51 I 2024. PĂCĂTUIREA CONȘTIENTĂ NE DISCREDITEAZĂ ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU
I Podcast I Pasaje Biblice : Daniel 5 : 30 I I Samuel 2 : 22 – 26 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 20 Februarie 2024 I
Păcătuirea conștientă ne discreditează înaintea lui Dumnezeu și ne face să fim ușori, fără greutate spirituală. Dar chiar și păcătuirea are limitele ei peste care Dumnezeu nu trece. Iar sfidarea conștientă care ÎI este adresată direct Lui Dumnezeu este pe lista păcatelor care sunt pedepsite direct cu moartea !
Împăratul Belșațar pentru a păcătui, s-a folosit de lucrurile sfinte ale Lui Dumnezeu. Pentru această mândrie a lui Belșațar, care L-a desconsiderat în mod direct pe Dumnezeu, împăratul a plătit cu viața lui chiar în noaptea care a urmat. În cartea Daniel 5 : 30 scrie clar :
„Dar chiar în noaptea aceea, Belşaţar, împăratul haldeilor, a fost omorât”.
Un alt exemplu de desconsiderare voită a Lui Dumnezeu, este consemnat în Biblie în I Samuel 2 : 22 – 26 unde scrie că :
„Eli era foarte bătrân şi a aflat cum se purtau fiii lui cu tot Israelul; a aflat şi că se culcau cu femeile care slujeau afară la uşa Cortului întâlnirii.
El le-a zis : „Pentru ce faceţi astfel de lucruri ? Căci aflu de la tot poporul despre faptele voastre rele. Nu, copii, ce aud spunându-se despre voi nu este bine ; voi faceţi pe poporul Domnului să păcătuiască.
Dacă un om păcătuieşte împotriva altui om, îl va judeca Dumnezeu ; dar dacă păcătuieşte împotriva Domnului, cine se va ruga pentru el ?” Totuşi ei n-au ascultat de glasul tatălui lor, căci Domnul voia să-i omoare.
Tânărul Samuel creştea mereu şi era plăcut Domnului şi oamenilor”.
În acest pasaj găsim scris despre :
1. Eli (care se consuma pentru ce se întâmplă),
2. fiii lui Eli (care nici măcar nu sunt amintiți cu numele, din cauza lipsei lor de valoare), și în final scrie despre
3. Samuel (care se sfințea tot mai mult).
Ce trebuie menționat este faptul că, în general tendința comportării cu superioritate față de semeni și față de Dumnezeu, o au în special cei care dețin funcții importante (în stat, în cazul lui Belșațar sau în domeniul religios, în cazul fiilor lui Eli).
Dar, în același loc în care unii păcătuiau, iar altul se consuma pentru ce se întâmplă, un tânăr se apropia tot mai mult de Dumnezeu.
În final, eu să mă întreb :
Cu cine mă asemăn ?
1. Cu Belșațar sau cu fiii lui Eli (care L-au sfidat în față pe Dumnezeu),
2. cu Eli (care se consuma pentru degradarea vieții spirituale din vremea lui) sau
3. cu Samuel care „era plăcut Domnului şi oamenilor” ?
Doamne Isuse, dă-mi TE rog frumos harul de-a învăța din greșelile celor din jurul meu, ce să nu fac și ajută-mă ca zi de zi prin alegerile mele să-ȚI fiu tot mai plăcut ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download