4 I 2023. FOAIA DE PARCURS. 1. INTRAREA DIN BELȘUG [2 Petru 1.12–15 I Daniel 10.6 I Apocalipsa 1.14–15]

4 I 2023. FOAIA DE PARCURS. 1. INTRAREA DIN BELȘUG

I Podcast I Pasaje Biblice : II Petru 1 : 12 – 15 I Daniel 10 : 6 I Apocalipsa 1 : 14 – 15 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I
I 4 Ianuarie 2023 I

În viață am intrat prin naștere, dar vom ieși prin deces, doar că după plecarea de pe pământ urmează trecerea printr-o altă ușă și anume intrarea în Cer, iar pentru aceasta este importantă a doua naștere și anume nașterea din nou.

Cât de important a fost pentru apostolul Petru acest obiectiv reiese și din faptul că pentru el Foaia de parcurs (cum numim lista celor opt virtuți) a fost ca un Testament.

În II Petru 1 : 12 – 15 el a scris :

De aceea, voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, măcar că le ştiţi şi sunteţi tari în adevărul pe care-l aveţi.

Dar socotesc că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă ţin treji aducându-vă aminte ; căci ştiu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Hristos. Îmi voi da osteneala, dar, ca, şi după moartea mea, să vă puteţi aduce totdeauna aminte de aceste lucruri”.


Ce înseamnă : „intrarea din belșug” ? Intrarea în Cer cu fruntea sus sau cum am spune noi intrarea în Cer pe ușa din față … nu intrarea pe ușa din spate !

În Cer nu există Ușa din spate, doar că importanța acordată creștinilor când vor ajunge la Ușa cerului nu va fi aceeași pentru toți.

Accesul înCer este drept că se face prin Har, bazați fiind pe Jertfa Domnului Isus, dar răsplata pe care o vor primi cei ajunși acolo nu va fi aceeași.

Nu toți cei din Cer vor avea aceeași răsplătire deoarece nu toți au avut aceeași viață de jertfire …

Lui i s-a garantat că :

Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci”. (Daniel 12 : 3)

Și avem toate motivele să credem că lui Daniel, Trimisul din Cer care i s-a arătat și care i-a spus aceste cuvinte era Domnul Isus.

În cartea Daniel 10 : 6 scrie că :

Trupul lui era ca o piatră de crisolit, faţa îi strălucea ca fulgerul şi

  • ochii îi erau nişte flăcări ca de foc; dar
  • braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită, şi
  • glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi”.

La fel descrie ÎL descrie și apostolul Ioan pe Domnul Isus Cel Viu :

Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada ;

  • ochii Lui erau ca para focului ;
  • picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor; şi
  • glasul Lui era ca vuietul unor ape mari”. (Apocalipsa 1 : 14 – 15)

Doamne Isuse, trăiește-Ți și prin mine viața Ta de credință și ajută-mă ca atunci când voi ajunge la Ușa Cerului să am parte de primirea de care a scris apostolul Petru ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :