I Podcast I Pasaj Biblic : I Împăraţi 20 : 3 – 4 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 27 Februarie 2022 I
Scopul acestei meditaţii este de-a face distincţia dintre proprietăţile materiale (care sunt relative) şi proprietăţile reale (cele spirituale) care se obţin prin cunoaşterea DOMNULUI ISUS. Altfel spus : Între real şi imaginar.
În cartea I Împăraţi 20 : 3, scrie că la cuvântul spus de către Ben-Hadad : „Argintul şi aurul tău sunt ale mele, nevestele şi cei mai frumoşi copii ai tăi sunt tot ai mei …”, Ahab a răspuns cu aceste cuvinte : „ … fie cum zici ! Sunt al tău, cu tot ce am...” (v. 4).
Dar erau doar declaraţii, vorbe goale ! Unul îşi imagina deja că are tot ce-i mai bun, altul, declara că tot ce are îi aparţine celuilalt ! Dar nici unul, nici celălalt, nu au avut drept de proprietate, nici măcar asupra vieţii lor … şi nici noi nu-l avem !
Dar poate exact în aceeaşi situaţie suntem şi noi când ÎI spunem DOMNULUI : „Sunt al TĂU...”, însă nu adăugăm şi : „ … cu tot ce am“!
Dar noi ştim că este numai o simplă declaraţie. Dacă EL vine să-şi ia proprietatea în stăpânire, află ceea ce ştia de mult : Nu suntem ai LUI, decât teoretic !
Este o mare diferenţă între oamenii ca Elisei (care a renunţat la tot ce avea pentru Dumnezeu) şi oameni ca Ahab, sau ca Ben-Hadad, care tot au luptat pentru a avea cât mai mult …
Sfârşitul vietii a fost diferit deşi fiecare din ei a avut o viaţă de luptă. Elisei a luptat pentru Dumnezeu, ei au luptat pentru ei !
Şi azi este la fel. Unii se luptă pentru a acapara, alţii pentru a se debarasa de tot ceea ce este inutil ! Şi de fapt de câte lucruri au avut nevoie de exemplu Adam si Eva în Grădina Edenului ?
Câte lucruri pe care le avem noi ei nu le-au avut ? Dar din punct de vedere spiritual este invers. Adam şi Eva aveau parte de prezenţa LUI DUMNEZEU zi de zi. De fapt singurul lucru de care avem nevoie cu adevărat este prezenţa Lui Dumnezeu. Dintre celelalte multe pot fi mofturi, sau pretenţii !
Pentru a-L cunoaşte pe Domnul Isus trebuie renunţarea la alte lucruri. Cunoaşterea Lui ia timp. Şi Elisei, era prins tare cu lucrul, nu suntem numai noi.
În I Împăraţi 19 : 19 scrie despre el că :
„Înaintea lui erau douăsprezece perechi de boi şi el era cu a douăsprezecea”.
Elisei ara pământul, făcea ceva ce era pentru vremea respectivă foarte urgent. Şi a renunţat la tot atunci când a fost chemat, iar peste ani, i-a spus lui Ghehazi :
„Este oare acum vremea de luat argint … boi … robi şi roabe ?” (II Împăraţi 5 : 26)
Elisei a renunţat la o viaţă de om prins de activitaţi, în favoarea unei vieţi care să fie trăită pentru Dumnezeu.
La momentul întâlnirii cu Naaman (probabil că din cauza sărăciei) Ghehazi, ar fi vrut să-şi cumpere, printre altele şi boi, pentru a se putea ocupa de agricultură (a se vedea II Împăraţi 4 : 38 şi v. 43). Dar Ghehazi cel de atunci (din punct de vedere spiritual) era abia la nivelul la care Elisei fusesese cu ani în urmă !
Şi în slujirea DOMNULUI de azi, sunt contemporani, credincioşi care ÎL cunosc pe Dumnezeu unii mai profund iar alţii mai superficial. Depinde de nivelul de renunţare faţă de ei înşişi.
La fel a fost şi pe vremea DOMNULUI ISUS. [În Matei 16 : 19 scrie] :
„Îţi voi da cheile Împărăţiei … şi orice vei lega … va fi legat … şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri“ .
Era o promisiune făcută iniţial numai lui Petru nu şi celorlalţi. Dar în capitolul 18 : 18, DOMNUL Isus a spus :
„ … orice veţi lega … va fi legat … orice veţi dezlega … va fi dezlegat …”. Totul la plural.
Ce lecţie putem învăţa de aici ?
Cunoaşterea Domnului Isus care vine prin descoperirea spirituală ne dă autoritatea pe care o au numai cei care au ajuns la un anumit nivel spiritual.
Altfel spus, pe acelaşi pământ trăiesc în acelaşi timp şi copii şi oameni maturi din punct de vedere spiritual, (a se vedea I Corinteni 3 : 1).
Când Domnul Isus i-a întrebat pe ucenici :
„ ... cine ziceţi că sunt ?” doar Petru a ştiut răspunsul : „TU eşti Christosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu !”
Domnul Isus i-a spus că această cunoaştere a Lui, a venit prin descoperirea primită de la Tatăl (Matei 16 : 15 – 17). Sau exact cum avea să spună apostolul Pavel :
„Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceasta …”. (Efeseni 3 : 3)
Iniţial, doar Petru L-a cunoscut aşa pe Domnul, iar EL i-a spus :
„ … nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta …”. (Matei 16 : 17)
Dar, mai târziu, toţi ucenicii, au ajuns la acest nivel spiritual. Această cunoaştere a lui Dumnezeu aduce autoritatea spirituală.
Dar aceasta cunoaştere (şi implicit autoritatea spirituală care-i urmează) nu sunt date oricui. În Matei 16 : 20 scrie că :
„Atunci a poruncit ucenicilor SĂI să nu spună nimănui că EL este Christosul.”
Erau destul de mulţi care doreau să-L cunoască pe Isus şi pe vremea aceea dar n-au vrut să plătească preţul renunţărilor cerute de EL.
Lipsa de autoritate spirituală, (şi implicit a eficienţei spirituale) sunt consecinţa cunoaşterii Lui Dumnezeu, care este superficială. Iar aceasta este urmarea unei vieţi lipsite de renunţare …
Petru avea sa spună ceva mai târziu:
„Iată că noi am lăsat tot şi Te-am urmat …”. (Matei 19 : 27)
Ucenicii trăiau acest fel de viaţă de aceea şi aveau atât de multă autoritate spirituală …
Dacă observ că nu am această autoritate spirituală iar atunci când ÎL rog pe Dumnezeu nu sunt ascultat, în încheiere să ÎL rog pe Dumnezeu aşa cum scrie în Psalmul 9 : 10
„Doamne Isuse, dă-mi Harul să cunosc Numele Tău şi să MĂ încred cu adevărat în Tine şi în aceste zile grele, căci ştiu că Tu nu îi părăseşti pe cei ce Te caută, Doamne ! Amin !”
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download