334 I 2023. SUPĂRAREA SAU ATITUDINEA OSTILĂ [1 Samuel 26.18–20]

334 I 2023. SUPĂRAREA SAU ATITUDINEA OSTILĂ

I Podcast I Pasaj Biblic : I Samuel 26 : 18 – 20 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 30 Noiembrie 2023 I

Supărarea este acea stare de nemulțumire care vine peste un om care își amintește deodată ce i s-a întâmplat cândva sau cum a reacționat cutare față de el.

Dacă omul respectiv nu este atent, va merge în direcția în care i s-au deschis ochii, fără a realiza că acea stare (de cele mai multe ori), este venită direct din iad, nefiind de fapt nici măcar îndreptățită.

Iar cel pe care își varsă năduful (la început doar în mintea lui) poate să nu fie deloc vinovat, de ce își imaginează acuzatorul lui și chiar mai grav este când omul învinovățit nici măcar nu știe ce se petrece în mintea celui supărat pe el (deoarece nu există comunicarea).


În limba română avem expresia „a se supăra” care înseamnă :

A-și manifesta nemulțumirea (față de acțiunile sau vorbele cuiva) printr-o atitudine rezervată sau ostilă ; a se mânia”. (NODEX, 2002)

Iar cei mai mulți oameni când vor fi supărați pe cineva vor trece și la fapte, pe care dacă le-ar analiza într-un mod obiectiv nu le-ar face.


Să ne amintim de-o astfel de situație de viață. În I Samuel 26 : 18 – 20 sunt notate cuvintele pe care David i le-a adresat împăratului Saul (care îl urmărea pentru a-l omorî).

Iar David nu înțelegea de ce se comportă astfel împăratul Saul, deoarece David chiar nu i-a făcut niciun rău, ci dimpotrivă l-a ajutat foarte mult.


David i-a spus lui Saul aceste cuvinte :

Pentru ce urmăreşte domnul meu pe robul său ? Ce-am făcut şi cu ce sunt vinovat ? Să binevoiască acum împăratul, domnul meu, să asculte cuvintele robului său :

„Dacă Domnul este Cel ce te aţâţă împotriva mea, să primească mirosul unui dar de mâncare de la noi ; dar dacă oamenii te aţâţă, blestemaţi să fie înaintea Domnului, fiindcă ei mă izgonesc azi ca să mă dezlipească de moştenirea Domnului, zicându-mi :

„Du-te de slujeşte unor dumnezei străini !” Of ! să nu-mi cadă sângele pe pământ departe de faţa Domnului ! Căci împăratul lui Israel a pornit să mă caute ca pe un purice, cum ar urmări o potârniche în munţi.” … ”.


În finalul acestui studiu, să fac această rugăciune :

Doamne Isuse, deschide-mi și mie ochii să văd dacă nu cumva și eu, chiar în aceste momente am o atitudine asemenea lui Saul și îi fac rău unui om care chiar este nevinovat față de mine și doar eu îl văd greșit în mintea mea dar problema este la mine, nu la el !

Vorbește-mi Te rog prin Duhul Tău Cel Bun și Sfânt ce trebuie să fac și ajută-mă să trăiesc în iertare pentru a beneficia și eu de iertarea Ta ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :