume în care cel rău plantează în calea creștinului multe oferte, multe semințe de păcate, multe distrageri ale atenției credinciosului de la voia Lui Dumnezeu.

Dacă într-adevăr vreau sfințirea îmi voi propune obiective clare și pași concreți pentru a-mi atinge scopul principal al vieții : apropierea de Dumnezeu și trăirea cu Dumnezeu, indiferent de cât mă costă.


Un model bun pentru noi este Mireasa din Cântarea Cântărilor prin care este simbolizată Biserica.

În Cântarea Cântărilor 8 : 12 scrie despre vie, iar Mireasa i-a spus celui care i-a venit cu o ofertă specială aceste cuvinte :

Via mea, care este a mea, o păstrez eu. Ţine-ţi, Solomoane, cei o mie de sicli, şi două sute fie celor ce păzesc rodul !

Altfel spus, nu accept orice doar pentru „a face bani”, cum se spune astăzi. Nu cedez la orice ofertă, indiferent din partea cui vine, fie el și cel mai influent om al țării (cum era împăratul de atunci).

Eu nu mă las distras de la voia Mirelui (Domnul Isus), nu cedez din timpul alocat Lui, doar pentru a mai aduna într-o pungă pe care oricum nu o voi lua cu mine, când voi pleca de pe pământ.

Și câte oferte speciale (sau mai precis specializate pe distragerea atenției copiilor Lui Dumnezeu) nu există și la ora actuală !


Doamne Isuse, dă-mi harul de-a merge înainte indiferent de ce se întâmplă în jurul meu ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :