363. REMEDIEREA DEFICIENȚELOR SPIRITUALE [2 Petru 1.2–7 I 2 Petru 1.3-4 I 2 Petru 1.5]

363. REMEDIEREA DEFICIENȚELOR SPIRITUALE

I Podcast I Pasaje Biblice : II Petru 1 : 2 – 7 I II Petru 1 : 3 – 4 I II Petru 1 : 5 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 29 Decembrie 2022 I

Pentru început trebuie să reamintim că de mântuirea personală avem parte numai prin Harul Lui Dumnezeu dar pentru sfințire cât și pentru împlinirea planurilor Lui Dumnezeu este nevoie de conlucrez cu Dumnezeu.

O problemă a noastră, a unora dintre credincioși este faptul că în loc să ne concentrăm asupra sfințirii personale uneori tindem să ne ocupăm de alții, fără ca acest lucru să ne fie cerut de Dumnezeu.

Eu trebuie să fiu conștient de faptul că trebuie să fiu preocupat cu autoexaminarea, cu examinarea constantă a propriei mele conștiințe.Și cu cât un om este mai aproape de Dumnezeu, cu atât se va preocupa mai mult de examinarea propriei conștiințe și nu de a altora.

În studiile anterioare a fost folosită metafora pomului.Un creștin este comparat cu un pom roditor care produce fructe. La fel un creștin ÎI este de folos Lui Dumezeu pentru câștigarea de suflete, pentru aducerea de oameni la Christos.

Dacă constat că prin mine nu se întoarce nimeni la Dumnezeu, trebuie să devin conștient că eu am o mare problemă spirituală. Dar care sunt pașii practici pe care-i pot face pentru remedierea problemelor mele spirituale ?

În II Petru 1 : 2 – 7 apostolul Petru a scris :

Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos !

Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.

De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta ; cu fapta, cunoştinţa ; cu cunoştinţa, înfrânarea ; cu înfrânarea, răbdarea ; cu răbdarea, evlavia ; cu evlavia, dragostea de fraţi ; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni”.

Apostolul Petru a notat că un credincios se poate bucura de har, de pace, de viață, de evlavie dar pentru a beneficia de-o astfel de viață binecuvântată este nevoie să aibe constant în el câteva lucruri, câteva însușiri, câteva calități care sunt absolut necesare pentru credinciosul care vrea să ajungă în Cer.

Astăzi vom numai trei și anume :
1. cunoașterea Lui Dumnezeu și a promisiunilor Lui,
2. virtutea,
3. cunoștința.


1. Cunoașterea Lui Dumnezeu și a promisiunilor Lui

Pentru reabilitarea spirituală trebuie să pun accentul pe cunoașterea Lui Dumnezeu și a Cuvântului Lui. Apostolul Petru a scris despre Dumnezeu că :

Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte”. (II Petru 1 : 3 – 4)

Pentru a-L cunoaște mai mult pe Dumnezeu și Cuvântul Lui este nevoie să îmi refac timpul meu de părtășie cu Dumnezeu prin Citirea Bibliei și prin rugăciune.

Dar aceste discipline spirituale trebuie să fie o constantă în viața mea. La început nu îmi va fi ușor, dar pot folosi un Plan de citire a Bibliei într-un an și să îmi propun ca beneficiind de ajutorul Lui Dumnezeu, în anul 2023 să citesc toată Biblia cel puțin odată.


2. Virtutea sau bunătatea morală

De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta …”. (II Petru 1 : 5)

Doar vom aminti aici necesitatea credinței deoarece studiul se referă la creștini care cred și se încred în Domnul Isus. Dar vom accentua fapta.

În original nu este folosit cuvântul „faptă” ci „virtute” (gr. areté) care se poate traduce cu „bunătate morală, excelența”, adică o trăire a vieții de creștin la modul superlativ.

Virtutea se referă la „un curs virtuos al gândirii, simțirii și acțiunii”. Este răspunsul creștinului care ÎI este recunoscător Lui Dumnezeu care i-a oferit tot trăindu-și viața de credință în așa fel încât Dumnezeu să fie onorat.

Este ca un om care primește o funcție de mare demnitar și iar prin modul în care își trăiește viața onorează statutul pe care l-a obținut. Poate cea mai bună traducere pentru virtute este excelența.

A excela înseamnă :

„A se deosebi, a se remarca, a se distinge în mod deosebit (într-un domeniu)”. (DEX, 2009)

Creștinul este un copil al Lui Dumnezeu. Este mai mult decât un copil de împărat, adică decât un prinț. Dar și un prinț are o anumită etichetă pe care trebuie să o respecte cu atât mai sus ar trebui să fie modul de comportare al unui creștin.

Ce înseamnă „etichetă” ?

„Norme de comportare riguros stabilite la curțile monarhilor, în relațiile diplomatice ; p. ext. reguli convenționale de comportare (politicoasă), folosite în viața de toate zilele”. (DEX, 2009)


3. Cunoștința

În gr. gnṓsis este un termen care se referă la „cunoașterea prin experiența personală”. Apostolul Petru L-a cunoscut astfel atât pe Domnul Isus și ce înseamnă viața trăită cu EL dar a cunoscut și Cuvântul rostit de Domnul Isus.

Adevărul este că trăirea cu Dumnezeu aduce experiențe personale de neuitat, iar prin aceste experimentări ale Harului Lui Dumnezeu ÎL cunoști tot mai mult pe Dumnezeu, te convingi de cât de real este Cuvântul Lui și astfel te încrezi tot mai mult în Dumnezeu !


Doamne Isuse, ajută-mă Te rog să caut excelența în trăirea de zi cu zi a vieții de credință și ÎȚImulțumesc frumos pentru că mă asculți ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :