331. PÂINE DIN CER SAU PÂINE DE PE PĂMÂNT … DE CARE MĂNÂNC ?
I Podcast I Pasaje Biblice : Luca 16 : 13 I Luca 11 : 1 – 4 I 2 Tesaloniceni 3 : 10 – 12 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 27 Noiembrie 2022 I
La creștinul sincer, Cel rău nu va veni cu ispita de-a păcătui ci de exemplu pur și simplu îi va veni o idee cum ar putea face mai mulți bani. Dacă îi dă curs va intra pe calea lui „a face” pentru „a obține” mai multe lucruri, fie din domeniul fizic (pâine), fie din cel sufletesc (autoritate și respectul tuturor celorlalți oameni de pe pământ) fie din domeniul spiritual (minuni).
Omul prins de activități nu va mai avea timp de meditație, și nici nu va mai fi preocupat de Cuvântul Lui Dumnezeu, dar nici nu se va mai putea concentra la rugăciune deoarece gândurile îi vor fugi spre ce are de făcut.
Iar credinciosul care s-a lăsat deviat de la voia Lui Dumnezeu se va afunda în preocupări care pot părea a fi bune, dar încetul cu încetul va deveni un om lumesc care gândește și trăiește exact ca un om din lume, doar că pe firma lui scrie : „Creștin !”
De aceea și azi vom nota acest adevăr. Dacă vreau să devin mai înțelept este extrem de important să învăț să tac și să mă concentrez la Domnul Isus și să aud ce are de spus numai EL …
De ce ? Deoarece și dușmanul sufletelor noastre caută să își aducă gândurile (mai întâi) și apoi felul lui de gândire, mentalitatea lui, punctele lui de vedere în noi, creștinii.
Pentru o viață binecuvântată contează extrem de mult să mă concentrez pe Cuvântul Lui Dumnezeu, pe practicarea rugăciunii și a postului, pe facerea de bine care îmi va aduce o stare de bine etc. adică să mă concentrez pe valorile Lui Dumnezeu !
Tăcerea și liniștirea sunt printre primii pași de care este nevoie pentru a-L auzi pe Duhul Sfânt. Iar din modul în care a decurs Ispitirea Domnului Isus, vom observa cum încearcă Satana să își introducă valorile lui în viața unui credincios și cum încearcă el să ne distragă atenția de la voia Lui Dumnezeu în special prin activism.
Domnul Isus a făcut o observație extrem de realistă când a spus :
„Nicio slugă nu poate sluji la doi stăpâni ; căci sau va urî pe unul, şi va iubi pe celălalt sau va ţine numai la unul, şi va nesocoti pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.” … ”. (Luca 16 : 13)
Prima ispită este cea de a face tu pâinea și este exact opusul modului de operare al Lui Dumneazeu. Prin Domnul Isus am fost învățați să ÎL rugăm pe Dumnezeu pentru pâinea (mâncarea) de care avem nevoie pentru azi.
În Luca 11 : 1 – 4 scrie că :
„Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.”
El le-a zis : „Când vă rugaţi, să ziceţi : Tatăl nostru care eşti în ceruri ! Sfinţească-se Numele Tău ; vie Împărăţia Ta ; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi ; şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.” …”.
Este o diferență majoră dintre modul în care ne-a învățat Domnul Isus să obținem pâinea (în dependență de Tatăl din Cer) și metoda Celui rău (fă tu ceva pentru a obține).
Este evident că trebuie să lucrăm iar apostolul Pavel le-a scris foarte clar creștinilor din Tesalonic :
„Căci, când eram la voi, vă spuneam lămurit : „Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.”
Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri.
Îndemnăm pe oamenii aceştia şi-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Hristos, să-şi mănânce pâinea lucrând în linişte”. (II Tesaloniceni 3 : 10 – 12)
Dar între a trăi cu convingerea că am pâinea de la Dumnezeu și părerea că am pâine datorită mie este o diferență ca de la Cer la pământ. Muncește și cel care știe că primește pâinea de la Dumnezeu dar muncește și credinciosul care consideră că datorită lui a ajuns la nivelul de trai ridicat pe care îl are.
Să ne ajute Dumnezeu să nu uităm ca și azi să ÎL rugăm pe Tatăl Nostru din Ceruri astfel :
„Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi …”. (Matei 6 : 11)
ÎI cer ajutorul Lui Dumnezeu dar și lucrez iar în aceasta constă și diferența esențială între voia Lui Dumnezeu și modul de operare al Celui rău.
Știu că am ce am datorită Lui Dumnezeu, nu datorită muncii mele ! Și nici nu mă hămesesc la muncă ci îmi fac timp și pentru pâinea sufletului și a duhului.
Mulți am cedat și l-am ascultat pe cel rău, crezând că ne vom limita la a face dintr-o piatră o pâine, dar am dat de gustul unei astel de pâini și am vrut două pâini (ca să avem și pe mâine), apoi treizeci de pâini (pentru a avea pe toată luna următoare) apoi „ne-am făcut o fabrică de pâine” pentru a avea pe tot anul.
Și evident că având rezerve nu a mai fost nevoie de rugăciunea pentru pâinea de azi și nici de Dumnezeu care este Cel care ne-o poate sigura, deoarece deja gândeam altfel. Aveam „mai multă credință”, spuneam noi : „Mai puțin Dumnezeu”, spunea Domnul.
Dumnezeu ar fi vrut să facem mai puțin și să fim mai mult. Să ne facem timp pentru EL și pentru ca voia Lui din Cer să fie adusă pe pământ prin cât mai mulți. Acei mulți care zăceau în întuneric și lucrau pentru cel rău.
Acei din afară pe care noi nu îi vedem din cauza zidurilor Bisericilor care sunt oaze de spiritualitate în care nu mai acceptăm pe cei care nu sunt ca noi.
Suntem pocăiți care trăiesc mai ales pentru ei și pentru ai lor. Pe mulți nu ne mai frământă câștigarea sufletelor ci în special folosul nostru.
În încheiere vom aminti că în Filipeni 2 : 21 apostolul Pavel a scris :
„Ce-i drept, toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Hristos”.
Aceasta a fost realitatea pentru unii creștini care au trăit în urmă cu aproximativ două mii de ani, oare cum este astăzi ?
Doamne Isuse, dă-mi Harul tăcerii, al liniștirii sufletești și vorbește-mi Te rog și mie : „Oare nu cumva și eu merg pe-o cale greșită ?” Doamne păzește-mă de așa ceva ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download