43 I 2023. CREDINȚA ESTE MATERIALUL DIN CARE SE CONSTRUIEȘTE VIITORUL
I Podcast I Pasaje Biblice : Evrei 11 : 1 I Evrei 11 : 6 – 7 I Geneza 6 : 9 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 12 Februarie 2023 I
La fel cum pentru construirea unei case ai nevoie ca mai întâi să deții materialele de construcție, tot la fel pentru a beneficia de promisiunile Lui Dumnezeu trebuie ca mai întâi să ai în tine Cuvântul Lui Dumnezeu și implicit credința !
Dar oare ce este credința ? În Cartea Evrei 11 : 1 avem o definire a credinței :
„Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd”. (Evrei 11 : 1)
O traducere literală însă poate fi aceasta :
„Acum credința este substanța lucrurilor sperate, dovada lucrurilor nevăzute”.
Substanța este traducerea unui cuvânt grecesc (hupostas) care înseamnă :
„un sprijin, substanță, statornicie …”.
Suntem făcuți din efemer dar ne închinăm Dumnezeului Care este veșnic ! Dar în noi, copiii Lui, Dumnezeu a pus credința care este „materialul” (adică substanța) din care este fabricat viitorul.
Trebuie însă să accentuăm faptul că acest material (această substanță) îl poate oferi doar Dumnezeu, dar cantitatea de credință pe care o avem este dată și de cantitatea de Cuvânt al Lui Dumnezeu pe care îl citim și îl trăim !
La credința ca încredere deplină în Dumnezeu se ajunge mai întâi prin auzirea Cuvântului Lui Dumnezeu, prin crederea Lui Dumnezeu pe Cuvânt.
Dar în creștin, în special prin încercări se dobândește încrederea fermă în Dumnezeu, acea liniște încrezătoare ca a unui copil în tatăl lui … dar trebuie menționat faptul că această încredere nu este doar ceva intelectual (ce ține numai de minte) ci depinde mai mult de inima omului (de trăirea interioară) și se dobândește în timp.
În cartea Evrei capitolul 11, avem notată o listă a oamenilor credincioși, adică a oamenilor care L-au crezut pe Dumnezeu pe Cuvânt și au acționat fiind convinși că lucrurile vor decurge exact așa cum Dumnezeu le-a promis.
Iar autorul cărții Evrei a notat :
„Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui ! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.
Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa ; prin ea, el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă”. (Evrei 11 : 6 – 7)
Iar în Geneza 6 : 9 găsim scris că :
„ … Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui : Noe umbla cu Dumnezeu”.
Cine știe câți dintre contemporanii lui Noe au auzit Cuvântul Lui Dumnezeu (sau cel puțin Cuvântul Lui Dumnezeu rostit prin Noe) dar dintre [ei] toți, doar Noe L-a crezut pe Dumnezeu pe Cuvânt și a acționat prin credință.
A „umbla cu Dumnezeu” nu înseamnă doar „a auzi” ce spune Dumnezeu, ci înseamnă „a-L crede” pe Dumnezeu pe Cuvânt și „a acționa” prin credință.
Iar noi știm că și azi este la fel. Nu este destul doar să auzim Cuvântul Lui Dumnezeu … ci trebuie să-L trăim !
Doamne Isuse, astăzi vreau doar să ÎȚI mulțumesc pentru Cuvântul Tău, pentru credința pe care mi-ai oferit-o și pe care mi-ai mărit-o prin Citirea Bibliei și pe care mi-o mărești zi de zi prin încercările prin care mă treci cu bine, cu ajutorul Duhului Sfânt ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download