344. HARUL ÎN VECHIUL TESTAMENT [2 Samuel 7.15 I Proverbe 3.4 I 1 Împăraţi 11.4]

344. HARUL ÎN VECHIUL TESTAMENT

I Podcast I Pasaje Biblice : II Samuel 7 : 15 I Proverbe 3 : 4 I I Împăraţi 11 : 4 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 10 Decembrie 2022 I

Poate va părea neobișnuit, dar de fapt cuvântul Har nu este folosit numai în Noul Testament ci el este folosit de șaizeci și nouă de ori și în Vechiul Testament.

Este un adevăr probabil mai puțin știut, dar expresia : „să capăt trecere” (din traducerea Cornilescu) se traduce literal : „să găsesc har” sau cum am spune noi : „să capăt bunăvoința”.

Reamintim că prin : „a căpăta trecere” se înțelege :

a fi ascultat când cer ceva și a primi, a găsi bunăvoința celui la care apelez, când am o mare nevoie de ceea ce numai persoana respectivă poate să-mi ofere”.


În Vechiul Testament, Solomon este omul care a fost poate cel mai îndreptățit să scrie despre Har, deoarece a avut parte de Harul Lui Dumnezeu dinainte de nașterea lui.

În cartea II Samuel 7 : 12 – 16, sunt notate cuvintele pe care Domnul i le-a spus lui David despre Solomon, un copil care avea să i se nască lui David cândva (dar nu se știa peste cât timp) :

Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău, şi-i voi întări împărăţia.

El va zidi Numelui Meu o Casă, şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui. Eu îi voi fi Tată, şi el Îmi va fi fiu.

Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească şi cu lovituri omeneşti ; dar harul Meu nu se va depărta de la el, cum l-am depărtat de la Saul, pe care l-am îndepărtat dinaintea ta. Ci casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea, şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.” …”.


Pentru Solomon, Dumnezeu a decis dinainte de nașterea lui, să Se poarte cu el cu o bunătate iubitoare, cu afecțiune (acesta este sensul ebraicului checed, care este tradus cu har, în traducerea Cornilescu).

Solomon a experimentat puterea harului, a îngăduinței și ne-a lăsat și nouă scrise câteva sfaturi foarte bune, pentru a ști ce avem de făcut dacă vrem să obținem și să menținem bunăvoința Lui Dumnezeu dar și afecțiunea oamenilor față de noi.

În Proverbe 3 : 1 – 10, împăratul Solomon a scris :

Fiule, nu uita învăţăturile mele şi păstrează în inima ta sfaturile mele ! Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale şi-ţi vor aduce multă pace.

Să nu te părăsească bunătatea şi credincioşia : leagă-ţi-le la gât, scrie-le pe tăbliţa inimii tale. Şi astfel vei căpăta trecere şi minte sănătoasă, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta !

Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările. Nu te socoti singur înţelept ; teme-te de Domnul şi abate-te de la rău ! Aceasta va aduce sănătate trupului tău şi răcorire oaselor tale.

Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău : căci atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug, şi teascurile tale vor geme de must”.


În Proverbe 3 : 4, Solomon a scris :

Şi astfel vei căpăta trecere şi minte sănătoasă, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor”.

Pentru cuvântul trecere este folosit ebr. chen care se traduce cu : „favoare, grație, acceptare sau har”. În Vechiul Testament, în general unde în traducerea Cornilescu scrie despre „a căpăta trecere”, în ebraică scrie literal : „a găsi har, favoare” sau „acceptare”.

Pentru a găsi, pentru a obține această acceptare din partea Lui Dumnezeu dar și a oamenilor, contează foarte mult cum mă comport cu cei din jurul meu și mai ales cu Dumnezeu.


Pentru obținerea acceptării, a favoarei, a harului, împăratul Solomon a scris că este important :

  1. să cunosc Cuvântul Lui Dumnezeu, (iar pentru aceasta este nevoie de citire și de memorare constantă),
  2. să aplic învățăturile Bibliei în viața mea,
  3. să pun accent în special pe bunătate și credincioșie, în relațiile cu cei din jurul meu.

Rezultatul unei astfel de trăiri va consta în obținerea bunătății iubitoare, de care vom avea parte. Și este garantat faptul că un credincios care își va potrivi viața după Cuvântul Lui Dumnezeu, va beneficia de bunăvoința Lui Dumnezeu, dar și a oamenilor. Iar aceasta îl va face să Se apropie mai mult de Dumnezeu.


Dar Solomon a notat în continuare care sunt responsabilitățile ce decurg din „căpătarea trecerii”, din găsirea Harului Lui Dumnezeu :

1. încrede-te în Dumnezeu și recunoaște faptul că Dumnezeu îți coordonează viața (și în viața ta nu este absolut nimic „la întâmplare”),
2. fii conștient de faptul că ești dependent de Dumnezeu, trăiește cu frică de Dumnezeu și nu îți permite să păcătuiești, deoarece vei plăti un preț dar vei avea și beneficii (sănătatea este dată ca exemplu, o sănătate bună),
3. arată-ți respectul față de Dumnezeu prin dărnicia făcută în primul rând față de Dumnezeu, iar dacă vei face așa, Dumnezeu te va binecuvânta și din punct de vedere material.


De ce este important nu doar să obțin Harul, ci și să-l mențin în viața mea ?

Tot de la împăratul Solomon putem învăța o lecție deoasebită.

Noi știm că în general, când un om trece prin greutăți, necazurile îl apropie de Dumnezeu (în cele mai multe cazuri). Dar la fel de real este faptul că un om binecuvântat, uită destul de repede de unde a plecat, cine a fost și ce avea înainte de-a avea acces la Harul Lui Dumnezeu.


Prin proorocul Natan, lui David, Domnul i-a amintit la un moment dat :

Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Te-am luat de la păşune, de la oi, ca să fii căpetenie peste poporul Meu, peste Israel … ”.

Iar David a ajuns împărat datorită Harului Lui Dumnezeu (a se vedea II Samuel 7 : 8).

Pentru David era foarte clar acest lucru, el știa foarte bine ce a fost, știa că a fost cioban … Dar deși acest adevăr era bine fixat în inima lui și deși Dumnezeu i-a amintit că a ajuns împărat datorită Lui Dumnezeu, observăm că probabil nu a trecut mult timp până David și-a permis să facă ceva ce înainte nu ar fi acceptat nici în minte și a căzut într-un păcat foarte grav.

La fel și Solomon, a beneficiat de Harul Lui Dumnezeu, zeci de ani și totuși la un moment în I Împăraţi 11 : 4 găsim scris despre Solomon că atunci :

Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei ; şi inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său, David”.

Iar continuarea o putem citi …


În concluzie, vom nota faptul că Harul Lui Dumnezeu din Vechiul Testament are sensul de „bunătate iubitoare” dar nu este totuși la înălțimea Harului din Noul Testament, unde datorită Jertfei Domnului Isus, noi beneficiem de ceva ce oameniii din vechime nici nu au îndrăznit să viseze că ar putea avea.


Dar să învățăm din greșelile celor amintiți și nu cumva la bine, să ne permitem să facem lucruri pe care le vom plăti !

Doamne Isuse, trăiește-Ți viața Ta și prin mine și ÎȚI mulțumesc încă o dată pentru Harul Tău bogat față de mine ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :