339 I 2024. PSALMUL 23 : 2 I APELE DE ODIHNĂ SAU APELE LINIȘTITE
I Podcast I Pasaje Biblice : Psalmul 23 : 2 – 3 I Psalmul 4 : 8 I Eclesiastul 2 : 23 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 4 Decembrie 2024 I
Psalmul 23 : 2. Apele de odihnă sau Apele liniștite. În Psalmul 23 : 2 – 3, David s-a comparat cu o oaie al cărei Păstor este direct Dumnezeu, așa că a scris că :
„El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă ; îmi înviorează sufletul … ”.
O traducere mai recentă, (care este și mai fidelă) redă aceste versete astfel :
„El mă face să mă culc [ebr. rabats” : „A se întinde, a se odihni, a se ghemui”] pe pășuni verzi ; El mă conduce pe lângă ape liniștite [ebr. menuchah : „Odihnă, loc de odihnă, liniște”]. El îmi restabilește sufletul …”. (Berean Study Bible)
Se știe că oaia are nasul foarte aproape de gură, iar dacă apa este curgătoare și are valuri, oaia nu poate să bea din apa respectivă, (deoarece se îneacă), de aceea este nevoie ca apa să fie lină, liniștită, fără valuri !
Apa liniștită poate fi un simbol al satisfacerii unei necesități, fapt care îți produce bucurie.
Un păstor, își paște oile deplasându-se din loc în loc. Dar are grijă ca în toate zonele prin care trece, să ducă oile la ape din care ele să se poată adăpa. Să fie ape liniștite, nu repezi, nu cu valuri.
Altfel oile, deși ar fi însetate, totuși apa fiind învolburată nu și-ar putea potoli setea ! Ci ar fi și mai rău deoarece pentru că doar ar privi apa atât de dorită, dar nu și-ar putea satisface nevoia stringentă !
David scria despre : „ape de odihnă”. În limba ebraică, în Psalmul 23 : 2 pentru „odihnă” este folosit menuchah care se traduce cu : „Odihnă, loc de odihnă, liniște”.
Vorbind însă din punct de vedere spiritual, putem spune că acest sentiment de securitate este oferit în primul rând de prezența Păstorului care este alături de oaie (adică de credincios).
Iar aceasta înseamnă implicit și faptul că situația este sub control ! Iar copilul Lui Dumnezeu se poate odihni liniștit, indiferent prin ce trece deoarece se încrede în Dumnezeu, știind că Păstorul îl protejează de orice dușman.
O astfel de viață a fost descrisă de David astfel :
„Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea”. (A se vedea Psalmul 4 : 8)
Dar total opusă este viața omului care trăiește fără Dumnezeu sau chiar și a credinciosului care s-a îndepărtat de Dumnezeu (a se vedea de exemplu Eclesiastul 2 : 23, unde scrie că un astfel de om : „nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui”).
Doamne Isuse, dă-mi Te rog frumos harul încrederii liniștite în Tine ! Și Îți mulțumesc frumos pentru deosebita Ta purtare de grijă față de mine ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download