„Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem
- cu păgânătatea şi
- cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum
- cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos”. (Tit 2 : 11 – 13)
Ochiul boului, [pasăre cunoscută la ora actuală cu denumirea de pănţăruş] despre care ştim că e cea mai mică dintre paseri, privea adeseori spre mândrul soare, şi ce nu ar fi dat să-i poată privi din apropiere măreaţia, lumina şi frumuseţea lui.
Decâte-ori încercă însă, totdeauna ori s-a zbuciumat zadarnic, pentrucă nu-l ajutau puterile să pătrundă până la acea înălţime ameţitoare.
Odată când zbura plin de amărăciune întâlneşte în cale pe falnicul vultur. Repede se aşează pe spatele pasărei măiestre şi aceasta fără să-i simtă povara, îl duse în împărăţia visată atâta vreme, de el.
Aşa e şi omul, ca mica păsărică. Puteriile lui sunt prea mici pentru a ajunge la soarele harului dumnezeesc. Dar vine Dumnezeescul vultur – sfântul Duh – şi-l ajută, înălţându-l pe sfintele lui aripi, spre ţinta dorinţelor sale, spre Dumnezeu.
Preluare dintr-o carte foarte veche (la care neavând coperta nu-i cunoaştem anul publicării, dar din relatările scrise se deduce că a apărut undeva în jurul anilor 1900).
(Sursa foto : www.descopera.ro)